Viitorul a urcat pe patru

1012

Echipa patronată de Nicolae Sarcină, Viitorul Târgu-Jiu, îşi continuă turul excelent de campionat. Trupa gorjeană a obţinut un nou succes la Severin, 1-0 cu Metaloglobus.
Vasile Pop a marcat pentru gazde în minutul 82. Antrenorul Cristian Lupuţ spune că secretul constă în unitatea grupului, dar este conştient că formaţiile din liga secundă vor trata cu mai multă seriozitate, acum, meciurile cu Viitorul. ,,Am început jocul mai greoi, un pic timizi, dar am reglat nişte probleme de aşezare la pauză, iar repriza a doua a fost în totalitate a noastră. Am întâlnit un adversar foarte bun. Ştiam că ne aşteaptă un meci foarte greu, mai ales că am avut şi două-trei absenţe importante, dar cei care au intrat şi-au făcut datoria. Am un lot echilibrat. Oros a avut o contractură şi nu am vrut să-l forţez. Am vrut să-l menajez, pentru a nu risca să-l pierdem până la finalul turului. Vlad Rusu va reveni şi el în vreo trei săptămâni. Nu a fost nevoie de intervenţie chirurgicală. Mă bucur că Vasile Pop, care ratase etapa trecută, la Buzău, un penalty, a intrat cu gol. Mă bucur că am creat un grup unit. Pot spune că sunt un antrenor fericit. Acum, echipele cu pretenţii de promovare încep să ne bage în seamă mai mult, să ne studieze mai atent”, a declarat Lupuţ.Antrenorul a declarat că există o bună posibilitate ca echipa să evolueze la Târgu-Jiu. ,,Ne-am dori să jucăm şi la Târgu-Jiu, pe noul stadion, dar asta e treaba conducerii.
Noi trebuie să ne vedem de treabă. Probabil, vom juca şi noi acolo. Nu ştiu când. Oricum, am început să ne simţim bine şi la Severin, dar ne-ar plăcea să jucăm şi la Târgu-Jiu. E un stadion superb. Am putea juca două echipe acolo, ca la Milano şi alte orăşele din Italia”, a conchis Lupuţ. În runda următoare, trupa gorjeană joacă în deplasare la UTA.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here