VIDEO: Soția afaceristului Gavrilescu a dat explicații poliției pentru violare de domiciliu și furt! A intrat abuziv în una dintre cele 48 de locuințe pe care le deține în municipiu

5197

Mihaela Elena Gavrilescu, patroana firmei SC Damitrade SRL, o societate abonată la contractele cu Statul în special în minerit și energie, mai ales când soțul acesteia Dan Gavrilescu era în PDL, a fost implicată astăzi într-un incident cu conotații penale. Soția lui Dan Gavrilescu este acuzată că a intrat abuziv într-o garsonieră din zona Comuna din Paris, la blocul 19, în imobil aceasta având, de altfel, doua garsoniere închiriate, comițând violare de domiciliu. La pachet, asupra acesteia planează acuzația de furt, după ce chiriașul a spus că avea în garsonieră 2000 de lei, care ar fi dispărut. 

Practic, garsoniera, familiei de afaceriști Gavrilescu, un dezastru, fusase închiriată în urmă cu două luni unui tânăr din Berlești, pentru suma de 850 de lei pe lună.

Între părți s-a încheiat un contract de mână, semn că patroana, un adevărat magnat imobiliar, s-a sustras de la impozitul aferent statului.

În acest context, Mihaela Gavrilescu i se laudă chiriașului că deține nu mai puțin de 48 de imobile în municipiul Târgu-Jiu, pe care le are închiriate, dar și că îi va face reparații în garsonieră. Tânărul i-a plătit din prima zi, chiria pe o lună și o garanție de încă 850 de lei. Au trecut însă aproape două luni iar reparațiile nu s-au realizat, în schimb patroana a venit în control, intrând în lipsa chiriașului din garsonieră pentru a face inspecție.

A motivat apoi că a găsit salteaua patului ruptă și că, în mod incorect, chiriașul împarte spațiu cu iubita lui, cerându-i astfel să părăsească urgent locuință. Asta deși chiriașul avea contract până pe 19 iulie, iar în contract nu este prevăzut că nu are voie să stea cu cineva.

Tânărul a sesizat abuzul la poliție și o acuză pe Mihaela Gavrilescu de violare de domiciliu, furt și evaziune fiscală, în acest sens fiind făcută o sesizare și la Direcția Antifraudă. Ultimul organism ar putea cerceta “agenția imobiliară,, a soților Gavrilescu care dețin proprietățile pe firmă, pe contorul de curent de la garsoniera de pe Comuna din Paris fiind trecută societatea, în timp ce contractul făcut în acest caz, e pe persoană fizică.

Mai mult, la încasarea banilor, Mihaela Gavrilescu nu a oferit factură sau chitanță, chiriașul dându-i pe loc 1700 de lei pe care respectiva i-a băgat în geantă și cam atât. Poliția a încheiat un proces verbal în cauză, și un al doilea echipaj a venit apoi, azi, la fața locului.

Tânărul chiriaș, scos în stradă, deși este sub contract, cere organelor statului să își facă datoria și să taxeze abuzurile de acest fel, chiar dacă reclamata este cu potențial financiar iar el nu. Acesta susține că vecinii de pe scara în care familia Gavrilescu are două garsoniere, spun că patroana închiriază doar pe două luni, venind în aceiași manieră pentru a scoate chiriașii din garsonierele făcute praf, deși Damitrade e firmă de construcții.

 

 

 

3 COMENTARII

  1. Astfel de jigodii trebuie aspru sancționate sa nu mai pună mana pe banii altora fraudulos. S a învățat la bani nerusinata și nu știe cum sa facă mai mulți. O rușine a societății aceasta patroana excroaca. Bravo celui care stătea în chirie pentru ca a mers mai departe sa rezolve situația și nu s a la sat intimidat, bravo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here