Viitorul Târgu Jiu a obținut un succes foarte necesar, sâmbătă, la Târgu-Jiu. Băieții lui Florin Stîngă au bifat a doua victorie pe teren propriu după ce au trecut de liderul din acel moment, CSC Comunal Şelimbăr. Un singur gol a fost marcat pe Municipal, iar reușita a venit în debutul confruntării, Alin Țegle punctând cu capul după un corner (`9). Cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare ale reprizei, dar jucătorii ambelor formații s-au lovit de intervențiile celor doi portari, atât Mitrovic, dar mai ales Opric, fiind în zi mare. Sibienii au fost la cârma jocului în partea a doua, dar Dodoi putea închide meciul în minutul 66, când a pătruns în careu, dar a șutat pe lângă poartă din poziție bună. Parada confruntării a fost oferită de Opric, care a parat cu piciorul reluarea din careu al lui Gele (`75). A urmat o fază demnă de ratarea campionatului, de data aceasta cu Dragu protagonist. Vârful Viitorului a fost lăsat liber de Mitrică, a driblat portarul, dar cu poarta goală a trimis peste (`89). Viitorul a acumuat 6 puncte în 5 etape, în timp ce sibienii au rămas cu 10.
Viitorul Târgu Jiu – CSC Şelimbăr: 1-0 (1-0)
Viitorul: Opric – Dănescu, Core, Rogac, Pîrcălabu, Răsdan, Țegle, Vl. Toma (70, Micle), Dodoi (71, Ad. Stoian), Al. Dulca (62, P. Mitrică), Cl. Dragu (cpt.). Rezerve: Geantă – Chelariu, Misarăș, Vulpe, Banu, Gîrbiță. Antrenor: Florin Stîngă.
Şelimbăr: Mitrovic – Monea, Natea (cpt.) (81, Rob. Boboc), R. Crișan, Arhirii (46, Cărăruș) – Curtean (46, Riza), Al. Luca – Mir. Manole (64, Cîrstean), Ciocâlteu (81, Buzan), Oct. Ursu – Gele. Rezerve: Silveanu – Vișa, Tud. Man, D. Ursu. Antrenor: Eugen Beza.
Antrenorul Florin Stîngă a declarat că echipa sa a evoluat cu teamă în repriza secundă, pentru că și-a dorit foarte mult succesul. Tehnicianul gorjenilor a insistat că antrenamentele sunt foarte bune la Târgu- Jiu, iar jucătorii vor căpăta mai multă încredere în perioada următoare.
,,Am avut o primă repriză foarte bună, în care am avut multe ocazii de a înscrie al doilea gol. Din păcate, nu am reușit acest lucru, iar în a doua repriză, probabil și din cauza faptului că ne-am dorit foarte mult să câștigăm, stresul și-a pus amprenta asupra jocului și am suferit. A meritat această suferință pentru că am obținut o victorie importantă. Avem fluctuații mari. Sper să fi învățat din ceea ce s-a întâmplat la meciul cu Dumbrăvița și Constanța. Trebuie să fim mai echilibrați, să ne pregătim în continuare foarte bine. Din punct de vedere al pregătirii, nu le pot reproșa ceva. Ne trebuie mai multă încredere, pentru că avem jucători de calitate, dar facem multe greșeli din punct de vedere al transmiterii balornului. Important este să rămânem echilibrați să gestionăm foarte bine săptămâna care urmează, să ne pregătim bine și să practicăm un joc mult mai bun cu Timișoara”, a spus Stîngă. Antrenorul sibienilor, Eugen Beza, a declarat că diferența a fost făcută de determinarea gazdelor, dar și de un portar în formă, Raul Opric. ,,Vreau să felicit echipa gazdă pentru atitudine și dăruire, cred că așa au câștigat jocul. Am avut ocazii nenumărate, am controlat jocul și l-am dominat. În prima repriză, am fost prea siguri pe noi, dar în a doua repriză, după ședința de la pauză, am avut altă atitudine. Am prins un portar în zi mare. Asta e fotbalul, nu avem ce să facem, important este că am jucat bine. Ne-a lipsit concentratrea în fața porții, iar în multe momente nu am respectat planul tactic, dar nu am avut nici șansă”, a precizat tehnicianul advers. În runda viitoare, gorjenii se deplasează la Politehnica Timișoara. După rezultatul de la Târgu-Jiu, Unirea Dej este noul lider al ligii secunde.
Cătălin Pasăre