VIDEO: S-a întrerupt deszăpezirea pe Transalpina!

1292

Veste proastă pentru cei care sperau că sunt șanse ca de 1 Mai să se circule pe Transalpina, mai ales că vremea caldă din prima parte a lunii dădea speranțe în acest sens.
Muncitorii care, în ultimele două săptămâni, au curățat kilometri buni din cea mai înaltă șosea din țară, au întrerupt ieri lucrările după ce vremea s-a înrăutățit.

Temperaturile de minus 5 grade Celsius și vântul care a spulberat zăpada de pe marginea drumului au făcut imposibilă misiunea acestora.
În plus, a fost ceață densă, vremea rea ducând la suspendarea lucrărilor de deszăpezire. Acestea vor fi reluate zilele următoare, după ce lucrurile vor reveni cât de cât la normal, presiunile pentru redeschiderea Transalpinei de 1 Mai fiind în continuare mari.

Cabanierii din Rânca sunt cei mai interesați de acest lucru pentru că de reluarea traficului depind și rezervările pe care turiștii le pot face în stațiune în perioada minivacanței de Paște. Prognozele meteo arată temperaturi normale pentru această perioadă, inclusiv precipitații, asta în condițiile în care în alți ani deszăpezirea începea și după 1 Mai.
Iarna aceasta a fost însă una fără multă zăpadă la munte, iar temperaturile ridicate de la început de aprilie au permis începerea deszăpezirii mult mai devreme.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.