Viitori ofiţeri, în practică la IJJ Gorj

508

Patru studenţi de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” îşi efectuează stagiul de practică la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj. La finalul stagiului de practică, studenţii vor primi calificative.

În perioada 21 iulie – 1 august, un număr de patru studenţi din cadrul Academiei de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, anul I de studiu, se vor afla în Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, pentru desfăşurarea stagiului de practică. Studenţii au fost repartizaţi să efectueze stagiul de practică la structurile de ordine publică din Târgu-Jiu, Motru, Bumbeşti-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, urmând să execute misiuni sub îndrumarea tutorilor profesionali. „Studenţii urmează să se familiarizeze pe parcursul acestui stadiu cu misiunile de ordine publică care sunt executate de inspectorat în zona de responsabilitate şi vor putea să-şi formeze deprinderile practice necesare executării acestor misiuni”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj. La finalul stagiului de practică, studenţii vor fi apreciaţi cu calificative de către tutorii profesionali, notele urmând să fie transmise Academiei de Poliţie în vederea consemnării acestora în cataloage.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here