Viitorul a plecat în Turcia

1104

ACS Viitorul Târgu-Jiu va efectua a doua parte a pregătirii de iarnă, la Side, în Turcia. Băieţii lui Cristian Lupuţ au susţinut o ultimă partidă de verificare înainte de cantonament. Gorjenii au trecut, la Sânmărtin, de Luceafărul Oradea, echipa care le-a cedat locul în liga secundă înainte de startul actualului sezon (2-0). De altfel, ambele formaţii s-au pregătit, în această perioadă, în judeţul Bihor. Golurile învingătorilor au fost marcate de Robert Băciuţ şi Daniel Paraschiv, cel din urmă fiind fostul golgheter al Luceafărului, achiziţionat în această iarnă de trupa din Gorj. Pentru Viitorul a fost al doilea test din intersezon, după ce a învins cu 5-1 cu Debrecen II, din Ungaria. Pentru două săptămâni, echipa controlată de Nicolae Sarcină se va antrena în Antalya, unde a aterizat duminică. Viitorul are noutăţi şi la nivel de staff, gorjeanul Cosmin Frimu fiind ,,uns” antrenor secund. ,,Vom efectua un cantonament de două săptămâni în Turcia, unde vom juca cu TSKA II Moscova, apoi cu o altă echipă din liga secundă a Rusiei, dar şi Ungariei, iar cel de-al patrulea adversar urmează să fie stabilit între timp, de organizatori. Se anunţă un retur dificil. Cu două victorii poţi fi aproape de podium, două înfrângeri te bagă în hora retrogradării. Eu mi-am propus clasarea în primele zece locuri”, declara antrenorul Cristian Lupuţ la reunirea lotului.
Viitorul Pandurii în meciul cu Oradea: Bodea – Chelariu, Oros, Toma, Dragu – Negrean, Chiorean, P. Mitrică, Băciuţ – Vl. Rusu, Bădăuţă. Au mai jucat Moga, Trip – Yabre, Misăraş, Ciul, Parnău, Prejmerean, Gârbiţă, Cioiu, Paraschiv şi D. Buia. S-au antrenat separat V. Pop, Băican, Preoteasa şi Core, iar Dunca a fost învoit.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here