Viceprimarul din Stoina, declarat incompatibil de ANI

488

Ionescu Gheorghe-Cristian, viceprimarul din Stoina a fost declarat, ieri, de către Agenţia Naţională de Integritate drept incompatibil, alături de încă şapte aleşi locali din ţară. Vicele, potrivit ANI, s-a aflat în stare de incompatibilitate “în perioada 26 iunie 2012 – 27 septembrie 2013, întrucât a deținut, simultan cu funcția de viceprimar, și calitatea de membru în cadrul Consiliului de administrație al Liceului Tehnologic Stoina, încălcând, astfel, dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003”. Viceprimarul s-a apărat deja în faţa ANI, depunând la dosar un punct de vedere scris asta după ce a fost informat, în prealabil, despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, la ANI, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here