În Duminica dinaintea Naşterii Domnului (Ajunul Crăciunului); (a Sf. Părinţi după trup ai Domnului); Ap. Evrei 11, 9-10; 32-40; Ev. Matei 1, 1-25 (Genealogia Mântuitorului); glas 4, voscr. 7, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română se înalţă slujbe şi oamenii cântă colinde care ne pregătesc atât de frumos pentru a primi aşa cum se cuvine bucuria acestei nașteri, a sălășluirii Mântuitorului nu doar în peștera din Betleem, ci, mai ales, în casa plină de bucurie a sufletelor noastre. Poate că într-o astfel de zi, ne pregătim pentru curățirea sufletelor de micimile păcatelor, nu doar pentru primenirea caselor noastre cu veşminte curate, ceea ce înseamnă că trebuie să-I dăruim lui Hristos iubirea sufletelor noastre curate. E bine să căutăm ca şi în această zi să avem pace în suflete, așa cum ne îndeamnă îngerii la nașterea lui Hristos: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire», pentru că, într-adevăr, oamenii se străduiesc să aibă pace, bucurie, lumină, deschidere, atenţie stăruitoare unii față de alții, mai ales că Dumnezeu ne face multe daruri, multe bucurii, iar important este ca noi să le prețuim, să nu trecem nepăsători pe lângă ele, pentru că uneori, uităm ca să adresăm vorbe frumoase oamenilor, nu mai știm să răspundem vorbelor frumoase, iar, în felul acesta, se pierd multe daruri de la Dumnezeu, tocmai pentru că nu le prețuim aşa cum se cuvine, mai ales că Bunul Dumnezeu ne îndeamnă să fim mai buni, cu suflet curat de copii, ca să colindăm cu lerui-ler şi să priveghem precum păstorii care au fost înștiințați de Nașterea Mântuitorului!
,,Tatăl Cel din ceruri a trimis pe Fiul Său să Se facă Prunc și să fie purtat în brațele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”!
După cum subliniază Înaltpreasfinţitul Părinte dr. IRINEU, prin Harul Lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în Pastorala la Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos (2023): ,,În această Sărbătoare a Nașterii Domnului Sfânta Scriptură ne spune că Tatăl Cel din ceruri a trimis pe Fiul Său să Se facă Prunc și să fie purtat în brațele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Acest Prunc este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Și, deși după firea omenească este neputincios, totuși, poartă pe umerii Lui stăpânirea întregii lumi și ne oferă mântuirea noastră prin Răstignirea Sa pe Cruce și prin Învierea Sa. El este Împăratul noii Împărății pe care Dumnezeu Tatăl I-a dat-o să o statornicească în creația Sa. Deci, Cuvântul veșnic al Tatălui, cu toate că este născut din El mai înainte de veci, este și Fiul Omului, născut din Preacurata Fecioară Maria la plinirea vremii! În virtutea acestei lucrări de unire a celor dumnezeiești cu cele omenești, profetul Isaia consideră că Domnului Hristos I Se cuvin titlurile de onoare de: «Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie»! Prin urmare, Mântuitorul nostru este Împărat mare, Dumnezeu atotputernic, deoființă cu Tatăl și cu Duhul după dumnezeire și deoființă cu noi după omenitate. Atotputernicia Sa dumnezeiască este mai presus de lume, fiind în contrast cu puterile stăpânitoare ale veacului acestuia. Ca atare, primind de la Tatăl moștenirea neamurilor și stăpânirea marginilor pământului, Pruncul mântuitor, născut din Preabinecuvântata Fecioară Maria, este cu adevărat: «Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel deoființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut»! În El se depășește distanța dintre Tatăl și noi, nu doar pentru că S-a aplecat spre noi, după cum ne spune Psalmistul, ci și pentru că a venit în lumea noastră, plină de suferințe și necazuri, făcânduSe unul dintre noi, ca să ne ridice în Împărăția cerurilor. Așadar, Fiul lui Dumnezeu, născându-Se în Betleem, a aprins în oameni lumina bunătății și a iubirii. Totodată, El a dat tuturor celor care cred în El tăria de a învinge tirania păcatului și stricăciunea morții. De atunci, de peste două mii de ani, în fiecare generație, Mântuitorul nostru Își zidește Împărăția în interiorul oamenilor, lucrând din sufletul lor spre exterior transfigurarea întregii creații. Și întrucât: «Domnuleț și Domn din cer» S-a smerit pe Sine și S-a dat ca Prunc în mâinile noastre, ne-a adus de la Tatăl nu numai iubirea și mângâierea, ci a așezat în inimile noastre pacea și bunăvoirea. În lumina acestei lucrări dumnezeieşti, venirea Lui la noi este cea mai mare bucurie pe care omul o poate trăi, o fericire pe care Biserica o și exprimă într-un imn de slavă și întro rugăciune neîncetată adusă lui Dumnezeu”, a precizat Înaltul Ierarh al Olteniei, îndemnându-ne ca întotdeauna, gândul nostru să fie către Dumnezeu, ca El să ne lumineze să facem binele, pentru că, iată, ne bucurăm rugători într-o biserică frumoasă, luminoasă, încăpătoare, ne bucurăm, totodată, pentru libertatea de a fi creștini. Dacă, din păcate, în alte locuri, creștinii sunt prigoniți, noi ne putem bucura pentru faptul că ne putem mărturisi liber credința, că ne putem pregăti liniștiți pentru această mare sărbătoare, Nașterea Domnului, şi nimic nu ne poate împiedica să fim liniștiți, decât diavolul. Desigur, chiar dacă diavolul mai lucrează prin oameni, noi trebuie să fim conștienți că este lucrarea diavolului și nu trebuie să ne pierdem pacea, pentru că avem posibilitatea de a ne manifesta creştini ortodocși, iar lucrul acesta, în parte, se datorează celor care s-au jertfit pentru credinţă! Au existat martiri care au luptat cu dragoste pentru acest ideal al libertății de credinţă, însă, acei oameni nu au murit atunci doar pentru ca noi să avem acum mai multe mâncăruri în frigider, mai multe programe de televiziune, ci au murit pentru o libertate firească, plăcută lui Dumnezeu. E bine să folosim această libertate pentru a fi cu Dumnezeu în inimile noastre, să nu fim plictisiți, să nu ni se pară că este prea mult ceea ce avem de făcut, pentru că sunt multe lucruri frumoase pe care le putem face, mai ales că în aceste zile s-au desfăşurat programe de colinde, diverse acțiuni în spitale, în şcoli, în diferite instituţii de caritate, pentru că nu trebuie să privim şi să primim colindele ca pe nişte simple cântări, ci ca pe niște imnuri înălţătoare care ne îndeamnă să fim mai curați, mai aproape de Dumnezeu, Care ne îndeamnă să fim mai copii şi să priveghem precum păstorii care au fost înștiințați de Nașterea Mântuitorului!
„Mama Mea și frații Mei sunt aceștia care împlinesc legea lui Dumnezeu”!
Haideți să colindăm ca niște Dumnezei şi să devenim în fiecare zi părtași ai Cuvântului lui Dumnezeu Celui mai înainte de veci. Iisus Domnul, Cel Născut în peştera din Betleem, este cea dintâi icoană a Tatălui nevăzut, plină de slavă, Unul, după fire, cu Tatăl, iar, noi, desigur, suntem de altă fire, dar devenim mame și tați după participare, după har. Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a spus: „Mama Mea și frații Mei sunt aceștia care împlinesc legea lui Dumnezeu”! Aceștia Îl nasc pe Dumnezeu, pentru că Hristos Domnul Se zămislește și crește înlăuntrul nostru. Trebuie ca și noi să cunoaștem caracteristicile propriei noastre zămisliri, să înțelegem că purtăm înlăuntrul nostru pe Pruncul Cel Tânăr, pe Hristos, că înfăptuim profețiile lui Isaia și cuvintele sfinților. Un important strămoș este Noe, care era drept, iar, profeții Îl numesc şi pe Hristos drept. Iar, dacă Noe cu arca a salvat neamul omenesc de potop, Hristos l-a mântuit pe om prin arca Bisericii. Prin urmare, arca este preînchipuire a Bisericii și Noe, preînchipuire a lui Hristos, Care de-a lungul secolelor S-a născut fiind preînchipuit, dar fiind de față și în adevăr. Mai târziu, Avraam a prorocit despre Hristos și, mai ales, L-a legat pe Hristos de persoana lui și de toți ceilalți profeți. Iar, ca să reușească să Îl pogoare pe Hristos la neamul omenesc, astfel încât să fie pregătite inimile noastre și să vrea să-l facă al lor, a fost nevoie să facă jertfe neînchipuite și nemăsurate, pentru că Dumnezeu i-a cerut să iasă din neamul său, din seminția lui, să-și părăsească mama, pe tatăl lui, cunoscuții lui și să se ducă în țară străină, în Pământul Făgăduinței. Avraam a lăsat tronul ceresc și a venit în adâncul păcatului nostru, al desfrânării noastre, al idolatriei noastre şi s-a amestecat cu noi păcătoșii, deci, a devenit preînchipuire a vieții afierosite, în general a viețuirii creștine. Naşterea Domnului încununează toate sărbătorile sufletului, de aceea, pentru a împăca cerul cu pământul, trebuia să se nască un mijlocitor, un Om şi, in acelaşi timp, Dumnezeu! Deci, un mijlocitor care să ne poată învăţa calea catre mântuire, prin exemplul Său. Şi iată că acest mijlocitor, Care a venit ca să ne împace cu Tatăl Ceresc a fost vestit de către Duhul Sfânt prin prooroci cu sute şi chiar cu mii de ani inaintea poporului evreu, din a cărui seminţie trebuia să Se nască! Maica Domnului a fost numită Mamă şi Născătoare de Dumnezeu! Noi toți, am devenit fii ai Preasfintei, fiindcă ea s-a lipsit și a părăsit toate, iar, același lucru face și credinciosul care vrea să se sfințească, trebuie să părăsească inima lui, mintea lui, familia lui, toate cele pământeşti! Cu inima deschisă, aşadar, să ne bucurăm şi să cântăm colinde, să facem daruri celor dragi, milostenie, iar, bucuria Nașterii Domnului să fie în comuniune, să îi simțim prieteni pe toți semenii noștri, ca fii ai lui Dumnezeu, Cel ce ne îndeamnă să fim mai buni, cu suflet curat de copii, ca să colindăm cu lerui-ler şi să priveghem precum păstorii care au fost înștiințați de Nașterea Mântuitorului!
Vasile GOGONEA