Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) continuă campania de control, referitoare la modul în care este respectată legislația în vigoare în ceea ce privește comercializarea produselor alimentare și a jucăriilor, în apropierea Zilei Internaționale a Copiilor.
„Sub coordonarea mea în calitate de Vicepreședinte ANPC, împreună cu Sorin Susanu, Comisarul Șef al Regiunii Centru – Brașov, și comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brașov, în perioada 27-28 mai 2020, au fost desfășurate acțiuni de control care au vizat operatorii economici din Piața Astra și Complexul Brintex din Brașov.
Astfel, au fost controlați 19 operatori economici cărora le-au fost aplicate 7 amenzi contravenţionale în valoare de 42.000 lei şi 4 avertismente. Dintre neregulile depistate de comisarii CJPC Brașov, menționăm:
Produse alimentare
– folosirea unor condiții de depozitare și expunere la vânzare improprii produselor alimentare (rafturi cu rugină, folosirea unor straturi de hârtie pe care s-au dezvoltat colonii de mucegai)
– comercializare unor produse alimentare cu modificări organoleptice sau cărora le-a fost schimbată starea termică (produse lactate depozitate în afara spațiului frigorific)
– comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare pe etichetă
– nemonitorizarea strictă a temperaturii de depozitare și necompletarea zilnică a acesteia în graficul special destinat
– comercializarea unor dulciuri vrac, expuse la vânzare fără menționarea datei de expirare și a ingredientelor alergene
Jucării
– comercializarea unor jucării ale căror etichete nu prezentau elemente de informare și caracterizare referitoare la model, lot, producător/importator,
– lipsa avertizărilor, a vârstei pentru care sunt recomandate jucăriile și eventualele riscuri pe care le prezintă acestea, pe etichetele de produs
– lipsa traducerii în limba română a etichetei de pe produs
– absența prețului jucăriilor afișat în mod vizibil”, a anunțat Mădălin Giurcău, vicepreședintele ANPC.
ANPC continuă campania de verificări și în perioada următoare, pentru a se asigura că legislația în domeniu, precum și drepturile consumatorilor sunt respectate cu strictețe, acestea reprezentând prioritatea activității instituției.