Vicele Şorop a trecut în echipa lui Petrescu

484

Vicepreşedintele PC Gorj, Daniel Şorop, a părăsit echipa conservatorilor, condusă de Marius Borcan, pentru a se alătura PPDD, mai precis echipei prim-vicepreşedintelui Ilie Petrescu, şi el plecat din rândurile organizaţiei. Şorop a făcut asta la începutul acestei luni şi şi-a depus adeziunea la PPDD, acesta urmând să-l sprijine pe Petrescu şi pe alţi candidaţi în cursa pentru parlamentare.

Daniel Şorop a activat timp de doi ani de zile în cadrul PC Gorj, asta după ce a venit la acest partid de pe funcţia de preşedinte al Partidului Verde Gorj. Acesta a ocupat încă de la început funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, dar s-a hotărât să părăsească acest partid, dezamăgit că echipa rămasă în jurul lui Marius Borcan a abandonat orice iniţiativă de a face ceva pentru gorjeni, de pe poziţiile din USL. Mai precis, Şorop s-a arătat nemulţumit că PC-ul a fost desconsiderat de către PSD şi PNL şi, mai trist, inclusiv de conducerea partidului de la Bucureşti, PC-ul neprimind niciun sprijin în obţinerea unor funcţii în cadrul USL-ului de pe care să poată ajuta societatea şi economia Gorjului. “Plec cu tristeţe deoarece la PC Gorj încă au rămas oameni de valoare dar sunt umiliţi, în momentul de faţă, de situaţia din USL. Sper totuşi să se hotărască să facă pasul înainte de a fi prea târziu dacă vor ceva pentru gorjeni”, a declarat Şorop. În echipa lui Borcan au rămas însă doar câteva persoane ce pot fi numărate pe degetele de la o mână. Organizaţia PC Gorj nu mai există decât pe hârtie. PC Gorj are doar în jur de 30 de aleşi, doi primari şi restul consilieri locali.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here