A fost nevoie de intervenția polițiștilor din trupele speciale pentru a aplana un scandal iscat joi la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean din Târgu Jiu. Mai mulți indivizi care anterior avuseseră o altercație în cartierul Obreja au ajuns la spital pentru a-i aduce pe cei răniți în acest scandal și, în fața cadrelor medicale, s-au luat din nou la ceartă și bătaie. Personalul medical a fost nevoit să solicite intervenția poliției, dar și a echipei de intervenție rapidă a firmei care asigură paza spitalului.
În fața UPU Târgu Jiu s-au strâns zeci de rude și prieteni ai celor răniți. Dintre aceștia, niciunul nu a vrut să spună ce s-a întâmplat, doar tatăl a doi tineri răniți dând o scurtă declarație. Omul a vorbit și despre „dușmanii” săi din cartier, care vând aur sau marfă contrafăcută, despre copii săi având doar cuvinte de laudă.
„I-au baricadat pe copiii mei, fiind amândoi la facultate, cu serviciu în străinătate, le-au baricadat o mașină, cum e această mașină, de 20.000 de euro, l-au pus de-a doua și au ieșit cu topoarele și cu săbiile și i-au măcelărit pe amândoi. Unul mai puțin, celălalt e la reanimare”, a apucat omul să spună până când au venit alți amici de-ai săi și i-au cerut să tacă și să nu mai discute cu jurnaliștii veniți să se intereseze de cele întâmplate.
Pagube: două uși deteriorate
Personalul medical a trebuit să sune la 112 pentru a solicita ajutor de urgență.
„În data de 20 martie 2025, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a primit o notă de informare de la medicul șef al Unității de Primiri Urgente în care era relatat faptul că, în jurul orei 12:00, s-au prezentat în UPU două persoane, victime ale unei agresiuni fizice.
Ulterior, atât în spațiul de triaj, cât și în sala de consultații, membrii familiilor celor doi pacienți au avut un comportament agresiv, conflictul verbal degenerând în agresiuni fizice.
În situația dată, personalul medical a fost nevoit să solicite sprijinul poliției, apelând 112. De asemenea, a fost solicitată și echipa de intervenție rapidă a societății care asigură paza unității medicale.
Menționăm că atât personalul medical, cât și pacienții și aparținătorii prezenți în UPU nu au fost afectați fizic, dar au fost afectați emoțional. În urma conflictului au rezultat pagube materiale care vor fi evaluate (două uși au fost deteriorate)”, au precizat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.
Audieri la poliție
Polițiștii au început audierile pentru a stabili ce s-a întâmplat, ancheta vizând infracțiuni de tulburarea liniștii și ordinii publice, de lovire și distrugere.
„La data de 20 martie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Ioan Budai Deleanu, se află în desfășurare un conflict.
În urma sesizării, mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului, din verificări reieșind faptul că persoanele implicate ar fi plecat cu autoturismele proprii la Spitalul Județean Gorj, întrucât au suferit leziuni în urma conflictului. Ulterior, mai multe echipaje au fost direcționate la spital, unde au identificat mai multe persoane implicate în conflict, dintre care și trei răniți care au primit îngrijiri medicale.
Conflictul a fost aplanat de polițiști, urmând a fi luate măsurile ce se impun”, a transmis Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj.
Rețineri după scandal
Patru bărbați implicați în scandalul din cartierul Obreja și UPU Târgu Jiu au fost reținuți, joi, pentru 24 de ore. Potrivit poliției, conflictul a avut loc între doi bărbați din Târgu Jiu, de 27 și 23 de ani, și alți doi bărbați, de 39 și 19 ani, din aceeași localitate, care s-au lovit reciproc cu pumnii, picioarele și obiecte contondente. În timpul altercației, a fost distrusă luneta unui autoturism cu un obiect dur. Ulterior, scandalul s-a mutat la spital. „În continuarea cercetărilor, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cei patru bărbați implicați în incident, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj”, a anunțat IPJ Gorj.
I.I., G.I.
Unul la bulau și altul la spital. Ce mișto!