VIDEO: Bust comemorativ la UCB, pentru inițiatorul înființării universității din Târgu-Jiu

1352

Bustul realizat la inițiativa Senatului Universității ,,Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, în memoria și cinstea profesorului universitar doctor Nicolae Mischie, fost cadru didactic al instituției și cel care a pus bazele înființării UCB în 1992, a fost dezvelit sâmbătă, în incita sediului universitar din Debarcader. Mai exact, bustul a fost amplasat în holul Facultății de Științe Economice și a Facultății de Științe Medicale și Comportamentale a UCB. Evenimentul, deși organizat la final de săptămână, s-a bucurat de prezența câtorva zeci de persoane.

Bustul a fost dezvelit sâmbătă în prezența conducerii UCB, a cadrelor didactice, a familiei, a rudelor și a celor care l-au cunoscut și apreciat pe fostul om politic, decedat anul trecut la vârsta de 73 de ani. La eveniment s-au rostit cuvinte de laudă la adresa lui Nicolae Mischie de către Adrian Gorun, președintele Senatului UCB, de către Gheorghe Nichifor, vicepreședintele CJ Gorj, și de către prof. Nicolae Brânzan.
S-au menționat, în acest cadru, eforturile lui Mischie de a realiza instituția de învățământ superior din municipiu, s-a vorbit despre viziunea acestuia legată de dezvoltarea educației universitare în județ dar, și despre omagiul care merita să-i fie adus universitarului, pentru cadoul făcut generațiilor viitoare.

O universitate cu un nume mare!
Fiica și fiul lui Nicolae Mischie au luat apoi cuvântul vorbind audienței despre dorința tatălui lor de a înființa universitatea din Târgu-Jiu și despre dilema acestuia în legătură cu numele dat apoi instituției, cel al sculptorului Brâncuși.


Ambii le-au mulțumite celor prezenți și au subliniat că Nicolae Mischie s-ar fi bucurat să-i vadă pe toți prietenii săi în cadrul acestui eveniment deosebit. Bustul lui Mischie a fost dezvelit apoi în lacrimile și aplauzele celor aflați în holul UCB.
Bustul trebuia instalat în Rectoratul UCB, dar măsură inițială implica complicații, clădirea fiind una de patrimoniu, s-a discutat între cei prezenți. S-a decis apoi ca lucrarea să ajungă în clădirea nouă a UCB unde are o expunere mai mare și o vizibilitate maximă. În aceeași zi, familia lui Nicolae Mischie a organizat un parastas, asta la un an de la trecerea în neființă a fostului lider de partid, fost președinte al Consiliului Județean Gorj, fost profesor universitar. Prea puțini dintre cei care au fost susținuți și sprijiniți de familia Mischie au fost prezenți însă la acest eveniment.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here