Un grav eveniment rutier s-a produs ieri după-amiază pe raza comunei Lelești, pe porțiunea de drum drept dinspre satul Racovița, două mașini ciocnindu-se aici frontal. Un bărbat de 51 de ani aflat singur în autoturismul său a intrat pe contrasens, cel mai probabil într-o depășire, iar pe partea cealaltă a izbit în plin o mașină în care se aflau cinci persoane. Toate cele cinci persoane proveneau dintr-o familie și e vorba de părinți și copii, cu toții ajungând la spital. Din păcate, pentru șoferul considerat vinovat de cele întâmplate nu s-a mai putut face nimic. Pompierii militari au intervenit pentru a-l extrage dintre fiarele contorsionate, dar, ulterior, eforturile medicilor nu au dus la salvarea lui. „La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare și o autospecială SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și 4 ambulanțe din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatând că în urma impactului violent au rezultat 6 victime, dintre care una încarcerată și inconștientă. S-a intervenit pentru extragerea din autovehicul a victimei, concomitent cu acordarea primului ajutor calificat celorlalte 5 victime. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele de intervenție, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului în vârstă de 51 de ani găsit încarcerat. Celelalte 5 victime cu vârste cuprinse intre 6 și 54 de ani au fost transportate la UPU Târgu-Jiu”, a transmis ISU Gorj, prin purtătorul de cuvânt Florin Chisim. Este vorba despre un băiat de 6 ani, sora sa, de 13 ani, două femei de 54 și 31 de ani, precum și un bărbat de 41 de ani, starea lor de sănătate fiind apreciată de medici ca „stabilă”, dar cu nevoia de îngrijiri medicale pentru perioada următoare. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru a clarifica toate împrejurările în care s-a produs nenorocirea, șoferul responsabil de cele întâmplate oricum neputând să mai fie tras la răspundere.
Gelu Ionescu