Viitorul Pandurii Târgu-Jiu a înregistrat două eşecuri consecutive. Înaintea derbiului cu Pandurii Lignitul, nici cealaltă formaţie cu rădăcini în Gorj nu se simte foarte bine în liga secundă. Trupa lui Cristian Lupuţ are un singur succes în debutul campionatului. Echipa controlată de Nicolae Sarcină a fost învinsă, la Severin, de CS Mioveni (0-1). ,,Secundul” echipei, Ciprian Dianu, a declarat că fotbaliştii Viitorului mai au de tras până să ajungă la un nivel competiţional optim.,,Greşelile pe care le-am făcut, ne-au costat cele trei puncte. Am întâlnit o echipă mult mai bună, o echipă omogenă, matură, care are ştiinţa jocului. Ei şi-au păstrat nucleul de anul trecut şi din acest motiv au dominat jocul. Noi încercăm să integrăm jucătorii nou-veniţi şi sper ca în jocurile viitoare să arătăm mult mai bine pe teren. Mulţi dintre ei sunt în urmă cu pregătirea fizică. Este greu, fiindcă am început pregătirea cu un lot, iar pe parcurs s-a mai schimbat componenţa. Suferim la relaţiile de joc. Ne-a lipsit mult şi Vlad Rusu. Are o accidentare la gleznă, suferită în partida cu Snagov. Am încercat să-l recuperăm, dar nu am reuşit. El resimte în continuare dureri. Îl lăsăm să se refacă sută la sută, ca să nu sufere apoi o recidivă şi să nu îl pierdem pentru o perioadă mult mai lungă de timp”, a spus Dianu.Antrenorul a mai spus că nu există o rivalitate între echipa la care activează şi Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, ci mai degrabă între conducătorii cluburilor respective. Cele două formaţii se vor întâlni în runda a patra.,,Noi suntem oarecum străini de acest lucru. Ştiu că sunt nişte ambiţii la nivelul celor două conduceri, dar vom încerca să nu transmitem acest lucru jucătorilor. E un simplu meci de fotbal. Se întâlnesc două echipe rănite, după cum arată clasamentul în acest început de sezon şi va fi un joc încrâncenat, dârz, bărbătesc, din care sper ca noi să ieşim învingători”, a precizat Dianu.
Cătălin Pasăre
Echipa nu joaca NIMIC,problema e la antrenor,SLAB antrenor,de Liga 3-a,ce echipe a antrenat acest LUP ?!
Dati l afara pe acest NO NAME !