VIDEO INCREDIBIL! Șofer din Gorj, imobilizat și încătușat de patru polițiști, pentru că nu a lăsat cale liberă unui BMW

3784

Un bărbat de 35 de ani, din Tismana, face acuzații grave la adresa unor agenți din cadrul Poliției Orașului Baia de Aramă, care l-au oprit ieri în trafic și l-au încătușat. Cornel Mărgelu susține că totul a pornit după ce șeful acestora, aflat în timpul liber, a depășit o coloană de mașini și, aflându-se pe contrasens, i-a cerut să dea în marșarier. Pentru că ar fi refuzat, șoferul bolidului de lux le-ar fi făcut semn polițiștilor și a cerut să fie luate măsuri împotriva conducătorului autoutilitarei. ”Ieri dimineață am mers la piață, la cumpărături, la Baia de Aramă. Când am ajuns acolo, șoferul unui BMW care se afla pe contrasens m-a blocat și a zis să dau în spate. M-a înjurat. Am zis să dea el că eu am prioritate. Atunci i-a făcut semn unui polițist care era în piață, acesta a venit și mi-a spus direct că îmi ia permisul de conducere. BMW-ul a trecut pe lângă noi, deci avea loc să treacă, apoi a oprit la 20 de metri și a venit la fața locului. Atunci am aflat că era comandantul, șeful lor, pentru că filma și le dădea indicații. Polițistul nu s-a prezentat, mi-a cerut documentele, i-am spus că nu le am pe toate în original. Acel comandant dădea ordine. Mi-a spus să mă dau jos să îmi percheziționeze mașina cumpărată din Franța, unde am fost la muncă. În mașină eram eu, fratele meu și două fetițe, a mea și a lui. M-a tras forțat din mașină, apoi m-au imobilizat și mi-au pus cătușele, tot la ordinele comandantului, care le-a zis să mă încătușeze, pentru că nu îl lăsasem să treacă. În fața fetițelor s-a întâmplat totul”, a declarat Cornel Mărgelu, în exclusivitate pentru Gorjeanul. Acesta a fost eliberat, după ce a ajuns la sediul Poliției Orașului Baia de Aramă.

La plimbare cu polițistul

În imaginile surprinse de fratele său se observă cum un alt polițist se urcă la volanul mașinii înmatriculate în Franța și pornește la drum, fără să știe unde se află frâna de mână. Acesta a primit răspunsul de la pasager și de la fiica sa de 11 ani. Șoferul a obținut și un certificat medico-legal, după ce a fost rănit la mâini cu cătușele, apelând la un avocat. Bărbatul a rămas fără permis și a primit o amendă, fiindu-i ridicate și plcăuțele cu numerele de înmatriculare, după ce ar fi refuzat să-i ”ierte” pe oamenii legii pentru comportamentul lor.

 

Detalii în exclusivitate în ediția print a cotidianului Gorjeanul!

30 COMENTARII

  1. Abuz in serviciu. In primul rand copiii pana in 7 ani nu sunt considerați pasageri și pot fi ținuți in brate. In al doilea rand pt neprezentarea documentelor este prevazuta amendă iar placutele de înmatriculare nu se pot ridica pt ca nu prezinti asigurarea ci ulterior dupa ce se verifica in baza de date internațională se face o notificare sa se prezinte cu placutele sau cu o asigurare valabila

  2. Legi de rahat !!!
    Doar ordinari care au mai intai drepturi fara a tine cont si de obligatii pe care nici macar nu le au citit vreodata, aviz comentatorilor inculti …
    Intr o tara civilizata se prea poate ca acel conducator auto sa fi fost mult mai ” dojenit”.. Dar la noi in Romania se poate si asa..
    Mai trebuia sa se puna politistul in genunchi sa i dea actele….. Pacat de politisti ca trebuie sa suporte mizerii de genu intampinate zi de zi fie ei pregatiti sau mai slab pregatiti.. Are grija Parchetul de abuzurile lor.. In schimb domnii contribuabili se aleg cu o amenda contraventionala pe care nu i deranjeaza cu nimic.. La fel de bine cum nu i deranjeaza nici Fiscul si nici ” inchisoarea contraventionala”.. Ca na.. Nu si avea rostul.. Comentariile sunt de prisos.. Oricum nu se va schimba nimic.. Trebuie ca politistii sa suporte amenintari , injuraturi(-auzi la cel ce filmeaza cum il ameninta pe politist…)
    Nu e vorba de frica fata de Politie, ci respectul pe care ar trebui sa il avem toti… Ai gresit, comporta te civilizat.. Ai indoieli fata de ceea ce a constatat?, mergi la organele abilitate si faci o plangere.. Bine .. asa ar reactiona un om civilizat..
    Ar trebui desfintata Politia…. Asa buna/rea cum e ea… Si atunci sa vedeti haos!!!

  3. Bai oamenii vb fără sa luați an calcul abuzul organelor abilitare ca nu au voie an vriun fel sa te bruscheze indiferent de situație pt ca asa este antr.o tara civilizata nu nu sa te bruscheze ca pe un câine. Da a greșit sau nu ei nu trebuia sa facă abuz pt ca știm ca tara asta este vai mama ei și miliția asta tot miliție este care este făcută la cratiță. ..Rușine ca poarta haina aia și fac abuzuri din ce an ce mai multe…tara de ras și bătaie de jok

  4. in primul rand nenorocitul de politist nu trebuia sa se urce la volanul unui autovehicul inainte de a verifica daca are asigurare si itp…in rest nu ma interesează…pt mn politistii fin baia de arama sunt persoane slab pregatire si numai pe interes…daca ii dadeau baietii 100 de euro nu mai erau probleme…eu cand am fost oprit de radar „am uitat” 100 de euro in acte si am scapat,altfel pierdeam permisul…am fost oprit circuland cu 109 km /ora…parerea mea ca sunt niste excroci.

  5. Conform legislatori rutiere …cacatii astia de erau la conducerea masinii cu numero de frantza au incalcat multe reguli .in primul rind de limbaj .presa multe impresii tip,,EU vin din franta si sunt smecher,,. Bravo politistilor . comandantul a oprit Masina ptr ca a vazut 2 fetite minore in furgon

    • Din cate am citit eu , comandantul i-a oprit ca nu a vrut sa-i lase sa treaca pe contrasens . Adica el venea din sens invers pe banda lor , a zis ca e mare smecher si s-a gandit sa le faca rau , nici de cum ca a vazut 4 persoane in fata. Apropo , cica era in timpul liber , deci nu avea niciun drept presupun de a profesa daca nu era in timpul serviciului

    • La cocalarul de la volan ia fost retinut permisul pentru nerespectarea indicatiilor politistului rutier…le au fost retinute placutele pt lipsa aigurarii obligatorii si au fost sanctionati si pentru proferarea de injurii si expresii jignitoare la adresa politistilor….politistul rutier a observat ca in cabina autoutilitarei iveco se afla 4 persoane desi in certificat sunt prevazute numai 3….aici vorbesc multi tampiti care nu stiu exact speta..ca si koko…care are si el dosar la pol baia de arama pentru conducere cu permisul suspendat…si care sterge comentariul care i l am facut…la puscarie si cu el!!!

  6. Nu inteleg ce au facut politistii asa de grav.

    De ce l-au oprit??
    Simplu ca buna ziua, in masina aia erau 4 oameni,ei doi si inca 2 fete, vi se pare normal???

    De ce l-au dus la sectie??
    Omul conducea o masina cu numere de Franta,nu avea toate actele masini, iar documentele lui personale (permis,buletin) lipseau cu desavarsire

    De ce a fost incatusat??
    Pai avand in vedere ce am scris mai sus si faptul ca respectivul s-a urcat in masina impotriva indicatiilor politistului si a mai pornit motorul, gata sa plece, mai are rost intrebarea asta?

    Remarca: Nu am vazut nicaieri ca acel domn despre care se spune ca a dat „ordine” sa fi spus ceva in timpul filmarii

    Remarca 2: Nu vad de ce sunt considerati cei doi indivizi ca fiind abuzati.

    Remarca 3: De ce sustineti astfel de comportament anormale unei tari civilizate.

    • Prietene nu ca as suporta eu țiganii dar ce a făcut muia ala de la baia de arama ala de e cu telefonul in mana si care Ij spune „ce dracu bai” Marius parca il cheama ” pune ti dracu cătușele nu știți cum sa faceți trebuie sa va spun eu de aici cum sa procedați deci daca vor țiganii ăștia foi ii fac pe toți 4-5 polițiști sa plece acasă

  7. Nu cred ca ar trebui promovat astfel de comportament ,domnilor ziariști! Nu ne fac cinste!Unde se afla Bmw-ul despre care ați făcut vorbire în titlul materialului?Din punctul meu de vedere ar trebui să promovați valorile județului, nu doua persoane iresponsabile care transporta pe locul din față doua fetițe minore și refuza sa înmâneze documentele organelor de politie!haiti sa facem și ceva constructiv,sa informam corect opinia publica și astfel sa reușim sa prevenim astfel de situații, pentru binele nostru și al copiilor noștri ,nu doar de dragul de a face rating și a ne vinde publicația! As dori sa accesați următorul link și sa urmăriți un materialul video ce ar putea indruma in mod corect conducatorii auto!Multumesc ! https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1027532730699869&id=444818302304651

  8. Mai marii conducatori ai Politiei Romane, asa l-ati invatat pe martanul ala de 20 de ani sa se comporte in uniforma?!? Merita direct aruncat in inchisoare, pentru abuz in serviciu, va rog frumos sa va autosesizati, va daca nu, va fac direct reclamatie la MAI Bucuresti, se vazu si el politist la Baia de Arama, ultimul oras din Romania pentru necivilizatie si i se umflara muschii pe el, RUSINE POLITIEI ROMANE CU ASEMENEA SPECIMENE, MI-E SCARBA DE ASTFEL DE BROSCOI! AFARA DIN POLITIE CU EI, CA UNIFORMA NU I-A DAT-O BETIVANUL DE TACSU ACAS!

    • Tu nu esti in masura sa vorbesti,ai dosar penal la politia Baia de Arama pentru conducere cu permisul suspendat…..asa ca la puscarie si cu tine!!!

    • Tu ai dosar la politia baia de arama…pentru conducere cu permisul suspendat….la puscarie si cu tine si cu cocalarii ceilalti!!!

  9. Fwtuwa in gura de cioroi nenorociti. Asa ne-ati facut tara de ras peste tot in lume. Trebuia sa scoata un spray lacrimogen si sa ti-l bage tot in gura rasa voasatra de imputiti!

  10. Deci cioara de la volan de fapt nu a respectat indicatiile politistului rutier, s-a opus controlului si a facut tamtam. Si s-a ranit la maini cu catusele? Pai alea se strang singure, ca asa sunt concepute. Deci s-a ranit singur si acum vrea si bani de la politisti :)))
    Credeam ca Gorjeanul e unul dintre ultimele ziare serioase din Gorj, dar se pare ca nu e asa. Stiri cu titlu tendentios, menite sa atraga vizualizari. O rusine, ce sa mai…

    • Cocalarul a ramas fara permis pt nerespectarea insicatiilor politistului rutier si placute pt lipsa rca….a fugit repede la avocat care ia papat banii…avocatul vazand ca nu are ce face ..situatia fiind clara…s-a dus la presa care asta vrea…in final cocalarii raman cu actele retinute si dosar penal pt amenintare si ultraj….(nu se vede pe filmare..cocalarii au trunchiat filmarea..dar politistii au filmari)..avocatul cu banii…presa cu can canul..si asta este povestea

    • „Boss” esti si tu politist cu 7 clase??
      1. Politistu nu are voie sa.mi caute in masina dupa acte….cand zic ca nu le am voi fi sanctionat pt neprezentare de documente
      2 . Mucosul de politist face abuz in servici prin bruscarea unei persoane non violente si nesanctionarea unei terte persoane care intervine fara nici un motiv
      3 . Nu poti sa pui catusele unei persoane care nu opune de a merge la sectie
      4. Iar daca ” faza cu BWM” e afevarata inseamna ca tu esti prost corupt si un pupincurit de.al politailor
      M.ai cititi si voi putin prin decretele legale nu mai deveniti politist cu spaga

      • Daca ar fi fost in SUA era nevoie de un singur politist; il impusca imediat doar pentru ca nu a oprit la cererea politistilor. In alta ordine de idei stimabilul cetatean a fost oprit ca transporta 4 persoane in masina cu 3 locuri… in Franta unde a lucrat nu ar fi indraznit nici sa circule asa si nici sa vorbeasa asa cu politistii… probabil nici dumneavoastra nu respectati legea pentru ca vad ca nu stiti drepturile politiei…

Dă-i un răspuns lui cetatean simplu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here