Vîlceanu pune tunurile pe USR și PMP. „Avantajează doar PSD”

2099

Președintele PNL Gorj, Dan Vîlceanu, are un mesaj dur pentru adversarii de la USR și PMP, după ce nu s-a ajuns la o înțelegere privind susținerea unui candidat comun, cel desemnat de liberali, la șefia Consiliului Județean.

PNL l-a propus pe omul de afaceri Iulian Popescu să fie candidatul unic, susținut de forțele de dreapta, la președinția Consiliului Județean Gorj.
Popescu nu este membru PNL, dar a ajuns în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia cu sprijinul liberalilor. Varianta propusă de Vîlceanu nu a fost agreată de liderii USR și PMP.
În plus, USR și-a desemnat deja candidatul. Este vorba despre șeful serviciului IT de la Uzina Mecanică Sadu, Marius Hoară fiind cunoscut opiniei publice după ce a câștigat un concurs național de cultură generală.
„Pentru aceste alegeri, colegii mei și cu mine am renunțat la orgolii și am propus USR și PMP să avem un candidat comun, independent, astfel încât să învingem PSD. Ei nu au venit cu niciun nume. Cu o astfel de alianță, aproape că învingeam PSD înainte de începerea campaniei electorale. Speram că USR și PMP vor fi de acord cu mine, că o persoană care nu e membră de partid, ar fi acceptată de toți”, a spus Vîlceanu.
Deputatul PNL acuză USR și PMP că nu doresc schimbarea culorii politice a Gorjului și continuă un joc politic ce are menirea să fragmenteze votul anti-PSD, lucru care avantajează doar Partidul Social Democrat.
„Observ, de asemenea, că și în Gorj se întâmplă exact ce se întâmplă și la București sau în Parlament. USR și PMP mai „joacă” și cu PSD, dacă e în interesul lor. Gorjul este în criză de 30 de ani din cauza guvernării locale a PSD. Prin stabilirea unui candidat propriu, USR Gorj a preluat atitudinea liderului de la centru, Dan Barna, și ne transmite: Nu este menirea USR Gorj să scoată Gorjul din criză. Păcat, USR Gorj!”, a mai precizat Dan Vîlceanu.
USR invită însă partidele politice din județ „să iasă din logica jocurilor de interese, să respire un aer politic curat și să îl susțină pe Marius Hoară la președinția Consiliului Județean Gorj”.
Actualul președinte al Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, este susținut de PSD pentru un nou mandat.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here