VIDEO: Acuzație de ultraj, la adresa consilierului PSD de la Jupânești! Gușiță, cu mâna pe fața primarului Gârniceanu

6254

A fost scandal duminică la Jupânești, atât în curtea primăriei, cât și în incinta UAT-ului. Mărul discordiei: bugetul localității, comuna fiind până atunci singura din țară fără buget aprobat. Totul, urmare a unor orgolii din partea a jumătate dintre aleșii locali care au votat, inițial, bugetul cu un amendament ilegal. Mai exact, la pachet cu desființarea postului de consilier personal al edilului local, ocupat de Maria Dumitrașcu, fosta primăriță PSD de la Berlești. Șocant este însă un episod petrecut înainte de începerea ședinței, chiar în curtea primăriei. În timp ce localnicii, supărați, au o discuție în contradictoriu cu fostul primar al comunei, Petre Gușiță, la care participă și primarul în exercițiu, alesul PSD face un gest nepotrivit la adresa șefului administrației locale. Cetățenii sesizează și îl huiduie pe social-democrat.

* Au ieșit scântei la Jupânești!
* Gusiță, acuzat de ultraj la adresa primarului în exercițiu
* Consilierul PSD, huiduit de cetățeni
* Primarul Gârniceanu: Nu mă atinge!
* Posibilă plângere penală

Contrazis de localnici, pe tema bugetului neaprobat, dar și de primarul de Jupânești, aflat și el în curtea primăriei, Petre Gusița a făcut duminică după-amiază, un gest nepotrivit la adresa edilului local Ionuț Gârniceanu.

În imaginile surprinse de presă, consilierul pare că vrea să îi aplice o corecție edilului și să îi de-a o palmă peste față, dar conștient că sunt prea multi martori și camere de luat vederi, mâna consilierului PSD se oprește din avânt, nu înainte de a atinge fața primarului Gârniceanu. În fata huiduielilor mulțimii și a primarului care spune: ,,Nu mă atinge!”, Gușiță se întoarce pe călcâie și pleacă cu oamenii huiduind in spatele lui.

Gușiță, cunoscut în comunitate drept ,,vulcanic”!
Cei prezenți la acest incident vorbesc de ultraj, iar primarul de Jupânești a menționat, ieri, că ia în calcul să îi facă lui Gușiță o plângere pentru această faptă.
Primarul susține că, de fapt, Gușiță a vrut să îi bage mâna în gât dar s-a oprit la timp, înainte că lucrurile să degenereze.

De la niciun proiect, la prea multe proiecte!
Cert este incidentul este unul care sa atragă atenția asupra felului în care se face politică la Jupânești, o comună lipsită până, în acest mandat, de proiecte europene.
Acum sunt prea multe, iar jocul politic a făcut ca o parte dintre consilieri să își dea mâna pentru a deveni oponenții actualului primar. Proiectul de buget a trecut duminică cu șase voturi pentru, după două ședințe eșuate și boicotate de o parte dintre aleșii din Jupânești.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here