În Duminica a 4-a după Rusalii; Ap. Romani 6, 18-23; Ev. Matei 8, 5-13 (Vindecarea slugii sutaşului); glas 3, voscr 4, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, putem afla din textul Sfintei Evanghelii, una dintre cele mai frumoase pagini din viaţa pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, fiind în oraşul Său, Capernaum, unde locuieşte împreună cu ucenicii Săi, în «Galileea Neamurilor», un loc definitoriu al convieţuirilor etnice, culturale şi religioase! Prin urmare, în această pildă, vedem împlinirea cuvintelor sfinte: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga” (Matei 6,33), deoarece sutaşul a dovedit multă credință și smerenie, de aceea, Domnul i-a dăruit slugii sutaşului cerul și i-a adăugat și sănătatea cea mult dorită şi aşteptată! Deci, mândrul ostaș s-a smerit în faţa Mântuitorului şi s-a arătat nevrednic să-L primească în casa sa, pentru ca noi să înţelegem un lucru important care demonstrează că de-ar avea cineva toate virtuţile din lume, fără smerenie, acestea n-au valoare şi preţuire! Exemplul sutaşului devine un model pentru toţi cei ce caută împărăţia lui Dumnezeu, pentru că iubirea de oameni, smerenia şi credinţa neabătută sunt pârghii ale vieţii noastre duhovniceşti! Iar, dacă noi credem că suntem pierduţi, că suntem nevrednici pentru Harul Lui Dumnezeu, aceasta nu apare doar în cuvinte! Apare în etosul nostru, atunci când simţim că suntem ultimii păcătoşi, chiar şi numai pentru faptul că putem conştientiza că fiecare om este mai important decât noi, inclusiv cei necredincioşi, iar, în această parabolă, Dumnezeu ne dă un exemplu minunat de smerenie şi de credinţă a sutaşului, asociat cu îndrăzneala, semn că El nu a fost trimis numai pentru oile pierdute ale lui Israel!
«Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va vindeca sluga mea!».
Aşadar, în Duminica a 4-a după Rusalii, la o zi după Sărbătoarea Sfântului şi slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, din Sfânta Evanghelie aflăm că un sutaş roman Îi iese în cale Mântuitorului şi-L roagă să vină să-i vindece sluga bolnavă de moarte, iar, totul pare minunat şi prea dosebit în această împrejurare, ştiut fiind că sutaşul este un soldat de meserie, un ofiţer roman, deci, păgân, dar, care îndrăzneşte să meargă spre Doctorul doctorilor pentru a-I cere ceva incredibil, anume, vindecarea unui muribund, adică, a slugii sale! Cunoaştem, deja, de la Sfântul Apostol Luca, faptul că centurionul roman era prieten al evreilor şi că le construise o sinagogă în Capernaum, fiindcă, prin îndrăzneala şi prin credinţa sa, acest om considerat păgân, prefigurează «neamurile», deci, însăşi Biserica Lui Dumnezeu! Mântuitorul Se arată imediat de acord, fără să pună întrebări, dar amână puţin aducerea la îndeplinire, când spune: „mergând, îl voi vindeca”, şi chiar această scurtă amânare, îi va permite sutaşului ca să-şi exprime credinţa sa, de aceea, abia acum începe partea cea mai frumoasă a parabolei, deoarece, în faţa acestui răspuns pozitiv al lui Hristos, sutaşul prinde îndrăzneală şi spune cuvinte de o înălţime uimitoare şi de o aleasă smerenie, când răspunde: «Nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va vindeca sluga mea!». Şi rămâi fără glas înaintea unei asemenea smerenii şi a unei asemenea credinţe! Nici un al om din Israel nu a fost vreodată capabil să rostească un asemenea răspuns, însemnând una dintre comorile Bisericii, care a introdus cuvântul sub o formă adaptată în slujbele sale prin rugăciunile dinaintea Sfintei Împărtăşanii, după care avem o dezvoltare explicativă, când centurionul roman spune: «Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: du-te, şi se duce, şi celuilalt: vino, şi vine, şi slugii mele: fă aceasta, şi face!». Atunci, Domnul Iisus Hristos Se arată admirativ pentru această frază surprinzătoare, chiar bogată în conţinut din punct de vedere teologic, dovadă că pentru Dumnezeu libertatea omului nu e o vorbă deşartă, ci, reprezintă oglindirea admiraţiei şi a libertăţii dumnezeieşti! Domnul Iisus Hristos apreciază faptul că acest ofiţer roman, considerat ostaş păgân, prin efortul său interior, a devenit mai înţelept decât fiii lui Israel! De altfel, Mântuitorul oferă un răspuns demn de admirat, adresat lui Israel pentru a vesti «Biserica Neamurilor»: ,,Amin zic vouă, nici în Israil n-am aflat atâta credinţă. Însă zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea odihnindu-se cu Avraam, şi cu Isaac şi cu Iacov întru împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei se vor scoate la întunericul cel mai dinafară; acolo va fi plângere şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 8, 10-12). În final, a fost vindecată sluga sutaşului, pe măsura credinţei ofiţerului roman: „fie ţie după credinţa ta”!, ca o certitudine că Dumnezeu ne dă un exemplu minunat de smerenie şi de credinţă a sutaşului, asociat cu îndrăzneala, semn că El nu a fost trimis numai pentru oile pierdute ale lui Israel!
,,Amin zic vouă, nici în Israil n-am aflat atâta credinţă”!
Credinţa, prin urmare, este încrederea în Dumnezeu, în Voinţa şi în existenţa Lui, care depăşeşte acceptarea intelectuală a unui adevăr şi aduce o schimbare a libertăţii de manifestare din inima omului. De fapt, două lucruri importante pentru viaţa noastră creştină avem de învăţat din Evanghelia Duminicii a 4-a după Rusalii, mai exact, de la sutaşul din Capernaum, şi anume: credinţa adevărată şi dragostea nebiruită, deci, credinţa puternică în dumnezeirea lui Iisus Hristos şi dragostea fierbinte faţă de omul aflat în suferinţă, de a cărui însănătoşire se îngrijeşte sutaşul ca şi pentru un frate al său! Ceea ce ne impresionează la sutaşul din parabolă este rugăciunea pentru sluga sa, pentru că e greu de apreciat, dacă mulţi dintre noi putem pretinde că ne rugăm cu aceeaşi vrednicie, nu pentru aproapele, ci pentru cei din familia noastră, pe când sutaşul s-a rugat pentru slujitorul lui, ceea ce face impresionantă credinţa atât de puternică a acestui păgân! Iar, dacă privim adâncul înţelepciunii acestei parabole, constatăm că atitudinea Mântuitorului faţă de romani trebuie să fie o «lecţie» şi pentru noi, vizavi de străinii care şi-au găsit sălaş între graniţele României, dar, nu alungându-i sau arătându-le sabia (pistolul…), ci, obligându-i, prin comportamentul nostru creştin, prin tact şi înţelepciune tradiţională, ca să respecte legea creştină şi tradiţiile noastre, chiar dacă ei nu sunt cu toţii creştini! Pentru că nu se mântuieşte acela care are siguranţa şi doar nădejdea în el însuşi şi în puterea lui, ci acela care are o credinţă adâncă, deoarece, elementele credinţei adânci, profunde, nu sunt fanatismul de a susţine drepturile credinţei ortodoxe, ci toleranţa şi empatia faţă de suferinţele semenilor din alte neamuri! Credinţa înseamnă să trăim prezenţa lui Dumnezeu, ascultând de cuvântul Domnului şi de strigătul Bisericii, iar, pentru a poseda această universalitate se presupune faptul că mai întâi, noi am trăit căderea noastră, păcatul nostru, alungarea din Rai, şi dacă nu ne pogorâm la iad şi nu simţim flăcările iadului, nu putem deveni cu adevărat credincioşi şi ortodocşi, nu putem să-l iubim pe fiecare frate al nostru mai mic, nu putem să simţim durerea fiecărui păcătos şi, prin urmare, trăim liniştiţi într-o simţire onirică a duhovniciei. În loc de concluzie, deci, să învăţăm ca să ne rugăm, pentru că este de folos şi primeşte Dumnezeu rugăciunea noastră din sfânta biserică, inclusiv, pentru cei care nu vin cu noi la rugăciune. Pe lângă aceasta, din această parabolă trebuie să dobândim credinţă, pe cât de simplă, pe atât de puternică, și să căutăm la smerenia sutaşului, care s-a socotit nevrednic de a-L primi pe Iisus sub acoperișul casei sale. Noi vedem pâinea și vinul, dar credința noastră trebuie să ne convingă că este trupul și sângele Domnului nostru Iisus Hristos, așa cum Apostolii L-au văzut pe Iisus un om, dar L-au mărturisit ca pe un Dumnezeu adevărat! În final, să-I cerem Bunului nostru Mântuitor, ca să ne dea şi nouă credinţa sutaşului roman din Evanghelie, mai ales că este denunţată şi necredinta unor iudei în comparaţie cu credinţa păgânilor, care vor sta la masă în Împărăţia lui Dumnezeu! Prin urmare, sutaşul din Capernaum Îi cere lui Hristos ca să-i vindece sluga pentru că o iubea, o preţuia, deci, nu venea la Hristos pentru că simţea că îi va lipsi un om peste care să stăpânească, ci, pentru ca îl purta în inima sa, iar, Bunul Dumnezeu ne dă un exemplu minunat de smerenie şi de credinţă a sutaşului, asociat cu îndrăzneala, semn că El nu a fost trimis numai pentru oile pierdute ale lui Israel!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
P.S. Sâmbătă, 20 iulie 2024, de Sărbătoarea Sfântului şi slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, Înaltpreasfinţitul Părinte, Acad. dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Hramul Mănăstirii din localitatea Dobriţa, comuna Runcu, iar, în Duminica a 4-a după Rusalii (21 iulie), va săvârşi slujba de resfinţire a Bisericii cu hramurile: «Sfântul şi slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul» şi «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», din Parohia Calapăru, Oraşul Turceni.
