Vindeau produse veterinare expirate. Amenzi usturătoare!

969

Mai multe cabinete și farmacii veterinare au fost amendate de către inspectorii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj. Controalele s-au desfășurat în mai multe localități din județ, dar unitățile sancționate sunt din Baia de Fier, Bâlteni, Bengești-Ciocadia, Bumbești-Pițic, Novaci, Rovinari și Târgu-Jiu. Cea mai mare amendă, de 15.500 lei, a fost aplicată unui cabinet medical veterinar pentru deținerea de produse medicinale veterinare cu termenul de valabilitate depășit, în spațiu neamenajat special în acest scop, cât și pentru nerespectarea reglementărilor sanitare-veterinare privind circulația, comercializarea și utilizarea produselor medicinale veterinare. Alte două cabinete medicale veterinare s-au ales cu amenzi de 3.500 de lei fiecare pentru deținerea de produse medicinale veterinare cu termenul de valabilitate depășit în spațiu neamenajat special în acest scop. „Au mai fost aplicate două amenzi de 1.000 de lei la două farmacii veterinare, întrucât au eliberat produse medicinale veterinare fără prescripție medicală; două amenzi de 3.000 de lei la două farmacii veterinare, deoarece au fost eliberate produse medicinale veterinare fără prescripție medicală, în absența medicului veterinar și două amenzi de 3.000 de lei la două farmacii veterinare, deoarece au fost eliberate produse medicinale veterinare fără prescripție medicală și nu există încheiate contracte cu unități autorizate pentru denaturarea produselor medicinale veterinare expirate”, a transmis DSVSA Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here