VIDEO: Caravana “Fii pregătit!” a ajuns la Târgu-Jiu! Mâine, la Târgu-Cărbunești  

493

Caravana “Fii pregătit!” a ajuns în Târgu-Jiu, astăzi, fiind amplasată până la ora 18.00, în Piața Prefecturii, din municipiu. Caravana se va opri, mâine, în orașul Târgu-Cărbunești și va fi amplasată, între orele 10.00 – 18.00, în fața primăriei din localitate.

”Timp de două zile, personalul ISU Gorj va organiza cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență. Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România: cutremure, inundații, incendii, precum și modul în care populația se poate pregăti pentru a le face față. Centrul mobil are o sală de școlarizare cu o capacitate de 40 de persoane și este dotat cu toate echipamentele medicale și de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanților. Sunt așteptați toți cetățenii, indiferent de vârstă, care doresc să participe la cursuri de pregătire a populației pentru acordarea de prim ajutor în situații de urgență și îi asigurăm că acestea sunt foarte importante și totodată foarte atractive”, au precizat reprezentanții ISU Gorj. ”Caravana «Fii pregătit!» este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here