În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei); Ap. Evrei: 11, 24-26; 32-40; Ev. Ioan 1, 43-51(Chemarea lui Filip şi a lui Natanael); glas 5, voscr 5, după ce am parcurs împreună prima săptămână a Postului Mare şi ne aflăm în pragul celei de-a doua, sub semnul bi¬ruinţei Ortodoxiei, în Bisericile Ortodoxe din ţara noastră se citește, în cadrul Sfintei Liturghii, textul Evangheliei în care ne aducem aminte de toate încercările şi de toate biruinţele Bisericii din trecut, fiindcă în această zi, ne vom îndrepta privirile şi vom trece pe dinaintea ochilor noştri sufleteşti începuturile Bisericii, întărirea ei şi nevoinţele în confruntările cu potrivnicii ei de totdeauna şi de pretutindeni. Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a coborât în lume din înălţimea cerului, de la Dumnezeu Tatăl şi a propovăduit o învăţătură cum nu s-a mai auzit, şi ne-a arătat un chip de viaţă cum nu s-a mai văzut, dăruindu-Se pe Sine jertfa de care îngerii s-au cutremurat, jertfa Sângelui Său, iar, după ce a făptuit lucrarea de mântuire a lumii, S-a Înălţat de pe pământ, întorcându-Se la dreapta Tatălui din ceruri. Dar, lucrarea Sa mântuitoare trebuia continuată şi S-a gândit să le încredinţeze oamenilor grija lucrului Său, deoarece, prima Duminică din Postul Mare este sărbătoarea biruinţei dreptei credinţe asupra ereziilor şi ea marchează nu numai biruinţa asupra iconoclaştilor care se împotriveau venerării sfintelor icoane şi Sfintei Cruci, dar, consfinţeşte şi cristalizarea în formă definitivă a învăţăturii ortodoxe, prin combaterea clară a tu¬turor ereziilor trinitare şi hristologice care au frământat Biserica primelor opt veacuri creştine. Semnificaţia acestui fapt a rămas consemnată chiar în slujba vecerniei acestei Duminici, într-un condac în care se spune: «Acum s-a întins lumina dreptei credinţe spre toţi, risipind ca un nor înşelăciunea păgânătăţii şi luminând inimile celor credincioşi», mai ales că la Sfânta Liturghie se face şi pomenirea sfinţilor prooroci ai Vechiului Testament, când Apostolul ne arată că Dumnezeu ne pregăteşte pentru Învierea Sa şi pentru primirea făgăduinţei învierii noastre, prin asocierea sărbătorii biruinţei sfintelor icoane cu aceea a proorocilor!
„Adevăr, adevăr vă spun: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!”
Aşadar, Duminica întâi a Postului Mare se numeşte Duminica Ortodoxiei şi ne întrebăm, oare, celelalte duminici, nu sunt tot ale ortodoxiei şi de ce, tocmai aceasta din prima săptămână a primit acest nume? Pentru că în anul 842, în săptămâna întâi a Postului Mare, la Constantinopol, care a fost peste 1000 de ani şi capitala Ortodoxiei, şi poate sperăm să revină odată, când Dumnezeu va binevoi, deci, în anul 842, fiind împărăteasă Teodora , fiindcă soţul său, împăratul Teofil murise, care era iconoclast, adică el combătea grozav sfintele icoane, această împărăteasă Teodora, care era foarte credincioasă şi în taină avea în cămara ei multe icoane sfinte ascunse, ca nu cumva bărbatul ei rău şi necredincios să le ardă, să le distrugă, a hotărât împreună cu patriarhul Constantinopolului şi cu tot clerul de atunci, ca în Duminica săptămânii întâi din Marele Post, să facă o mare procesiune cu sfintele icoane! A dat poruncă în toată împărăţia Bizanţului să se scoată sfintele icoane care au mai fost salvate şi scăpate, să se scoată şi să se facă o mare procesiune prin centru, prin tot Constantinopolul, şi apoi, la orele de dimineaţă, să intre cu toate aceste icoane în Biserica cea mare a Sfintei Sofia. Şi în acest fel, s-a început Sfânta Liturghie arhierească, fiind de faţă toată elita sfinţilor care au pătimit pentru icoane, dintre cei care mai trăiau, împreună cu patriarhul Constantinopolului, cu împărăteasa, cu toată suita vremii de atunci, iar, aceasta a însemnat Duminica întâi a Postului Mare sau Duminica Ortodoxiei. Din păcate, lupta împotriva sfintelor icoane se manifestă şi azi, poate, chiar se va agrava, pentru că se vede în toată lumea cum toate sectele sunt împotriva icoanelor, toate sunt împotriva învăţăturii ortodoxe şi nu e nici măcar o sectă care să fie mai apropiată de Ortodoxie! Toate sunt împotriva Sfintei Cruci, împotriva Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, împotriva sfintelor icoane, şi chiar împotriva a tot ceea ce are Ortodoxia! În mod sigur, nu s-a terminat lupta împotriva icoanelor, dar, cea mai sfântă icoană, duhovniceşte vorbind, pe care trebuie să o păstrăm cu toată sfinţenia, să înţelegem că este sufletul din noi, deoarece, viaţa noastră, sufletul nostru, gândirea noastră, comportarea noastră, formează o icoană a vieţii pe care o trăim ca oameni! Să ne ferească Bunul Dumnezeu ca să neglijăm viaţa noastră şi trăirea noastră duhovnicească pentru a deveni ca niște icoane ponosite, pătate depraf, învechite, crăpate în faţa lui Iisus Hristos. Sufletul nostru este icoana ce poartă în ea chipul lui Hristos, iar, sufletul fiecăruia dintre noi, gândirea noastră, vorbirea noastră, comportarea noastră, şi chiar îmbrăcămintea exterioară peste trupul nostru, cel care întră şi el în această taină a icoanei duhovniceşti a creştinului. Fiecare dintre noi, mireni şi feţe bisericeşti, bărbaţi şi femei, trebuie să ne luptăm, să ne ostenim, să nu ne păteze demonul icoana sufletului prin păcate, prin gânduri spurcate, prin toată răutatea, aşa cum ştim cu toţii. Sfântul şi Marele Post închipuieşte postul pe care l-a ţinut Mântuitorul după botez în muntele Carantania, 40 de zile şi 40 de nopţi, deci, să nu uităm să excludem din Postul Mare Săptămâna Patimilor Mântuitorului, care este Postul Sfintelor Patimi, și numai în felul acesta ies 40 de zile de la lăsatul secului până la Duminica Floriilor, când în chip duhovnicesc, trebuie să intrăm în Ierusalimul cel de sus cu Hristos şi să mergem pe urmele Patimilor Lui până în noaptea cea sfântă a Învierii, a mântuirii neamului omenesc. Noi, cei de astăzi, trăim o epocă destul de grea, într-o lume care este în plan material chiar, foarte sărăcită, căci, Dumnezeu ne pregăteşte pentru Învierea Sa şi pentru primirea făgăduinţei învierii noastre, prin asocierea sărbătorii biruinţei sfintelor icoane cu aceea a proorocilor!
Icoana arătării lui Dumnezeu în Chipul Său, Iisus Hristos Cel întrupat!
Mulţi, trebuie să practicăm un post mai mult duhovnicesc decât trupesc, adică, nu atât să mâncăm după o săptămână o dată, ci mai bine, şi e mai important postul în care să stăpânim limba de la înjurături şi de la vorbe urâte, să stăpânim gândurile, iar, acesta este cel mai greu post! Deci, postul complet înseamnă mâncare cu măsură, vorbă cu măsură sau mai bine zis, postirea de vorbire, postirea de auzit cuvinte păcătoase, postirea de a citi toate prostiile care se tipăresc în ziare sau pe site-urile lor, gândurile să le stăpânim, iar, atunci, postul nostru e mai complet, pentru că ne spun Sfinţii Părinţi că e mai complet postul de gânduri, decât postul de mâncare, însă, postul trupesc şi postul duhovnicesc fac adevărate minuni! Atât postul de mâncare, cât şi postul de vorbărie multă, să le ţinem, să îmbinăm postul trupesc cu postul limbii, cu postul de gânduri, cu postul de vorbă, iar, toate la un loc formează un post duhovnicesc pe care putem să-l împlinim cu toţi! În fine, trebuie să ne alcătuim rânduiala cu darurile Duhului Sfânt pe care ni le dă Dumnezeu şi mereu să preţuim cu mare sfinţenie dreapta credinţă, iar, dacă nu îmbinăm rugăciunea cu nevoinţa, cu smerenia, cu ascultarea şi cu dragostea, nu putem fi icoane vii ale Preasfintei Treimi! Avem certitudinea că toată făgăduinţa unor descoperiri dumnezeieşti se află în Evanghelia Duminicii întâi din Post, pentru că în chip strălucit, ni se adresează Domnul: „Adevăr, adevăr vă spun: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!”, ca un îndemn care trimite la un gen de descoperire dumnezeiască de care s-au învrednicit profeţii Vechiului Testament. O asemenea făgăduinţă este urmarea unei mărturisiri de credinţă a lui Natanael, care îi spune Domnului: «Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel!», iar, prin credinţă, Natanael devine capabil de a vedea slava Fiului lui Dumnezeu, deoarece credinţa este cea care deschide ochii sufletului pentru a-L vedea pe Dumnezeul Cei Înviat! În concluzie, întreg parcursul liturgic al acestei prime săptămâni de post ne-a arătat că prima paremie din Cartea Facerii, citită luni seara la vecernie, vorbea despre primele trei zile ale creaţiei lumii, pentru că în prima zi a Creaţiei, Dumnezeu spune: „Să fie lumină!”, iar, paremia se opreşte la ziua a treia, înainte de crearea luminătorilor, care au fost făcuţi de Dumnezeu abia în ziua a patra, pentru că lumina primelor trei zile ale Creaţiei şi cea cu care începe Sfântul şi Marele Post este alta decât cea a soarelui! Deci, vorbim despre Lumina Feţei lui Dumnezeu care se revarsă peste lume, iar, Postul stă sub semnul luminii, pentru că icoana este mărturia arătării lui Dumnezeu în Chipul Său, Iisus Hristos Cel întrupat! În loc de concluzie, să spunem că esenţa icoanei o reprezintă lumina pe care Dumnezeu o revarsă în lume prin Fiul Său făcut om, iar sfinţii pictaţi în icoană sunt oameni transfiguraţi de aceas¬ta lumină a icoanei care îl înfăţişează pe omul curăţit, fiindcă Dumnezeu ne pregăteşte pentru Învierea Sa şi pentru primirea făgăduinţei învierii noastre, prin asocierea sărbătorii biruinţei sfintelor icoane cu aceea a proorocilor!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
