VIDEO: Percheziții la Târgu-Jiu, Scoarța, Bălești și Bâlteni

854

Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj au efectuat nouă percheziții în patru localități din județul Gorj, în urmă cărora au fost confiscate peste 200.000 mii de articole pirotehnice. Acțiunea a fost organizată în cadrul campaniei ”FOC DE ARTIFICII”.

„În perioada 17 noiembrie – 28 decembrie, polițiștii, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, în urma punerii în executare a nouă mandate de percheziție domiciliară, emise de Judecătoria Târgu-Jiu, au identificat 10 persoane care dețineau fără drept, în vederea comercializării, aproape 210.000 de articole pirotehnice. Perchezițiile domiciliare efectuate în vederea identificării persoanelor care efectuează operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept, au avut loc pe raza municipiului Târgu-Jiu și a localităților Scoarța, Bălești și Bâlteni. În urma acțiunilor, polițiștii au constatat 12 infracţiuni, iar față de 14 persoane sunt efectuate cercetări în cauze penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept. Totodată, au fost confiscate toate articolele pirotehnice identificate, în greutate totală de peste 1.700 de kilogrmae, în valoare de aproximativ 155.000 de lei. Acțiunile polițiștilor vor continua, în această perioadă, pentru a preveni evenimentele cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here