Polițiștii din Târgu Cărbunești au început anchetă în cazul șoferului care a fost filmat de un participant la trafic din Petroșani în timp ce circula pe contrasens, făcând semne obscene, aducând injurii și amenințări acestui conducător auto, care circula regulamentar. Incidentul a avut loc săptămâna trecută, pe strada Pieții din localitate, șoferul reclamant trezindu-se brusc cu BMW-ul respectivului în fața sa. Deși șoferul trebuia să se dea la o parte și să circule pe banda sa de mers, tot tânărul aflat la volan a dat dovadă de un comportament
necivilizat, a încercat să coboare din mașină la șoferul aflat în autoturism împreună cu un copil și o persoană în vârstă. Avertizat că este filmat, acesta a urcat la loc, dar din autoturism a continuat șirul injuriilor la adresa hunedoreanului, care i-a răspuns cu ,,du-te dracu”. Pentru aceste vorbe, șoferul reclamant s-a ales cu avertisment, iar șoferul recalcitrant cu dosar penal pentru injurii și amenințare pentru șicanare în trafic și încălcarea legislației rutiere. Cu siguranță, șoferul ,,cocalar” va rămâne și cu permisul suspendat și va plăti și o amendă consistentă. Șoferul reclamant a depus sâmbătă la Poliția Cărbunești imaginile surprinse pe camera mașinii și plângerea sa penală. Omul spune că a fost amenințat că va fi lovit cu ranga în cap, deși circula regulamentar pe drumul aflat în lucru.
A.STOICA