VIDEO: Un locatar a sărit pe geam! Au luat foc contoarele de curent, bloc din Motru devastat de un incendiu pe casa scării

8856

Situație incredibilă la blocul nr.1 bis, pe strada Aleea Ghiocelului, scara 1, în Motru. Asta, după ce contoarele de curent, schimbate anul trecut, au luat foc brusc, luni după-amiază și, la scurt timp de la o verificare a contoarelor, chiar de către CEZ, la cerința unora dintre proprietarii. Cert este că așa de bine s-a intervenit atunci, că imediat după au luat foc toate contoarele de curent, casa scării este vraiște, ușile proprietarilor au fost afectate iar fumul a intrat în toate apartamentele. Oamenii au stat câteva ore fără curent și două nopții în frig, asta după ce s-au oprit gazele în imobil.

Pe scara de bloc afectată sunt 14 apartamente, locuite de persoane în vârstă, familii cu copiii, toți locatarii fiind însă afectați de incendiul pornit la contoarele de curent, la începutul acestei săptămâni. De altfel, au fost și victime, în urmă incendiului, un bărbat a sărit de la etajul unu al imobilul iar alte două persoane au fost luate cu ambulanța, fiind intoxicate cu fum. O parte din locatari s-au mutat la rude imediat după incendiu, speriați de situație și rămași fără căldură.
Proprietarii, devastați de fumul care le-a pătruns în locuințe, le-a distrus ușile de exterior și le-a promovat panică, susțin că echipa de la CEZ care a verificat anterior contoarele se face vinovată de cele întâmplate.
Cert este că locatarii au suportat pagube care ar trebui să fie plătite de către cei vinovați, cei de la CEZ.
Locatarii iau în calcul să se adreseze Protecției Consumatorului Gorj pentru a determina firma vinovată să răspundă pentru incidentul respectiv care se putea transforma într-o tragedie.
A.STOICA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here