Victor Ponta, despre legăturile lui Olteanu cu PNL

156

Despre reţinerea viceguvernatorului BNR, Bogdan Olteanu, a notat următoarele pe pagina sa oficială de Facebook:

“Bogdan Olteanu a fost Președintele Camerei Deputaților din partea PNL și este (încă) viceguvernator al BNR din partea PNL. Habar nu am dacă a luat sau nu bani de la SOV în campania electorală din 2008 – dar sigur eu nu eram atât de apropiat atunci de Olteanu cum erau alți liberali (de exemplu Gorghiu, Mișu Voicu, Atanasiu, Cătălin Predoiu etc.) – și dacă s-au dat bani în campanie a fost să se aleagă și respectivii deputați! Anul trecut în noiembrie, după demisia mea, s-a vorbit că Bogdan Olteanu este propunerea PNL pentru Premier, în oglindă cu Liviu Voinea propus de PSD (până le-a spus clar Dl. Iohannis să termine cu propunerile că decizia cu Cioloș era luata demult, încă înainte de “Colectiv”)! Olteanu a fost săltat aseară târziu pentru ceva ce se spune că a făcut în 2008 (conform normelor democratice și statutului de drept “românesc”) și azi la prima ora, înainte să bea cafeaua, tovarășa Gorghiu Dej a emis comunicatul de înfierare a “coruptului”! Faptul că în 2008 (când se petreceau faptele incriminate) Alinuța își bea cafeluța de dimineață chiar cu “inculpatul” este un detaliu irelevant pentru această cauză!”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here