În Duminica a 18-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 9, 6-11; Ev. Luca 5, 1-11; (Pescuirea minunată); glas 4, voscr.2, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii are în vedere momentul unei pescuiri pe deplin reuşite, după o noapte întreagă de nereuşite, dar se mai are în vedere şi momentul recrutării a trei dintre viitorii apostoli (chiar patru, în variantele Sf. Ev. Matei 4, 18 şi Sf. Ev. Marcu 1, 16), pentru că suntem la începutul unei legături trainice a Mântuitorului cu ucenicii Săi şi sunt pomeniți de către Sfânta Evanghelie, apostolii Petru, Iacov și Ioan, cei care vor alcătui cadrul restrâns al apostolilor implicaţi în activitățile publice ulterioare ale Mântuitorului (precum «Schimbarea la Față» pe muntele Tabor, Învierea fiicei lui Iair), iar textele adiacente îl au în atenţie şi pe Sf. Ap. Andrei, fratele lui Petru. În esenţă, textul Evanghelic ne arată cât de zadarnice sunt toate strădaniile omeneşti fără ajutorul lui Dumnezeu, iar, pe când apostolii Mântuitorului Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic, dar, atunci când le-a poruncit Domnul ca să-şi arunce încă o dată năvoadele în mare, au pescuit atâta mulţime de peşte încât li se rupeau năvoadele! De aceea, Pericopa Evanghelică ne învaţă că Dumnezeu răsplăteşte mai mult ascultarea lui Petru decât truda acestuia, deoarece «pescuirea minunată» se datorează Lui Hristos, nu strădaniilor apostolilor, ca o dovadă că puterea lui Dumnezeu se arată adesea la capătul puterilor omului, că ajutorul lui Dumnezeu ni se dăruieşte, numai după ce ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi împlinim Voia Lui cea sfântă, deoarece harul lui Dumnezeu este mai presus decât toată strădania necontenită şi decât priceperea omenească, iar, Dumnezeu poartă de grijă şi Se milostiveşte de trupurile şi de sufletele noastre, dar, mai presus de toate, El dă sufletelor noastre încrederea şi puterea de a avea credinţă!
Domnul i-a zis lui Simon: ,,Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi”!
Aşadar, din textul Evangheliei care se desluşeşte în Duminica a 18-a după Rusalii, ni se spune că o mare mulţime de oameni se adunaseră ca să audă cuvântul lui Dumnezeu, iar, pentru ca toată lumea să-L vadă şi să-L audă, nici nu se putea găsi loc mai potrivit decât o barcă pescărească, iar, la ţărm erau numai două! Pescarii se îndeletniceau cu spălatul năvoadelor şi cu toate că erau ca nişte bărci obişnuite de pescuit, barca în care S-a urcat Hristos era a lui Simon, cel care avea să fie Apostolul Petru, pe care Domnul l-a rugat să depărteze puţin barca de mal! Iar, după ce Simon Petru a depărtat barca, Iisus a început să înveţe mulţimile, iar, când a încetat de a vorbi, Domnul i-a zis lui Simon: ,,Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi”! Şi urcându-Se în corabie, Domnul a urmărit mai multe lucruri, pentru că din barcă era mai uşor să hrănească sufletele celor de pe ţărm cu dulcea sa învăţătură, iar, apoi, ştiind că pescarii erau mâhniţi şi îngrijoraţi pentru că nu prinseseră nimic în noaptea aceea, a vrut să-i bucure cu o pescuire bogată, împlinindu-le trebuinţele lor! De aici, putem înţelege că Atotputernicul Dumnezeu a vrut să dea şi sufletelor hrana lor, anume credinţa în El, în puterea şi milostivirea Lui. În sfârşit, lucrul cel mai de seamă, Domnul a vrut să arate desluşit ucenicilor Săi, iar, prin ei şi nouă tuturor, că numai prin El şi cu El, toate sunt cu putinţă celui ce crede, pe când fără El, toată lucrarea şi strădania omenească rămân deşertăciuni, ca mrejele pescarilor care toată noaptea trudiseră şi nu prinseseră nimic! De aceea, i-a spus lui Simon Petru să caute la adânc şi să mai arunce încă o dată plasele, dar, atunci, răspunzându-I Domnului, a zis: «Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele». Şi, făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele, după care au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde. Aşadar, după ce mrejele au scos la suprafaţă mulţimea mare de peşti, Simon Petru Apostolul I se adresează Mântuitorului, însă, nu oricum, ci căzând în genunchi, iar, de aici învăţăm că atunci când ne adresăm lui Dumnezeu, trebuie să o facem în stare de smerenie, de mulţumire, de recunoaştere a sfinţeniei, dar şi de mărturisire a stării noastre de păcătoşenie, iar, în felul acesta, fiecare slujitor al bisericii, dar şi fiecare creştin trebuie să înveţe din această Evanghelie că orice reuşită pe care o are în misiunea sa vine, nu doar ca urmare a ostenelilor omului, ci ca urmare a harului Lui Hristos dăruit celor harnici, smeriţi şi ascultători, pentru că Dumnezeu poartă de grijă şi Se milostiveşte de trupurile şi de sufletele noastre, dar, mai presus de toate, El dă sufletelor noastre încrederea şi puterea de a avea credinţă adevărată!
Şi a zis Iisus către Simon: ,,Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”!
Din toate aceste aspecte pe care le-am evidenţiat, să nu uităm niciodată că Domnul Iisus Hristos e lângă «corabia» fiecăruia dintre noi, pentru că El, Ziditorul şi Atotţiitorul, ne cere să-L luăm cu noi şi să pornim fără teamă spre marile adâncuri ale vieţii duhovniceşti, ale nevoinţelor vieţii pământeşti, acolo unde El ne umple «corabia» cu tot belşugul pe care ni l-am putea dori, pentru că El nu cere să intre ca să ia ceva, ci ca să ne dea fiecăruia har, pace şi binecuvântare la vremea potrivită! Meditând cu luare aminte asupra textului Evangheliei care se citeşte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, am putea spune că această relatare este pilduitoare fiecăruia dintre noi şi am putea-o numi sau asemăna chiar ca fiind şi o întâmplare pe care am trăit-o fiecare dintre noi în viaţa de zi cu zi. Pentru că fiecare dintre noi, am avut parte de eşecuri, umiliri, obstacole, invidii, lovituri mârşave pe la spate, bârfe, calomnii, defăimări de tot felul, unele datorate grabei, neatenţiei sau nepriceperii, altele datorate decăderii societăţii în care trăim şi în care minciuna, destrăbălarea, consumul de droguri, homosexualitatea, decăderea condiţiei umane, războiul, toate privite şi analizate după judecata noastră omenească, dar, dacă pătrundem puţin mai adânc şi analizăm fiecare aspect, poate că am ajunge la constatarea că atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur, nu poate să facă mare lucru, însă, atunci când Dumnezeu se apropie de el şi el de Dumnezeu, toate sunt cu putinţă! În concluzie, ascultând de Dumnezeu, asemenea Apostolului Petru, constatăm că Tatăl ceresc îngăduie să avem parte în această lume decăzută de anumite greutăţi şi necazuri, dar nu trebuie să ne lăsăm biruiţi de acestea, deoarece, în clipa în care ne punem încrederea în El, Dumnezeu poate să prefacă zdrobirea noastră în măreaţă binecuvântare. Dacă Îl ascultăm cu smerenie, în mod sigur vom primi ajutorul Său, care transformă răul în bine, slăbiciunea în putere şi înfrângerea în biruinţă. Dar, cât de departe suntem noi de această atitudine a lui Petru în succesul pe care îl avem, pentru că uităm atât de uşor de Atotputernicul Dumnezeu şi ne amăgim cu «dumnezeii» de pe pământ, sau, poate mai spunem «eu» am reuşit, în loc să avem în faţa ochilor adevărul că existenţa şi puterile noastre fizice şi morale sunt opera iubirii lui Dumnezeu, pentru că doar Lui îi datorăm lauda pentru tot ceea ce suntem şi realizăm! Cunoaştem şi fiecare dintre noi ar trebui să ştim că Dumnezeu este dătătorul tuturor darurilor şi orice minune nu este altceva decât un dar al lui Dumnezeu, de care oamenii se minunează! El veghează asupra lumii, cârmuind-o prin Atotputernica-I Voinţă şi înţelepciune şi că omul nu poate face nimic bun fără El, iar, oricât ne-am strădui, ca oameni, bogaţi sau săraci, nu putem face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Iar, pentru ca omul să nu se sălbăticească ajungând cu totul secularizat, amorţit şi nesimţitor, Dumnezeu, în mila Sa faţă de omenirea bolnavă, lucrează mai departe minuni, ca să-i deştepte pe oameni, să-i trezească din păcătoasa de suflet distrugătoarea obişnuinţă de a trece cu vederea minunea din «pescuirea minunată», iar, Evanghelia se încheie cu o frază foarte sugestivă: «Au lăsat totul și au mers după El» (Luca 5, 11), pentru că Dumnezeu poartă de grijă şi Se milostiveşte de trupurile şi de sufletele noastre, dar, mai presus de toate, El dă sufletelor noastre încrederea şi puterea de a avea credinţă adevărată!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
