Victor Ponta, audiat ca martor la Tribunalul Gorj

567

Fostul premier, Victor Ponta, s-a prezentat, ieri dimineață, la Tribunalul Gorj, pentru a fi audiat ca martor în procesul unui bărbat trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în luna aprilie, 2016, pentru mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Dănuț Filipescu a fost cercetat în urma declarațiilor făcute în dosarul fostului deputat Mugurel Surupăceanu, mai exact în ”favoarea acestuia”. Fostul prim-ministru a precizat că nu îl cunoaște pe inculpat și că nu își amintește să fi purtat o discuție cu acesta, susținând că a mai dat o declarație în acest caz, la DNA Craiova, fără a i se comunica speța. ”Am fost audiat la DNA, dar nu mi s-a spus care este obiectul dosarului. Nu știam care este speța. Îmi mențin declarația anterioară. Nu îl cunosc pe inculpatul Filipescu Dănuț. Nu îmi amintesc să fi purtat vreo discuție cu acesta. Pe domnul Mugurel Surupăceanu îl cunosc, fiind și coleg de partid și deputat. Cu acesta am purtat mai multe discuții, însă din verificările pe care le-am făcut în telefonul personal am constatat că nu aveam memorat numărul indicat de procuror, eu având un alt număr de telefon pe care l-am salvat ca aparținând lui Mugurel Surupăceanu. Prin natura funcției de deputat de Gorj sunt sute de oameni care îmi trimit mesaje, sună. Eu folosesc acest număr de telefon din 2001. Numărul meu este public, pe site-ul Camerei Deputaților. Cred că în 2003 l-am cunoscut pe Mugurel Surupăceanu, cred că era atunci prefect al județului Gorj. Am avut relații foarte apropiate, fiind colegi de partid, până în 2012. După aceea am vorbit sporadic”, a declarat, ieri, Victor Ponta, sub jurământ, în fața instanței.
Fostul prim-ministru a mărturisit că, după ce a fost chemat la DNA pentru a da declarații în acest dosar, în 2016, a preferat să nu mai păstreze legătura cu Mugurel Surupăceanu, pentru a nu se considera că ar influența ancheta. ”După audierea de la DNA nu am păstrat legătura, pentru că nu am vrut să se spună că e influențarea martorului. Acum pot să-l sun din nou și să-i spun «îmi pare rău, nu am putut să vorbesc cu tine, ca să nu zică cineva că mă influențezi», deși sunt cam greu de influențat. Eu cunosc foarte bine, am fost procuror și cunosc foarte bine toate procedurile și atunci nu greșesc. De aceea nu reușesc să mă prindă cu nimic că știu și respect legea”, a mai precizat Victor Ponta, declarând în fața judecătorului de caz că nu își mai aduce aminte dacă a purtat convorbiri telefonice în anul 2007 cu numărul indicat, chiar dacă apare pe listing. Parlamentarul a menționat că și în perioada respectivă era deputat de Gorj și vorbea cu multe persoane. Martor în același dosar este și fostul ministrul al Sănătății, Nicolae Bănicioiu. Acesta a anunțat instanța că nu se poate prezenta la proces, întrucât până pe 8 martie este plecat din România. În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se precizează că Dănuț Filipescu, în mod repetat, ar fi făcut declarații mincinoase în fața instanțelor de judecată cu privire la aspecte esențiale ale cauzei care îl viza pe Mugurel Surupăceanu, fostul prefect de Gorj fiind achitat la final. Fostul deputat de Gorj a fost judecat pentru vânzarea unui utilaj nefuncţional către Complexul Energetic Oltenia. „În datele de 04.05.2010, 22.04.2013 și 09.05.2014, inculpatul Filipescu Dănuț a fost audiat ca martor într-o cauză penală instrumentată inițial de către procurorii anticorupție și aflată la acele momente în curs de judecare.
În aceste împrejurări, inculpatul Filipescu Dănuț, în mod repetat, a făcut declarații mincinoase în fața instanțelor de judecată cu privire la aspecte esențiale ale cauzei, susținând că a fost unicul utilizator al unui post telefonic și că de la acesta a purtat convorbiri cu unul dintre inculpații din cauza respectivă.
În același context, pentru a întări cele arătate mai sus, la data de 23 septembrie 2013, inculpatul Filipescu Dănuț a dat o declarație pe proprie răspundere autentificată la un notar în care susținea aceleași lucruri, document care a fost ulterior depus la dosarul cauzei.
Prin această conduită, inculpatul a urmărit să îngreuneze aflarea adevărului, tragerea la răspundere penală, să inducă în eroare instanțele de judecată, împrejurări de natură a ușura situația juridică a inculpaților cercetați în dosarul aflat pe rolul instanței de judecată”, se precizează în comunicatul DNA.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here