Vindecarea omului care s-a născut orb

241

Vindecarea a făcut-o Însuşi Domnul cu mâinile Sale şi n-a folosit doar cuvântul pentru lucrarea Cel Care doar cu porunca a creat întreaga lumea şi cu două cuvinte mici l-a vindecat pe paralitic. Ci şi cu gura şi cu mâinile şi cu multă grijă vindecă orbirea, încât prin lucrările Lui să ofere celor necredincioşi credinţa sigură.

A scuipat pe pământ şi în felul acesta a făcut tină, folosind şi pământul pentru vindecare, încât să arate că din acel praf, din care a fost creat la început întreg trupul, se creează în acest moment şi partea care lipseşte.  O amestecă cu scuipat şi lipeşte astfel pupilele desfăcute, încât să aibă comunicare, ca să ne arate vădit că prin puterea gurii Lui Logosul le-a făcut pe toate. Deoarece “cu cuvântul Domnului cerurile s-au întâlnit şi cu Duhul gurii Lui toată zidirea”, dar şi pentru altă pricină vindecă cu tina: ca să-i aducă la evlavie şi teamă pe cei care, puţin mai târziu urmau să-L batjocorească, scuipându-L. Dar n-a micşorat obrăznicia celor lipsiţi de minte, ci a răbdat scuipăturile multora, Cel care le-a făcut pe toate prin scuipat.
Prin această primă lucrare, arată puterea Lui creatoare şi, poruncind orbului să se spele la Scăldătoarea Siloamului, ne arată mântuirea venită prin apă, pe care a dăruit-o Siloamul (Siloam se tâlcuieşte “trimis”). Pentru că atunci vedem cu adevărat, când ieşim din apa tainică a Botezului, atunci ne străluceşte lumina harului, când puterea acestei taine spală necurăţia şi întinările păcatelor. Şi toţi cei care ne spălăm prin apa Siloamului vedem lumina cea duhovnicească “care luminează pe tot omul care vine în lume”. O, minune a marii binefaceri! Cu puţin înainte a plecat din scăldătoare orbul, înseninat la faţă şi vâzând curat razele de soare. Cu uimire au văzut vecinii şi cunoscuţii întâmplarea şi s-au tulburat de modul nemaiîntâlnit al vindecării. Omul se plimba prin cetate, ca să fie văzută de toţi lucrarea nemaiauzită şi uimitoare a celui care S-a născut în Betleem, a Pruncului mic culcat în iesle şi înfăşat în scutece. Pentru că acestea sunt realităţile care i-au împiedicat pe iudei să nu creadă în dumnezeire.
Aşadar, o voi, nesăbuiţilor şi învârţoşaţilor la inimă, cercetaţi în mintea voastră pe toţi oamenii veacurilor! Începeţi de la Adam şi aflaţi-i pe cei de după el şi spuneţi-mi dacă s-a întâmplat cuiva ceea ce s-a întâmplat acum. Mai există în lume vreo asemenea vindecare? Dar voi stăruiţi să-L numiţi fiul tâmplarului- “nu este acesta fiul teslarului?”, Căruia Îi ştiţi fraţii şi locuinţa? Enumeraţi-I toate umilinţele, certaţi-L, dispreţuiţi-L cât doriţi, dar dacă nimic asemănător nu s-a întâmplat vreodată unui om, nici lumea n-a cunoscut o întâmplare asemănătoare, atunci deschideţi ochii voştri şi priviţi în faţă adevărul, osândind nesăbuinţa voastră! Alergaţi şi voi la Siloam, ca să vă ungeţi şi să nu muriţi orbi!
După cum se pare, evreii nu şi-au revenit deloc. Nici prin cuvinte n-au vrut să înţeleagă, nici faptele nu i-au cuminţit, nici minunile n-au stârnit în sufletul lor evlavie, ci, dimpotrivă, din nemulţumirea lor trufaşă, au încercat în mii de feluri să le şteargă şi să le piardă pe toate. Dar răutatea s-a întors împotriva lor, pentru că, cu cât se arătau mai necredincioşi şi se străduiau prin întrebările lor să respingă faptele, cu atât mai mult adevărul se întărea. Au păţit precum fiarele acelea rănite de cineva, dar pentru că sabia n-a pătruns adânc în pântecele lor, au năvălit sălbatice asupra omului aceluia, sfâşiindu-l.
Şi-au arătat de la început reaua lor credinţă, căutând să afle dacă s-a prezentat însuşi orbul sau altul în locul acestuia. De aceea, omul le-a întărit clar, înştiinţându-i despre modul în care a avut loc vindecarea, adică faptul că medicamentul împotriva orbirii a fost tina cu care Isus i-a uns ochii. Şi când şi-a spălat tina în scăldatoare şi-a găsit lumina. De aceea s-au mirat vecinii şi le-au ţinut minte, le-au cercetat şi fariseii şi n-au crezut.
Al doilea vicleşug cu care au încercat să prevestească întâmplarea minunată a fost strădania lor de a arăta că nu Hristos a fost Cel Care l-a vindecat. Deoarece omul L-a propovăduit pe Mântuitorul şi prin mărturisirea predicii lui i-a atribuit harul, lăudându-L pe Binefăcător, aceia au închis gura şi, cu mintea întunecată, pentru că nu aveau ce să facă, au revenit la aceeaşi discuţie. S-au mirat că a fost orb din naştere, i-au căutat pe părinţii lui şi au cercetat totul cu acrivie, nu pentru ca să confirme evenimentul, ci ca să afle vreun pretext să dezmintă minunea şi, ticluind o uneltire mincinoasă, să respingă năvălnicia mulţimii care crede.
Ce răutate nemărginită! Să se războiască cu Adevărul şi să-l dărâme, în loc să se închine Binefăcătorului şi să se minuneze de puterea Lui, străduindu-se să arate drept neînsemnate lucrările Lui! O, fariseilor, încredinţaţi-vă de la părinţi că omul s-a născut orb, alergaţi iarăşi la cel orb pentru a doua şi a treia oară, ca să vă descopere acela răutatea şi viclenia pe care o ascund aceste argumente. Dar voi, când încercaţi prima deziluzie, alergaţi la a doua, când o încercaţi pe a doua şi pe a treia mergeţi mai departe. Urmaţi calea vulpii viclene. Sunteţi înconjuraţi de pretutindeni de cursele adevărului, vă arătaţi neputincioşi să tăgăduiţi minciuna, nu există altă cale de ieşire, dar cu toate acestea, nu vă daţi înapoi cu orice chip să zăpăciţi lucrurile, ţesând pânza de paianjen cu toată meşteşugirea voastră. Dacă viclenia voastră este neputincioasă şi nefolositoare, iar boala voastră este moştenită, copiii sunt asemenea părinţilor necredincioşi. La fel s-au purtat şi aceia în faţa minunilor din Egipt. Au fost salvaţi din războaie în chip preaminunat şi nesperat, dar s-au arătat necredincioşi faţă de Cel care le-a dăruit mântuirea. S-au hrănit cu mâncăruri în chip mai presus de fire, dar erau mai nemulţumitori decât cei care mureau de foame. Au primit mana care le era trimisă din cer,însă şi-au dorit mirosul cărnurilor Egiptului. În timpul zilei erau acoperiţi de un stâlp de nori, ca să nu fie chinuiţi de arsurile soarelui, iar noaptea erau luminaţi de stâlp de lumină, bucurându-se de un nou luminător în afară de lună. Şi ca şi cum n-ar fi primit nicio binefacere dumnezeiască, când Moise s-a suit în munte ca să le dea Legea şi a întârziat să se întoarcă, aceştia au căutat şi au aflat zei noi şi inexistenţi. Sunteţi moştenitorii nemulţumitorilor, căci  nici Legea n-aţi iubit şi harul l-aţi urât. Vă trebuie toiag spre îndreptare, făcut nu din lemn de nuc, ci din fier.
Vedeţi un om care, chiar dacă a văzut lumina, s-a găsit în întuneric până la această vârstă. El nu ştie ce este vederea şi este îndrumat de ochi străini. În fiecare zi stă înaintea templului, vădindu-şi suferinţa, ca să-i atragă pe mulţi la milostenie şi are toată cetatea martoră a neputinţei lui. Şi într-un minut îl vedeţi vindecat şi primind vederea, nu prin amestecarea diferitelor medicamente, nici prin folosirea instrumentelor chirurgicale, ci doar prin tină, şi aceasta făcută din scuipat. Şi cum nu vă minunaţi, nu vă uimiţi, nu cădeţi la pământ să vă închinaţi Acestuia, care din pământ a creat ochii, prin lucrare dumnezeiască? Dimpotrivă voi puneţi în primejdie din invidie să destrămaţi lucrarea şi-L scoateţi pe Dumnezeu ca potrivnic, vă arătaţi creatori în locul Creatorului, Îl arătaţi ca un om obişnuit pe Dumnezeu-Omul şi citiţi cărţile Vechiului Testament, toate câte s-au scris acolo ca poporul să fie în rânduială şi toate câte învaţă despre regi şi istoria lor şi credeţi, acceptaţi toate câte se scriu despre fiecare. Citiţi faptul că pe Moise puţin a lipsit să-l numească Dumnezeu şi pe Elisei l-au preacinstit şi pe Ilie, dascălul său, l-au preamărit foarte. Şi pe toţi sfinţii din fiecare neam, care au primit binefacerile lui Dumnezeu şi au săvârşit faptele mari şi prea cunoscute, îi cinstiţi ca pe îngeri. De nimic nu vă îndoiţi în dreptul celor vechi, nici nu vă arătaţi necredincioşi la povestirile părinţilor voştri, cu toate că oamenii din fire dau mai puţină crezare celor venite din auz. Această faptă însă, care s-a întâmplat în zilele voastre, cu ochii aceluia, şi pe care aţi văzut-o cu ochii voştri şi puteţi s-o pipăiţi cu degetul şi să auziţi cu exactitate istorisirea ei, pe aceasta, cu atâta necredinţă şi nemulţumire înverşunată o vânaţi, călcând în picioare profeţiile şi osândindu-vă să dezminţiţi împlinirea lor! Căci toate câte le vedem acum săvârşindu-se, ni le-a vestit Isaia, învăţându-ne şi zicând: “Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru ! Cu judecată răsplăteşte şi va răsplăti; El va veni şi ne va mântui, atunci se vor deschide ochii celor orbi şi urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor.” Acestea nu sunt cuvintele lui Petru şi ale lui Ioan, nici ale vreuneia dintre persoanele pe care le bănuiţi, încât să nu credeţi în adevăr, socotind că sunt puse pe seama Domnului şi Îi aduc slava, ci sunt înseşi cuvintele profeţiei voastre, desigur dacă îi recunoaşteţi pe profeţii voştri, şi mai ales cuvintele celui mai mare dintre profeţii şi învăţătorii Legii. “Lui Dumnezeu slavă, cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”
ICONOM STAVROFOR, Preot Gheorghe Stoichin, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu- Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here