Vicepreşedintele şi secretarul Comisiei de Abuzuri a Camerei Deputaţilor au verificat Transalpina

612

La sfârşitul săptămânii trecute, doi parlamentari s-au deplasat pe Transalpina pentru a face verificări în urma unei sesizări ce semnala o serie de nereguli. La o primă evaluare, se pare că cele sesizate nu se confirmă, însă urmează a fi întocmit un raport al activităţii de verificare pe care au realizat-o Scarlat Iriza, secretar al Comisiei de Abuzuri din Camera Deputaţilor, şi Luminiţa Adam, vicepreşedinte al aceluiaşi organism. De altfel, după ce au parcurs Transalpina de la un capăt la altul, cei doi au discutat şi cu cabanierii din Rânca şi au dat asigurări că redeschiderea arterei, anul viitor, se va face mult mai repede, condiţiile de circulaţie fiind deja, de acum, optime.

În urmă cu ceva timp, un salariat al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Regionala Craiova, a reclamat o serie de nereguli legate de siguranţa conducătorilor auto care tranzitează Transalpina. Astfel, Comisia de abuzuri din Camera Deputaţilor a fost nevoită să verifice cele sesizate. Prin urmare, la sfârşitul săptămânii trecute, doi parlamentari, vicepreşedintele şi secretarul acestui organism, s-au deplasat pe Transalpina şi au făcut verificări. “Au fost prezenţi pe Transalpina parlamentarii Scarlat Iriza şi Luminiţa Adam. Ei s-au deplasat până la Obârşia Lotrului şi urmează să se întocmească un raport. Din prima evaluare, se pare că cele semnalate în respectiva sesizare nu se confirmă”, a precizat Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu. După ce au văzut calitatea drumului şi au verificat calitatea parapeţilor, cei doi au avut discuţii şi cu cabanierii din Rânca.
“Cabanierii au fost foarte mulţumiţi de inspecţie, dar şi de faptul că s-a reuşit să se ajungă la o stabilitate în legătură cu drumul. Noi am văzut drumul şi putem spune că acolo e siguranţă totală. Cine va circula anul viitor, vă garantez, că nu poate avea vreo frică de Transalpina. Acolo au fost puşi parapeţi solizi, iar drumul este excelent. Am invitat toţi turiştii din ţară să vină în primăvară pe Transalpina să vadă peisaje unice în lume pe un drum sigur şi de calitate”, a declarat, la finalul vizitei, deputatul Scarlat Iriza.

Picture 076Transalpina, închisă până la primăvară
CNADNR anunţă că sectorul de drum Rânca – Obârşia Lotrului, între Gorj şi Vâlcea, va fi închis începând din data de 2 noiembrie. Motivul este legat de condiţiile meteorologice nefavorabile. “Închiderea sectorului de drum este semnalizată corespunzător (indicatoare de drum închis sunt montate în următoarele poziţii kilometrice: km 34+800 – Rânca/GJ; km 59+800 – intersecţie cu DN 7A km 82+385 Obârşia Lotrului/VL; km 61+160 intersecţie cu DN 7A km 81+025 Obârşia Lotrului/VL). Perioada 2.11.2015 – 31.03.2016”, potrivit site-ului Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. În ultimul week-end în care s-a putut circula pe acest tronson, turiştii au luat cu asalt “Drumul Regelui”. Ca de obicei, motocicliştii au fost prezenţi şi ei, chiar dacă temperaturile de afară nu erau deloc potrivite pentru o plimbare pe două roţi.
Circulaţia rutieră va fi reluată pe Transalpina la primăvară, cel mai probabil la sfârşitul lunii aprilie.
Minodora Sucea
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.