Corina Drăgan – purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, s-a alăturat campaniei „Vieți împletite” – „Brave cut” și a renunțat la podoaba capilară pentru a-i face o bucurie unei femei bolnave de cancer, care are nevoie de o perucă pentru a-și recăpăta încrederea în sine. Corina Drăgan le încurajează pe toate gorjencele cu păr lung să îi urmeze exemplul, să facă un mic efort pentru a oferi o satisfacției imensă celor mai puțin norocoase.
Campania “Vieți împletite” este realizată de fundația Renașterea și constă în crearea de peruci din păr natural pentru femeile diagnosticate cu cancer. Se desfășoară pe o perioadă de 1 an de zile, iar dacă nu sunteți din București puteți trimite minim 15 cm de păr natural la adresa Fundației Renașterea: Str. Virgil Plesoianu, nr. 87, sector 1, București. Oricine poate ajuta la crearea unei peruci, indiferent de lungimea părului, prin oferirea unei sume ce va contribui la achitarea manoperei acesteia. Donațiile se pot face online, prin intermediul platformei comunitate.fundatiarenasterea.ro.
Acestei campanii i s-a alăturat și purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj. “Prin intermediul campaniei Brave cut, Fundația Renașterea își propune să ajute femeile diagnosticate cu cancer să-și regăsească încrederea în ele și feminitatea. Trebuie să încercăm să empatizăm cu persoanele care au astfel de afecțiuni și pe care le putem ajuta printr-un gest extrem de simplu, prin donarea propriului păr. Condiția este ca părul să fie prins în coadă și să aibă minim 15 centimetri, pentru a putea fi folosit în confecționarea de peruci din păr natural, care ulterior vor fi donate femeilor care se luptă cu cancerul.
Pentru realizarea unei peruci este nevoie de opt codițe de păr, iar costul acesteia este de minimum 150 euro. Pentru cele mai multe dintre paciente, acest cost reprezintă o investiție pe care nu și-o permit. Știind că părul le oferă femeilor încredere și curaj, haideți să facem un efort mic pentru o satisfacție imensă!”, a mărturisit Corina Drăgan, purtătorul de cuvânt al DGASPC Gorj.
La un salon de înfrumusețare din Târgu-Jiu, Corina Drăgan a renunțat la părul său lung, de peste 30 de centimetri, optând pentru o tunsoare scurtă și oferind, astfel, o bucurie unei persoane care are nevoie de o perucă.
Minodora Sucea