Victorie SANITAS, în beneficiul angajaţilor din sistemul sanitar

297

Conducerea Sindicatului SANITAS Gorj se mândreşte cu reuşitele obţinute de federaţie în beneficiul angajaţilor din sistemul sanitar. Potrivit preşedintelui Valentin Popa, în Ordonanţa nr. 35/27.06.2012 se rezolvă o serie de probleme pentru cei care activează în sistem. În aceeaşi ordonanţă este prevăzută şi eliminarea limitării la 70% a cheltuielilor de personal din spitale.

Problema gradului principal obţinut de asistenţii medicali înainte de a absolvi studiile superioare şi-a găsit rezolvare. „Prin intervenţiile Federaţiei SANITAS am reuşit să determinăm Guvernul să dea o ordonanţă de urgenţă în care să reglementeze salarizarea asistenţilor medicali cu studii superioare şi rezolvarea problemei gradului principal al acestora. Astfel, asistenţii care au obţinut gradul principal înainte de a face studii superioare îşi vor păstra gradul şi după absolvirea acestor studii”, menţionează Valentin Popa, liderul Sindicatului SANITAS Gorj.
Potrivit textului de lege, „asistenţii medicali încadraţi în unităţile sanitare publice în baza diplomei/certificatului de studii sanitare postliceale sau superioare de scurtă durată de specialitate care au dobândit gradul de principal şi ulterior au absolvit studii superioare în profilul acestora se încadrează în funcţia corespunzătoare studiilor superioare absolvite, cu menţinerea gradului de principal şi a gradaţiei avută la data promovării”.

Salarii majorate începând din august
Asistenţii medicali din judeţul nostru, care se regăsesc în această situaţie vor beneficia de măririle salariale ce li se cuvin, începând cu luna august. Majorările vor fi cu două-trei milioane. Zeci de membri ai SANITAS se vor bucura de beneficiile ordonanţei, însă în situaţia menţionată se află mult mai multe persoane. „De la 1 iulie se aplică prevederile ordonanţei şi măririle se vor simţi începând cu salariul din 15 august; vor fi cam 3 milioane lei vechi în plus, la salariu. Numai de la SANITAS avem câteva zeci de asistente în această situaţie”, menţionează Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj.

Dispare limitarea de 70% a cheltuielilor de personal
Tot datorită implicării conducerii SANITAS, dispare şi limitarea de 70% a cheltuielilor de personal din spitale. „Datorită negocierilor cu ministrul Sănătăţii pe tema limitei de 70% cheltuieli de personal din bugetul unităţilor sanitare, ordonanţa 35/2012 rezolvă şi această problemă, lăsând la latitudinea ordonatorului principal de credite, la propunerea managerului unităţii şi avizul Consiliului de Administraţie al spitalului, să stabilească procentul în care să se încadreze cu cheltuielile de personal”, mărturiseşte Valentin Popa, preşedintele Sindicatului SANITAS Gorj.
Concret, în ordonanţa la care face referire Valentin Popa se precizează: „Cuantumul cheltuielilor aferente drepturilor de personal stabilite potrivit alin. (1) este supus aprobării ordonatorului principal de credite de către manager, cu avizul consiliului de administraţie”.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here