În Duminica a 31-a după Rusalii; Ap. 1 Timotei 1, 15-17; Ev. Luca 18, 35-43 (Vindecarea orbului din Ierihon); glas 6, voscr. 1, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne îndreaptă atenţia către minunea vindecării unui orb, care a recunoscut în Mântuitorul Iisus Hristos pe Fiul lui David, adică, pe Fiul lui Dumnezeu, care şi-a dorit să vadă, să-L şi vadă pe Dumnezeu cu ochii trupului. Facem cunoştinţă cu un dialog privitor la modul cum a stat de vorbă orbul din Evanghelie cu Dumnezeu, deoarece, în clipa când I-a strigat în repetate rânduri: «Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă!», după ce a fost oprit de unii ca să nu mai strige, orbul ajunge, totuşi, în faţa Domnului Hristos şi este întrebat: „Ce voieşti să-ţi fac?” Şi el îi răspunde: «Să văd, să Te văd», iar, Iisus Hristos îi spune, foarte simplu: „Vezi! Credinţa ta te-a mântuit!”. Aşadar, Iisus a răspuns rugăminţii orbului, chemându-l la sine, iar, orbul si-a aruncat haina, mantaua, adică, tot ceea ce avea un sărac, fapt pentru care mantaua trebuia restituită seara, dacă a fost împrumutată, după care a venit la Iisus și L-a urmat după vindecare, ca să moștenească viața veșnică! De bună seamă că e foarte important să ştim şi să înţelegem chiar virtuțile acestui orb, credința puternică în Dumnezeu și rugăciunea lui stăruitoare, pentru că aceste două virtuți l-au vindecat și l-au făcut ucenic al lui Hristos. Deci, să avem şi noi în suflet credință curată, puternică, ortodoxă, așa cum aveau mamele și înaintașii noștri, iar, credința noastră să nu fie îndoielnică, șovăitoare și fățarnică, aşa cum sunt mulți dintre creștinii care cred numai cu gura, iar, la biserică vin doar la Sfintele Paști și când au vreo înmormântare în familie şi acasă abia mimează câteva cruci și zic «Tatăl nostru» seara și dimineața! De aceea, Bunul Dumnezeu nu ne împlinește multe dintre cererile noastre! Desigur, credința noastră să nu fie numai de ochii lumii și ai rudelor, căci credința puțină aduce și roade puține! Credința noastră să fie curată, activă, fierbinte, statornică, lucrătoare şi sinceră, adică, să se arate nu doar prin cuvinte, ci prin fapte bune! Adevăratul creştin se roagă mult și cu stăruință, până îl miluiește Dumnezeu, nu lipsește de la biserică, mai ales în sărbători, îi iartă pe dușmani, îi miluiește pe săraci, cercetează pe cei bolnavi, e smerit și blând cu toți oamenii şi nu se lasă biruit de cumplitul păcat al desfrânării, nu fură, nu înjură, nu spune minciuni, nu judecă pe alții, pentru că Dumnezeu ne dăruieşte Cuvântul, un izvor de învățături duhovnicești, din care scoatem la lumină cele folositoare sufletului, pentru a vedea în jur cu mintea și cu inima!
„Ce voieşti să-ţi fac?” Şi el îi răspunde: «Să văd, să Te văd»!
Aşadar, în Duminica a 31-a după Rusalii, ascultăm un text scurt, dar, pilduitor din Sfânta Evanghelie, care sună astfel: «În vremea aceea, pe când Se apropia Iisus de Ierihon, un orb ședea lângă drum, cerșind. Și, auzind el mulțimea care trecea, întreba ce se întâmplă. Și i-au spus că trece Iisus Nazarineanul. Atunci el a strigat, zicând: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și cei care mergeau înainte îl certau ca să tacă, dar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Deci, oprindu-Se, Iisus a poruncit să-l aducă la El; și apropiindu-se, l-a întrebat: Ce voiești să-ți fac? Iar el a spus: Doamne, să văd! Și Iisus i-a zis: Vezi! Credința ta te-a mântuit. Și îndată a văzut și mergea după El, slăvind pe Dumnezeu. Iar tot poporul care văzuse a dat laudă lui Dumnezeu» (Sf.Ev. Luca 18, 35-43). O ştim prea bine că în rugăciunea noastră personală şi chiar comună, de multe ori, Îi cerem lui Dumnezeu lucruri comune, nicidecum nu-I cerem să-L vedem, aşa cum este El cu adevărat. Chiar dacă Sfânta Liturghie are foarte multe momente în care noi îi cerem ca să-I cunoaştem împărăţia, să-I cunoaştem Voia şi încercăm să-L vedem, cu ochii minţii, de la naştere până la răstignire, Înviere şi Înălţarea la cer, ceea ce înseamnă, de fapt, Sfânta Liturghie, adică, rememorarea acestor evenimente, din păcate, noi rămânem în limitele noastre lumeşti, gândindu-ne la noi înşine, la familia din care ne tragem şi la problemele noastre cotidiene şi casnice, deşi Sfânta Liturghie ne sfătuieşte ca la un moment dat, toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm. Să nu-I mai răspundem Domnului cu lucruri mărunte, să nu mai invocăm problemele zilnice, confundându-le cu problemele de familie, cu problemele de sănătate, cu atâtea şi atâtea probleme pe care le are orice om din această lume, ci, să-I răspundem ca şi orbul din Evanghelie: «Doamne, vreau să Te văd!», şi atunci, El ne va răspunde foarte simplu şi direct şi ne va da această bucurie: „Vezi”! Bineînţeles, că Domnul va continua cu condiţia care ne va face să-L vedem pe Dumnezeu cu adevărat: „Credinţa ta te-a mântuit!”, deoarece, credinţa este o stare pe care trebuie s-o încercăm în toată viaţa noastră, iar mântuirea este rezultatul credinţei noastre şi are şi ea logica ei, adică, mântuirea se cristalizează, iar, până când o dobândim de la Dumnezeu, noi trebuie să ne lucrăm cu sârguinţă şi cu multă nevoinţă mântuirea noastră, pentru că Bunul Dumnezeu ne dăruieşte Cuvântul, un izvor de învățături duhovnicești, din care scoatem la lumină cele folositoare sufletului, pentru a vedea în jur cu mintea și cu inima!
„Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”!
Acest nefericit orb, care cu ochii trupului nu vedea, dar cu mintea și cu inima lui credea că Hristos poate să-i vindece lumina ochilor, pentru a fi în cele din urmă un om fericit, nu lua aminte la cei care îl certau și îi ziceau să tacă, pentru că el credea cu toată inima, că negreșit, Mântuitorul îl va vindeca și îi va lumina ochii. De aceea, cu toată opoziţia din partea mulțimii, el mai tare striga, fără ezitare la Domnul Iisus. Iar, pentru credința lui statornică şi neabătută, orbul a fost auzit de Preamilostivul nostru Mântuitor, Care i-a zis: ,,Credința ta te-a mântuit!”. Și îndată a văzut (Luca 18, 42-43), pentru că auzise de la mulți oameni despre minunile pe care le făcea Mântuitorul, auzise că Iisus este din neamul lui David și de aceea, neștiind mai mult, doar striga cu disperare, dar şi cu încredere la Domnul! Fiind vorba despre credință, e bine să știm că în multe feluri se împarte credința oamenilor pe pământ, pentru că este credință cunoscătoare, pe care o au și diavolii, căci ei, cunoscând puterea lui Dumnezeu, de multe ori se cutremură, apoi este credință lucrătoare, adică acea credință care este urmată de fapte bune sau, altfel spus, credință care lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6), dar, ai este şi credința îndoielnică sau puțină, pentru care a zis Mântuitorul lui Petru: ,,Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14, 31). În fine, putem vorbi desre credința fățarnică pe care Mântuitorul nostru, de atâtea ori a mustrat-o în fața cărturarilor și a fariseilor (Matei 23, 13-29; I Timotei 1, 5), mai putem vorbi despre credință bigotă, bolnavă, fanatică, mai bine zis nelămurită, chiar confuză şi păgubitoare, (II Timotei 3, 8). De multe ori, constatăm că există şi credință superstițioasă a celor ce cred în visuri, vedenii false, descântece, ghicitori și vrăjitorii (Înțelepciune lui Iisus Sirah 34, 1-7), poate fi vorba şi despre o credință «strâmbă» și rătăcită de la adevăr pe care o au sectanţii și toți ereticii (I Timotei 1, 3; 1, 19-20; 4, 1-2; 6, 14; 6, 21), pentru ca în ultimă instanţă să vorbim despre o credință păgână care nu are nimic din valoarea de adevăr, a popoarelor care nu cred în Evanghelie și în Hristos Mântuitorul lumii (II Timotei 3, 8). În cazul nostru, vorbim despre credința cea neîndoielnică și statornică a orbului din Sfânta Evanghelie, fiind o credință dreaptă, care a fost înţeleasă de către Mântuitorul Hristos și încununată de minunea mai presus de fire! În concluzie, întotdeauna, credința sporește în sufletele noastre prin milostenie și prin citirea cărților sfinte şi a învățăturii de credință ortodoxă, altfel, nu vom cunoaște bine credința adevărată! Să-L rugăm pe Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să ne întărească în dreapta credință, în rugăciunea stăruitoare și în milostenie, virtuți care stau la temelia mântuirii noastre şi să ne învrednicească Bunul Dumnezeu, Care ne dăruieşte Cuvântul, un izvor de învățături duhovnicești, din care scoatem la lumină cele folositoare sufletului, pentru a vedea în jur cu mintea și cu inima!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
