Viciul l-a condus în arest

505

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Crușeț, a ajuns, luni seara, în arest, sub acuzația de furt calificat. Acesta a fost prins după ce o femeie de 39 de ani, administrator al unei societăţi comerciale din localitate, a sunat la 112 și a anunțat că ”persoane necunoscute au pătruns în incinta magazinului, de unde ar fi sustras mai multe produse”.
”Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că de pe rafturi au fost sustrase 20 de pachete de ţigări de diferite mărci, șase conserve şi 15 brichete. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Suspectul a fost prezentat, ieri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, cu propuneri legale. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

Furt și la Târgu-Jiu
În timp ce polițiștii din Stoina îl conduceau pe bărbatul din Crușeț în arest, colegii acestora din Târgu-Jiu au fost sesizați de comiterea unui alt furt, la un magazin din municipiu. ”Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a sesizat faptul că persoane necunoscute au pătruns după tejgheaua magazinului, a cărei activitate o gestionează şi, profitând de neatenţia acestuia, au sustras suma de 767 de lei dintr-o cutie de carton, bani proveniţi din încasări. Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că unitatea nu este prevăzută cu sistem de supraveghere video. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de furt. În urma activităţilor desfăşurate a fost identificat autorul furtului în persoana unui tânăr, de 18 ani, din municipiul Târgu-Jiu”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj. Și în acest caz, prejudiciul a fost recuperat şi restituit gestionarului.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here