Două intervenții chirurgicale de extirpare a glandei tiroide prin cavitatea bucală, laparoscopic, fără incizii la nivel cervical, au fost efectuate în premieră națională, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Două paciente, din Târgu-Jiu și Târgoviște, cu probleme ale glandei tiroide, au fost cele care au beneficiat de aceste intervenții complexe și cu rezultate remarcabile.
Femeia din Târgu-Jiu are 41 de ani și suferea de gușă polinodurală. Este pacienta dr. Andreea Purec Popescu, șefa Secției Endocrinologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. „Este în evidența noastră de aproape 2 ani și am trimis-o către intervenția chirurgicală, la domnul dr. Sandu. Dumnealui a stabilit procedura, locația, ca unitate spitalicească. Mă bucur că dumneaei a fost prima pacientă care a putut beneficia de această intervenție și îi doresc multă sănătate!”, a spus dr. Andreea Purec Popescu.
Intervenţia evită inciziile în zona gâtului, iar cei care trec prin ea se pot externa a doua zi. „Intervenţiile au loc în ziua internării, iar a doua zi pot părăsi spitalul fără îngrijiri suplimentare. Recuperarea post-operatorie este foarte rapidă, de la 24 de ore de la operaţie, pacientele părăsesc spitalul, nu este nevoie de pansamente, nu există fire. (…) Sunt nişte operaţii cu adevărat elegante şi cu adevărat minim invazive”, a declarat dr. Ionuț Sandu, chirurg endocrinolog.
Operațiile au durat aproximativ patru ore. „Aproximativ 4 ore au durat operațiile laparoscopice salvatoare, de care au beneficiat cele două paciente. În ambele cazuri intervențiile au fost reușite, evoluția a fost favorabilă, fără complicații postoperator. Cele două paciente, în vârstă de 41, respectiv 31 de ani, au avut încredere în specialiștii noștri și nu au greșit. Rezultatele au fost cele scontate, acestea fiind externate după 24 de ore”, a transmis purtător de cuvânt, al SJU Piteşti, Cristina Cazacu.
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti poate face astfel de intervenţii după ce a beneficiat de modernizarea aparaturii.
I.I.