În ambele cariere din Motru, aparținând CE Oltenia, dar și în zona Jilțurilor există adevărate lacuri, formate în urmă lucrărilor miniere. De altfel, apele rezultate din ploi și din izvoare subterane, crează adevărate oaze naturale pentru pasionați de senzații tari, asta într-un cadru deosebit. Baia făcută de un motrean într-un astfel de lac, filmuleț postat ieri de cetățeanul curajos, a devenit viral pe rețelele de socializare, asta, mai ales că politicienii caută, în această perioadă, alternative la mineritul pe care îl văd închis în câţiva ani.
Desprins parcă dintr-un film SF, în unul dintre lacurile din carieră s-a scăldat ieri, extrem de fericit și relaxat, un fost lucrător al CEO. Prietenii săi l-au filmat, în timp ce îl aclamau de pe margine. Omul s-a răcorit, câteva minute bune, în lacul din carieră, asta de parcă se află la o piscină de câteva stele. A ieșit din apă, viu și nevătămat și foarte încântat că a găsit o alternativă ieftină la mineritul pe ducă, din județul Gorj.
Zona în care cetățeanul s-a scăldat este frecventată, în special, de pescarii care pescuiesc în aceste zone, apa fiind caldă. De mai multe ori, spre nemulțumirea celor care frecventează lacurile din perimetrul unităților miniere, angajați ai unităților scot apa, cu pompele din aceste adâncituri, și o împing spre canale cu direcția râul Motru.