Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne face părtaşi la drama stării de neputinţă a celui care este orb, fiindcă răul aproapelui nu se vindecă prin răsfoirea Legii, ci, prin lucrarea Duhului Sfânt!

1225

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
În Duminica a 6-a după Paşti (Vindecarea orbului din naştere); Ap. Fapte 16, 16-34; al Sfinţilor: Fapte 26, 1, 12-20; Ev. Ioan 9, 1-38; a Sfinţilor: Ioan 10, 1-9; glas 5, voscr.8, în ziua în care îi prăznuim şi pe Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena, la Sfânta şi Dumnezeisca Liturghie oficiată în lăcaşele de cult din Patriarhia Română, fiecare credincios poate afla o fărâmă din ceea ce este cu adevărat frumos şi în egală măsură și bun, atunci când ne înconjoară frumusețea și bunătatea Lui Dumnezeu în adevărul Său veșnic și neschimbat! Pentru că înainte de toate, noi trebuie să avem credința că Bunul Dumnezeu va rezolva orice situaţie a vieţii noastre, tocmai pentru a afla şi legătura care îl poartă pe om desaupra talazurilor vieţii, atunci când acest om este mai aproape de firea lucrurilor, mai aproape de Dumnezeu. De fapt, avem Pericopa Evanghelică referitoare la vindecarea unui orb din naştere, mai ales că la un moment dat, avem semnul relației, prin credință în Duh, dintre Iisus Hristos și noi, cei aflați mereu în stare de criză, fiindcă devine fundamental să înțelegem şi modul în care Dumnezeu e viu în mijlocul nostru. Iar, modul în care sărbătorile pe care le trăim prin această uimitoare pedagogie a prezenței divinului, ne reînvață, ne reaminteşte momente din istoria Întâlnirii dintre Dumnezeu-Omul și omul păcătos, prin fapte care ne dovedesc lecția cea greu de înțeles a împreună-lucrării dintre noi și Mântuitorul Iisus Hristos, ca o lucrare aflată mereu sub efigia libertății credinţei, mai ales că Dumnezeu ne face părtaşi la drama stării de neputinţă a celui care este orb, fiindcă răul aproapelui nu se vindecă prin răsfoirea Legii, ci, prin lucrarea Duhului Sfânt!

„Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca acei care nu văd să vadă iar cei care văd să fie orbi!” (Ioan 9, 39)
Aşadar, vorbim despre un orb care e văzut de către Domnul Iisus Hristos, un orb din naștere, mai ales că ucenicii, asemeni nouă, fac analiza păcatelor, fără a înțelege nimic din libertatea harului, care acordă sufletelor noastre roluri fundamentale mântuirii celorlalți. Mai ştim că orbul nu e produsul păcatelor şi nu toate bolile sunt urmare a păcatelor ori dezechilibrelor contabilizate prin faptele omului şi uneori măsura este în Dumnezeu. Cei care văd păcat în toate cele, ar trebui să citească mai atent Evanghelia aceasta sau măcar versetul care spune că: «Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci, ca să se arate în el lucrările Lui Dumnezeu» (Ioan 9, 3), iar, lucrarea se vădește îndată, Domnul scuipând în tină, amintindu-ne în acest fel că suntem pământ, oricât de mari şi de bogaţi suntem, şi ungând ochii orbului, trimițându-l la scăldătoarea Siloamului, nu întâmplător numită astfel, aşa cum ne și reamintește Ioan Evanghelistul, să se spele de tină! Deci, un orb din naștere vede, prin atingerea de această alifie la care foarte mulți ar strâmba din nas, ar depune cereri de analiză la cine știe ce oficiu sau laborator medical, însă, Iisus Hristos, e limpede, nu vrea diplomă de inventator, ci, vrea un om vindecat. Acest lucru ne învață Domnul, până la sfârșitul veacurilor, iar, cine scoate bani pe seama suferinței omului nu e vrednic de Împărăție! Din păcate, vecinii, clevetitorii, persiflează şi bârfesc minunea și pe amărâtul scos la lumină, dovedind, a nu ştim câta oară, că nu au înțeles nimic din porunca iubirii, că le e mai dragă clevetirea, decât rugăciunea de mulțumire, rugăciunea euharistică. Omul este interpelat, cum se spune, întrebat în privinţa Celui ce l-a vindecat şi aproape că este exclus din comunitate de fariseii care țin la legea lor împotriva evidenței minunii. Cât Dumnezeu mai este în comportamentul lor, vedem și din atenţia îndreptată spre părinții celui vinovat de vindecare. E un sabat extrem de dur aplicat, iar, prin anchetă, ei tocmai încălcau sabatul, dar ce contează când tu schimbi mereu regulile jocului funcționăresc de-a credinciosul şi atoateştiutorul! Orbul se vădește ca nevăzător un om vindecat şi chiar îi ironizează subtil pe anchetatori: «Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui?» (Ioan 9, 27), punându-i în situația de a fi umiliți, tocmai în îngustimea şi formalismul minţii lor idolatre şi inflexibile. De fapt, pe omul ce fusese orb şi care era acum vindecat, nu îl mai interesa opțiunea extrem de constrângătoare a fariseilor, care nu era şi opțiunea lui! De-acum, el se vindecase și trebuie să recunoaștem că, într-adevăr, nu știa Cine îl vindecase. E posibil să-I fi cunoscut cel mult vocea ce-i adusese lumina în ochi şi în suflet deopotrivă, însă, e dat afară din locașul judecatei fără sens a bucuriei unui om sănătos. Ca urmare, orbul vindecat, deci, acum văzătorul, crede și se închină Vindecătorului, Căruia Îi recunoscuse blândețea și încurajarea din glas. Aici Se vădeşte Domnul oponentul tuturor fariseilor, până la sfârșitul lumii, în această capacitate de a înțelege omul în necazul său, în această capacitate unică de a desface văzul din întunericul minţii şi al păcatului, pentru o judecată pe care o exprimă astfel: „Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca acei care nu văd să vadă iar cei care văd să fie orbi” (Ioan 9, 39). Excepţionale cuvinte de punere la punct a tuturor reacțiilor noastre suficiente şi autosuficiente la dramatica stare de nevoinţă a celui de lângă noi, mai ales că Dumnezeu ne face părtaşi la drama stării de neputinţă a celui care este orb, fiindcă răul aproapelui nu se vindecă prin răsfoirea Legii, ci, prin lucrarea Duhului Sfânt!

,,Cât aveţi lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12, 35-36)
Orbirea este, aşadar, de două feluri: trupească şi sufletească. Nu vorbim despre prima, pentru că înseamnă să intrăm în tainele medicinei, cu toate că această boală aduce multă tristeţe celor loviţi de ea. În consecinţă, trebuie să ne imaginăm, câtă bucurie simte cineva care şi-a recăpătat vederea, aşa cum a fost cazul orbului din Evanghelie. Deci, câtă bucurie în astfel de cazuri, dar, câtă tristeţe la cei nevăzători! Şi totuşi, orbirea sufletească este mai grea, pentru că ea implică mântuirea, aşadar, viaţa veşnică. Dar, orbirea aceasta are mai multe nuanţe, dintre care evidenţiem două: orbire sufletească involuntară, care vine cel mai adesea din ignoranţă, când te «orbeşte» cineva, în sensul că te prosteşte, te manipulează cu viclenie, prin diferite metode perfide şi orbire voluntară, adică, te complaci singur în minciună şi întuneric. Acesta din urmă este cel mai grav simptom al nevederii, este refuzul de a recunoaşte evidenţele şi în consecinţă, vieţuirea voită în ape tulburi, în confuzie şi în tot ce ţine de acestea. Pentru astfel de oameni, Botezul creştin a rămas doar o formalitate! De aceea, timpul vieţii pământeşti este deosebit de preţios pentru limpezirea noastră, ca să nu ne prindă ceasul morţii ca şi cum am fi nebotezaţi, «orbi», ci văzători, adică înţelegători ai sensurilor vieţii. De aceea, Mântuitorul ne cheamă cu atâta stăruinţă, pe toţi, spre vieţuire luminoasă: „Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi lumină, ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Cât aveţi lumină, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii” (Ioan 12, 35-36). Ca urmare, Iisus Domnul vede orbul, însă, cei orbiții de Lege, nicidecum nu îl văd pe omul în suferinţă! E ceva în neregulă cu îngustimea şi ignobia celor care maculează frumuseţea iubirii. Un soi de maculare a individului care nu mai îngăduie înflorirea sufletului! Orbiţi de cunoștințe inutile și de rigori absurde, fariseii sunt înaintașii celor care azi au transformat credința în obstinație, în batjocură, iar, nădejdea în fatalism apocalitic și dragostea în narcisism autoevaluativ şi autosuficient! Sunt mediocrii aducători aminte de reguli pe care ei le calcă cei dintâi. Scuipatul divin și țărâna înseamnă vindecarea nu doar de orbirea celui orb din naștere, dar, şi a celor care, în ciuda nașterii de sus, prin Botez, au făcut din interesele lor meschine obstinantă lege de autosatisfacere întru credință. Simplitatea «medicamentului» aplicat orbirii arată desăvârșirea medicului care este Domnul nostru Iisus Hristos. Orbi la cuvântul de iubire, fariseii sunt vădiți de păcat şi de aspră osândă! Ei văd litera, dar ucid duhul sfânt, iar, deseori, vedem că modul lor de a gândi seamănă teribil cu al multor contemporani înțepeniți în ieftine interpretări ori hiperbolizări delirante asupra unor fapte și conținuturi care, cu minimum de bun simț, pot fi asumate în tăcere, cu discreție și mai ales cu un fel de credință autentică. Dat afară, orbul din naștere se întâlnește cu Iisus Hristos şi credem că merită să fim daţi «afară», dacă ne întâlnim cu El, fiindcă Dumnezeu ne face părtaşi la drama stării de neputinţă a celui care este orb, fiindcă răul aproapelui nu se vindecă prin răsfoirea Legii, ci, prin lucrarea Duhului Sfânt!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here