Echipa de baschet CSM Târgu Jiu trebuie să obțină neapărat victoria în meciul de sâmbătă cu Laguna București, dacă jucătorii gorjenilor vor să aibă avantajul terenului propriu măcar în ultima serie din meciurile decisive. Elevii lui Kresmir Basic au pierdut până acum, la limită, toate cele trei confruntări disputate în Grupa 11-18, ultima chiar după o repriză de prelungiri. Directorul tehnic Claudiu Alionescu speră ca soarta punctelor să fie alta după meciul din acest weekend. ,,Este un meci foarte important pentru noi. Întâlnim, poate, principala contracandidată la evitarea retrogradării. Este o echipă cu aceeași linie de clasament ca și noi. Spre deosebire de noi, în etapa precedentă au reușit o victorie de moral, extrem de importantă, împotriva echipei din Miercurea Ciuc. Doza de moral este diferită în cele două tabere, noi am pierdut confruntarea cu Focșani. Principala noastră preocupare, este să redresăm echipa din punct de vedere psihic, pentru că nu este ușor să treci peste o înfrângere în prelungiri. În același timp, jucătorii conștientizează importanța meciului. Vrem să debutăm și noi în această grupă cu o victorie, pentru că jucăm acasă”, a precizat Alionescu. Din păcate, veștile nu sunt bune în ceea ce privește jucătorii accidentați.
,,Porter Troupe își prelungește perioada de inactivitate, cred eu, pentru încă cel puțin două săptămâni. Andrei Gheorghe nu s-a antrenat, iar Bogdan Penciu are o entorsă. Este destul de greu să aliniem 10 jucători la antrenament, ne bazăm pe juniori, însă nu trebuie să reprezinte asta o scuză. Jucătorii care vor evolua trebuie să dea totul pe teren pentru a obține o victorie care ne va menține în lupta pentru evitarea ultimelor două poziții”, a mai spus Alionescu. Oficialul clubului crede că amfitrionii trebuie să aibă și puțin noroc, dar, desigur, să reducă și erorile pe care jucătorii le comit în timpul confruntărilor. ,,Toate meciurile din această grupă au fost strânse, iar din punct de vedere ofensiv am făcut un progres. Avem undeva la 80 de puncte marcate meci de meci. Este nevoie și de un pic de noroc, pe lângă alte aspecte care trebuie remediate. Valoarea între echipe este apropiată, diferența se va face la modul de abordare și la deciziile luate în momentele cheie ale jocului. Am încredere în echipă și cred că putem obține o victorie în această etapă.”
CSM Târgu Jiu – Laguna București se dispută sâmbătă, de la ora 18. 30.
Cătălin Pasăre