VIDEO: Gest creștinesc! Biserica și cimitirul din Găleșoaia, scoase de sub mărăcini!

1611

Un localnic, care a fost botezat, cu ani în urmă, în Biserica Găleșoaia, reîntors pe meleagurile natale, în vacanță, nu a putut asista neputincios la degradarea lăcașului de cult de pe raza comunei Câlnic. Omul a cerut astfel ajutor, în localitate, cetățenilor de bine și chiar preotului din Pinoasa, Ionuț Iacobescu, asta, pentru a curăța cimitirul și curtea bisericii de mărăciniș și de buruieni.

Cetățeanul de bine a cerut, astfel, sprijin atât preotului, cât și primarului, dar, din păcate, doar doi localnici din Câlnic i-au sărit în ajutor, restul celor care au pus mâna creștinește pentru salvarea lăcașului de cult fiind câțiva foști asistați de la casa de copii din Vădeni.
Inițiatorul a plătit o parte din lucrare, asta deoarece doar o parte dintre participanți au muncit în sistem de voluntariat.

Omul s-a declarat mulțumit chiar și așa că și-a dus la final misiunea.
Cei care au răspuns pozitiv apelului inițiatorului acțiunii nu au fost însă cei care aveau persoane dragi ori rude îngropate în cimitir, asta chiar dacă mormintele acestora erau acoperite de mărăcini.
Un morman uriaș de mărăcini a fost îndepărtat din curtea Bisericii Găleșoaia, vegetația uscată fiind tăiată manual ori defrișată electric.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here