Vila lui Temelescu, expertizată tehnic

766

Instanţa Judecătoriei Târgu-Jiu a decis, la ultimul termen, ca vila fostului vicepreşedinte al clubului Pandurii, Viorel Temelescu, să fie supusă unei expertize tehnice, asta pentru că unul dintre soţi are de achitat statului o datorie de 150.000 de lei. Cum Finanţele nu pot recupera banii decât prin partaj al bunurilor comune, vila fiind pe numele lui Dumitra şi Viorel Temelescu, acum se încearcă să se stabilească ce valoare are casa şi dacă partea soţiei fostului vice poate fi “partajată” în vreun fel. Asta deoarece ANAF-ul nu poate recupera datoria acumulată de firma Dumitrei, deşi angajatei Medserv Min i s-a făcut poprire pe o parte din salariu, finanţiştii neputând pune sechestru şi pe bunurile lui Viorel Temelescu.

După ce ani de zile a huzurit în preajma lui Marin Condescu, fostul vice de la Pandurii, Viorel Temelescu, suferă şi reversul medaliei. Trimis în judecată pentru spălare de bani şi eliminat din funcţiile remunerate de stat, Viorel Temelescu, acum simplu pensionar, a ajuns la fundul sacului. Trăind din pensie, în timp ce Dumitra Temelescu are poprire pe salariul de la Medserv Min, fostul boss de la Pandurii trebuie acum să-şi lase vila şi pe mâna unui expert. Asta deoarece la termenul din 8 octombrie, instanţa Judecătoriei Târgu-Jiu a decis ca locuinţa comună, situată în strada Viitorului din Târgu-Jiu, să fie supusă unei expertize tehnice, procesul fiind deschis de AJFP Gorj, care va şi achita 800 de lei din această expertiză. “Dispune efectuarea în cauză a unei expertize tehnice de specialitate evaluare proprietate imobiliară şi numeşte expert pe Măruţă Sevastiţa”, se arată îm decizia judecătorului din 8 octombrie, fapt care îi obligă pe proprietari să se supună solicitării.

Vila feng-shui, riscă scoaterea la mezat
Pentru că Finanţele vor recuperarea celor 150.000 de lei acumulaţi de Dumitra Temelescu pe firma proprie, există riscul ca proprietatea celor doi să fie scoasă la mezat. Asta deoarece unul dintre proprietari nu are alte bunuri pe care se poate pune sechestru.
Vila din Viitorului este una cu stil, care cu siguranţă îi face pe proprietari să se simtă acasă, dar echilibrul în cauză ar putea fi stricat în curând. Ce pare, însă, uimitor este că Viorel Temelescu, adeptul produselor de firmă, nu deţine economii care ar putea să salveze situaţia ingrată în care se află cei doi soţi.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. Asta e articol comandat sau ce? Ca sa-i planga gorjenii? Inseamna ca nu stiti cata pensie are Temelescu si n-ati fost prin preajma cand doamna Temelescu merge la shopping!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here