VIDEO: Au cultivat cannabis în ghivece! Cercetați pentru trafic de droguri de risc

1482

* Trei mandate de percheziții domiciliare

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au pus în executare, ieri, trei mandate de percheziţie domiciliară, emise în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieșit faptul că două persoane ar fi înființat la un imobil, situat în județul Gorj, o cultură de cannabis indoor, plantele fiind cultivate în ghivece de flori, care ar fi fost, inițial, depozitate în garajul imobilului.
Ulterior, din cauza temperaturilor scăzute, acestea ar fi fost mutate, la jumătatea lunii septembrie 2022, în locuință, unde persoanele bănuite ar fi asigurat condiții de căldură și umiditate propice dezvoltării acestora.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj urmează să fie aduse, în vederea audierii, 4 persoane, anunță IPJ Gorj. Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

IPJ Gorj: Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here