VIDEO: Pericol de dezastru în Pandurașul! Flăcări cât casa!

1421

A fost panică mare în noaptea de marți spre miercuri în cartierul Pandurașul din Târgu Jiu, unde un foc uriaș a fost la un pas de a se extinde la un depozit de materiale de construcții în incinta căruia se aflau tone de vopseluri și lacuri, plus alte materiale ușor combustibile. Din fericire, pompierii au reușit chiar în avans de ziua lor, pe care au sărbătorit-o ieri, să câștige lupta cu flăcările înainte de a se produce o nenorocire. Pentru locatarii din zonă aerul a fost irespirabil, iar două case au fost și ele afectate. Focul a început, inițial, de la vegetație uscată, după care s-a extins foarte repede spre o anexă gospodărească în care erau strânse tot felul de vechituri și lemne uscate, care s-au aprins și au ars ca o torță. De aici, curenții de aer au dus flăcările spre casele învecinate, o altă anexă arzând și ea complet. Proprietarul acesteia spune că avea acolo marfă pe care o vindea pentru a se întreține, hainele și încălțămintea fiind făcute scrum. „Nu plecasem de două minute până la magazinul de aici din zonă, sunt vreo sută de metri și m-am dus cu bicicleta. Vecinii când m-au văzut mi-au zis să fug repede acasă că a luat casa foc. Eu le spuneam că vin de acasă și să se lase de glume, iar ei mi-au spus că la un vecin izbucnise un incendiu care s-a extins foarte repede și la mine. M-am întors cât am putut de repede și nu mi-a venit să cred ce am putut găsi. Focul era la materialele de construcție, s-a întins și la acoperișul casei, plus magazia în care aveam haine și încălțăminte, că din asta trăiesc și eu. Numai adidași erau vreo 1000 de perechi. Să mă despăgubească pentru că dacă eu făceam așa ceva altcuiva sigur nu m-ar fi iertat. Omul ăsta de la care a început focul ardea cauciucuri și tot felul de resturi. Își făcea mâncare folosind resturi din astea. Acum cred că le-a lăsat nesupravegheate și a fost suficientă o clipă de neatenție. Mi-a ars și trotineta și sculele, totul. Am scăpat cu câteva baxuri de polistiren pe care am apucat să le arunc la vecinul peste gard că altfel ardeau și alea. Păi eu sunt gard în gard cu depozitul de materiale de construcții, cel mai mare de aici din zonă. Lor le-a topit plasticul de la gard, vă dați seama cât a fost vâlvătaia. Mai era un pic și intra la ei în curte și praful se alegea de noi că acolo e plin de substanțe din astea care se aprind ușor”, a spus păgubitul. Zeci de oameni au ieșit din case și au rămas pe stradă privind îngroziți la flăcările înalte de câțiva metri. O femeie chiar a suferit un atac de panică, primind îngrijiri medicale la fața locului, fără să fie nevoie să fie dusă la spital. „Flăcările au fost imense. Treceau peste casa mea. N-am văzut așa ceva vreodată și nu îmi vine să cred că e posibil așa ceva. Am sărit cu furtunul și eu și copilul și am stropit cât de cât ca să nu vină înspre casa noastră. S-au la vecinul din partea cealaltă, din păcate. Aici erau gunoaie, lemne uscate, cauciucuri, toate strânse de pe te miri unde și erau aduse aici. Acum au ars toate. Cel care stă aici mai are o casă peste stradă și s-a refugiat acolo că i-a fost frică că îl linșează oamenii. Nu iese din casă ca să ne explice ce a făcut”, a spus o localnică.

Printre cei aflați în stradă în acele momente a fost și fostul viceprimar Adrian Tudor, care a menționat că un incendiu similar mai fusese cu o seară înainte. Aerul în zonă a fost aproape irespirabil, fumul dens fiind observat inclusiv în parcul Coloanei Infinitului, unde câțiva temerari continuau să alerge pentru a arde caloriile, deși era evident că nu sunt condiții propice pentru sport. „Eu am sesizat la 112 cu o seară înainte pentru că erau deșeuri periculoase, cauciucuri, mobilier și componente auto, plus, evident, haine vechi. Aerul a fost insuportabil și irespirabil în toată zona. Spun asta ca să se înțeleagă că astfel de evenimente ne afectează pe toți. Nu sunt doar pagube materiale. Avem focare intenționat puse și cred că autoritățile trebuie să intervină și să rezolve aceste lucruri pentru că, altfel, avem toți de suportat consecințele”, a menționat Adrian Tudor.
O echipă de comisari ai Gărzii de Mediu Gorj, în frunte cu comisarul șef Gheorghe Sanda, a fost prezentă la incendiu și a monitorizat calitatea aerului care, pentru câteva ore, a fost aproape irespirabil. În lupta cu flăcările ISU Gorj a mobilizat șapte echipe de intervenție, inclusiv 2 din afara municipiului. Astfel, pompierii au reușit să prevină extinderea incendiului la depozitul de materiale de construcții, unde, dacă focul ar fi ajuns lucrurile ar fi putut fi scăpate de sub control. O anchetă a fost deschisă de pompieri și, mai ales, de polițiști pentru a stabili cauzele și împrejurările care au dus la declanșarea acestui incendiu. Primele informații arată că focul nu a izbucnit întâmplător, ci a fost scăpat de sub control, acum rămânând de văzut dacă există și un vinovat pentru cele întâmplate în noaptea de marți spre miercuri la marginea municipiului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.