Un bărbat de 39 de ani, din Uricani, cercetat de autorităţile spaniole pentru omor și tentativă de omor, a fost prins de oamenii legii, au anunţat, în această dimineață, reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara. Acesta era urmărit internațional. „În cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu cei ai Poliției Orașului Uricani, au depistat, în urma unei acțiuni, un bărbat de 39 de ani, din Uricani, față de care, în data de 21 mai 2020, autoritățile judiciare spaniole au emis un mandat european de arestare. Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și tentativă de omor, fapte săvârșite în luna noiembrie 2019, în localitatea Marbella (Spania). Fapta de omor a fost comisă asupra unui bărbat (cetățean marocan) , prin împușcare cu o armă de foc, iar fapta de tentativă de omor a fost comisă cu aceeași armă de foc prin împușcarea unui alt bărbat (tot marocan, căruia i-a fost pusă viața în pericol prin leziunile cauzate). Acțiunea de ieri a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Hunedoara. Bărbatul a fost prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și ulterior Curții de Apel Alba Iulia, care a emis, pe numele său, mandat provizoriu de arestare preventivă pentru 15 zile, în vederea extrădării către autoritățile spaniole„, se precizează într-un comunicat al IPJ Hunedoara. Bărbatul era urmărit național și internațional (din data 21.05.2020 – faptele fiind înregistrate inițial de polițiștii spanioli cu autor necunoscut ) și a fost escortat și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Hunedoara.