Victorie gri

141

Cândva un meci pentru prima jumătate a clasamentului, partida dintre Pandurii şi Rapid a adus mai mult cu un meci de liga a doua. Nici locurile din clasament nu spuneau altceva. După victoria din acest meci, Pandurii speră să repare totul în retur, în timp ce pentru Rapid, vremurile de altădată par tot mai îndepărtate.

Meciul a început fulgerător, cu o pătrundere a lui Răduţ în careu şi un şut la colţul lung care însă nu a prins cadrul porţii, trei minute mai târziu Pancu imitându-l la cealaltă poartă. Nistor a arătat că este în zi de şut şi l-a întrebuinţat serios pe Bornescu în minutul 10, rapidistul scoţând în corner o minge ce intra cuminte sub transversală. După alte două minute, Roman a ratat deschiderea scorului, la o pătrundere a lui Nistor, finalizată de vârful pandur cu un şut din colţul careului mic peste poarta rapidistă. Tabela avea să se modifice rapid, în minutul 14, după o centrare moale a lui Shalaj şi un luft al lui Lung. Mingea a ajuns la Roman, care a şutat din întoarcere, din centrul careului, punându-l pe Bornescu în postura de a se recunoaşte învins. Meciul a continuat într-un ritm de ligă secundă, fără prea multe ocazii la cele două porţi. Nistor a mai prins un şut bun, dar mingea a fost deviată şi apoi prinsă de Bornescu, în vreme ce la poarta pandură Elton a intervenit salvator la o pătrundere a lui Martin. Prima repriză s-a încheiat cu avantaj minim pentru gorjeni, în urma unui joc fără şut pe poartă al oaspeţilor. Rapidul a început mai bine partea a doua, Pandurii a părut incapabilă să ţină de balon şi oaspeţii au adus mai multe mingi în preajma careului lui Gliwa. Totuşi, tot gazdele au fost primele care au fost aproape de gol, în minutul 50 Shalaj şutând slab în urma unui contraatac trei contra unu purtat de panduri. Ocazia putea să se răzbune, dar penaltiul acordat de Avram la căderea lui Coman de lângă Elton a fost executat de Emil Dică şi parat de Gliwa, astfel că Pandurii continuă meciul la avantajul golului lui Roman din prima repriză. Oaspeţii au forţat, dar Gliwa a fost de nebătut şi la şuturile lui Dică şi Martin. Matulevicius a irosit o bună oportunitate de a face 2-0 în minutul 65, când a scăpat singur cu Bornescu, dar a trimis cu latul în portarul giuleştean. Lituanianul şi-a luat revanşa însă cu un minut înainte de final, când l-a învins pe Bornescu după o centrare în gura porţii a lui Unguruşan.
Pandurii încheie astfel turul de campionat cu o victorie care, cel puţin până la ora meciului de la Ploieşti, dintre Petrolul şi Concordia, o pune pe echipa gorjeană peste iarnă deasupra liniei retrogradării.

Pandurii Târgu Jiu – Rapid Bucureşti 2-0 (1-0)
Stadion “Municipal”, Târgu Jiu, spectatori: 1.000
Au marcat: Roman (min. 14), Matulevicius (min. 89)
Pandurii: Gliwa – Unguruşan, Erico, Elton, Momcilovic – Răduţ, Nistor – Buleică (min. 80 Anton), Predescu (min. 57 Shamsin), Shalaj (min. 57 Matulevicius) – Roman. Antrenor: Petre Grigoraş.
Rapid: Bornescu – Tînc, Lung, Iacob, Mendy – Dică, Rui Miguel (min. 83 Călin), Stoica (min. 46 Ciolacu) – Coman, Pancu, Martin. Antrenor: Marian Rada.
Cartonaşe galbene: Răduţ (min. 9), Nistor (min. 72), Matulevicius (min. 83), Unguruşan (min. 90) / Dică (min. 19), Tînc (min. 76), Rui Miguel (min. 82), Martin (min. 82).
Arbitri: Marius Avram – Vladimir Urzică, Andrei Constantinescu.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here