După o nouă săptămână zbuciumată, în care au rămas fără antrenorul Eugen Trică, fotbaliştii de la Viitorul Târgu Jiu s-au impus, fără probleme, în partida de la Giurgiu. Gorjenii au trecut de fosta campioană a României, Astra, cu 6-0. Fundaşul Alexandru Core a reuşit un hat-trick, iar Răzvan Vulpe şi-a trecut în cont o ,,dublă”, Alexandru Dulca fiind şi el marcator în meciul din penultima rundă a play-out-ului. Pe bancă a stat Gabriel Răscol. Viitorul Târgu Jiu va încheia Grupa B, pe locul 3, indiferent de rezultatul ultimei partide, cu Ripensia Timişoara. Între timp, clubul gorjean s-ar putea pregăti de un alt ,,meci”, în plan administrativ. Eugen Trică a declarat că intenţionează să se îndrepte spre Instanţă, după ce a fost notificat că echipa nu va mai conta pe serviciile sale. ,,Mi-am îndeplinit obiectivul, am salvat echipa de la retrogradare de acum trei etape. Probabil că motivul pentru care am primit notificare, să se renunță la mine, a fost că am cerut banii angajaților, staffului, jucătorilor și așa mai departe. Probabil pentru că am avut acest «tupeu», pentru că altfel nu pot să cataloghez așa ceva. Eu n-am fost plătit de două luni, două luni se fac acum. Plus niște bonusuri, dar problema e că eu mai aveam un an contract. Am contactat un avocat, acum să vedem ce o să fac, ce va fi. Eu voi cere banii pe tot contractul. Contractul a fost semnat înainte ca echipa să intre în insolvență. Dacă semnam după ce se intra în insolvență, atunci știam ce se întâmplă. Jucătorii cred că au restanțe mai mari, pe vreo patru luni de zile. Eu nu pot să lucrez cu jucători care nu sunt plătiți”, a declarat tehnicianul pentru Liga2.ro. Viitorul a început sezonul cu Cristian Lupuţ, l-a continuat cu Alexandru Ciobanu, apoi cu Eugen Trică şi Octavian Benga, pentru ca tehnicianul doljean să-şi încheie al doilea mandat după numai 7 etape.
Cătălin Pasăre