Viitorul e în vârful ligii secunde, dar tremură pentru play-off

1156

Viitorul Târgu Jiu trăiește intens ultimele runde din sezonul regular. Luni seară, trupa gorjeană, cu Flavius Stoican reconfirmat antrenor principal și vindecat de Covid-19, a remizat cu formația FK Csikszereda. Ciucanii au scăpat de gol în prima repriză, când incursiunile lui Andrei Dragu nu au putut fi concretizate de Paraschiv sau Lixandru. Totuși, gazdele au avut noroc pe final de meci, când roș-negrilor le-a fost refuzat un gol valabil. Amfitrionii au rămas în inferioritate numerică la ultima fază a meciului, după ce Lixandru a faultat din postură de ultima apărător. Din fericire pentru elevii lui Stoican, șutul lui Kelemen, de la marginea careului, s-a dus peste poartă. La sfârșitul partidei, în timp ce Valentin Suciu a contestat vehement arbitrajul, antrenorul Viitorului a apreciat rezultatul ca fiind unul echitabil. ,,Ce pot să spun? Nu am cuvinte, sincer, nu am cuvinte. Băieții au muncit un an întreg, dar și astăzi. Știam că Viitorul e o echipă care joacă, dar și noi. Am încercat să jucăm, dar de arbitraj nu am ce să spun. Își iau baremul, merg acasă, și noi mergem acasă cu coada între picioare. Explicație? Păi, nu a putut să ne dea. Așa a văzut dânsul. Altceva nu pot să… Offside, dar culmea că decizia s-a luat după cinci, șase, șapte secunde, pentru că s-a validat golul și după s-a anulat. VAR-ul a intrat! Se vede că avem VAR! Dar nu-l vedem nicăieri. Asta este acum. Una peste alta, sunt dezamăgit, dar mergem mai departe. Ne jucăm șansa până la sfârșit. Speranța moare ultima. Au fost surprize și până acum, de ce să nu fim și noi o surpriză și să fim acolo? Chiar și cu 32 de puncte”, a comentat Suciu șansele formației sale de a ajunge în play-off. Echipa lui Flavius Stoican trebuie să nu piardă în ultima rundă, la Călărași, Dunărea fiind o altă formație care aspiră la un loc în primele șase. O palidă consolare pentru formația gorjeană a fost poziția din clasament, alb-albaștrii instalându-se, temporar, pe primul loc. ,,Acum ne bucurăm, că este, totuși, un punct câștigat contra unei formații foarte bune. Este una dintre cele mai bune formații, să nu jignesc pe celelalte. Este cea mai bună formație cu care am jucat. Este bine organizată, ne-a dat prea puține spații, dar cu toate astea am avut ocazii, am avut situații și nu am reușit să le fructificăm. Îi înțeleg și pe jucători, nu este ușor să ai continuitate. Totuși, există o oarecare presiune pe umerii lor și atunci e normal ca momentele în care sunt acolo, în fața porții, să nu mai ai atât de multă luciditate, să mai fii relaxat, când trebuie să o faci. Este un campionat foarte strâns acum, la final, și nu credea nimeni că se duc cele 10 echipe, sau câte au mai rămas în cursă, până în ultima etapă. De aceea este mult mai frumos. Așa e fotbalul frumos, să stăm cu stres, cu tensiune. Asta este. Și noi ne-am dorit foarte tare, am avut ocazii, dar și ei sunt o echipă foarte bine organizată și de aceea, până la urmă, sunt bucuros că până la urmă e un rezultate echitabil. Nu sunt ipocrit”, a declarat Flavius Stoican după meci.
VIITORUL PANDURII TÂRGU JIU – FK CSIKSZEREDA 0-0
Viitorul: D. Rusu – Buleică, Al. Băican (Misarăș 50’), Lixandru, Sin – Prejmerean (cpt.), Țegle – Andr. Dragu (Gîrbiță 77’), Cioiu (Chiorean 84’), Vulpe – D. Paraschiv (Bădăuță 84’). Rezerve neutilizate: Rob. Bodea – Ciul, Șerbănescu, Mitrică, Buia. Antrenor: Flavius Stoican
FK Csikszereda: Gyenge – R. Takacs (Palmeș 82′), Kelemen, Apro, Bor – Casiadi (Pinter 77′), Csuros (cpt.), Jebari – Bauza (Bara 77′), Meszaros (T. Suciu 61′), Schieb. Rezerve neutilizate: H. Albert – Csonka, Savin, Botorok, Bujdoso. Antrenor: Valentin Suciu

S-a îngropat securea războiului
Pentru câteva minute sau ore, Flavius Stoican a auzit că Nicolae Sarcină nu și-l mai dorește la echipă. Până la urmă, o discuție lămuritoare între cei doi a avut loc, iar fostul internațional a rămas la Târgu-Jiu, fiind făcute modificări doar în rândul staff-ului tehnic. Astfel, nici Gabriel Răscol, nici Erik Lincar nu vor prelua echipa. ,,Eu rămân în continuare, atâta timp cât oamenii sunt mulțumiți de ceea ce fac eu, merg cu acești băieți în continuare. Sunt mulțumiți, mi-au spus că nu e niciun fel de problemă. Am spus ce am avut de spus. Oamenii m-au contactat atunci și mi-au spus că există acea dezamăgire, supărare.
Am clarificat, am zis că nu, nu e adevărat și a zis că mergem în continuare. Mergem mai departe, dăm drumul la treabă. Gata. Poate să stea oricine pe bancă (Poate să vină oricine, și pe bancă, și în tribună și antrenor, tot ce vor. Eu, atâta timp cât sunt cu jucătorii mei, cu jucătorii pe care îi antrenez, jucătorii acestui club, pe care eu îi apreciez foarte tare, poate să vină oricine. Și Berlusconi, și Mourihno, și Pep Guardiola, toată lumea. Atâta timp cât zice: ‘Dă-i drumul la treabă!’, îi dăm drumul la treabă cu băieții mei. Să nu uităm că noi am plecat la drum și nu ne știa nimeni sau nu ne dădea nimeni nicio șansă, iar acum suntem pe primul loc și alte echipe cu nume au ajuns acum să fie cu certuri. Am văzut pe la televizor, am văzut prin ziare. Certuri, suporteri dezamăgiți, iar noi suntem pe primul loc”, a mai spus Stoican. Rămâne de văzut pe ce fotbaliști se va putea baza antrenorul în meciul decisiv de la Călărași. ,,Oros mai trebuie încă să mai stea, pentru că a ieșit din nou pozitiv și Copaci, condoleanțe și pe această cale, căruia i-a murit tatăl. În rest, văd cine este valid astăzi, după să vorbesc și cu domnul doctor, să vedem ce spune și apoi să vedem pe cine vom miza. Ne ducem la Călărași să jucăm fotbal și vom vedea ce va ieși”, a concluzionat tehnicianul. Programul ultimei etape nu a fost încă stabilit.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here