Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu ne cheamă să-L urmăm prin credinţă, iar, Sfinţii, ne-au devenit prieteni prin rugăciunile lor, modele care ne ajută ca să ne ridicăm din neputințele noastre!

În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor); Ap. Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Ev. Matei 10, 32-33; 37-38 şi 19, 27-30 (Urmarea lui Hristos); glas 8, voscr.1 (Lăsatul secului pentru Postul Sf. Ap. Petru şi Pavel), la Sfânta şi Dumnezeisca Liturghie oficiată în lăcaşele de cult din Patriarhia Română se va citi din Sfânta Evanghelie un text edificator care ne îndeamnă să reflectăm în profunzime şi cu mare atenţie asupra destinului nostru etern, îndreptându-ne într-o direcţie care ne îndeamnă a ne căi de păcatele noastre şi pentru a alege să trăim ca niște creștini adevărați, pentru a putea obține și noi ceea ce au obținut frații noștri și anume, viața cea veșnică. Aceasta este Duminica Tuturor Sfinților pentru a defini ca fundament al prezenței Duhului Sfânt în lume prin oamenii de Duh ai lui Dumnezeu, care sunt atât de mulți și totuși atât de transparenți, încât unii nu-i văd cu ochi buni și uneori ar crede că ei nu există! Avem înaintea ochilor inimii un soi de Sobor îndeaproape rugător ce s-a constituit îndată după ce ni s-a readus în memoria vie a colectivităţii sau comunităţii creștine, că Duhul Sfânt nu sălăşluieşte doar în sferele cereşti, ci, mai ales în oameni. Aceştia sunt oameni hărăziţi de către Duhul Sfânt şi în care lucrează mereu darul sfințirii în lumea în care trăim. Confirmându-şi vocaţiile, unele irepetabile, aşa cum este vocaţia de Apostol, atât de plastic definită ca fiind «pescari» sau «vânători» de oameni, se pare că nu o vom mai afla împlinită întru totul în nici o statură umană. Pentru că au fost numiţi «apostoli», ca învățătorii sau profesorii de odinioară, cărora li se spunea «apostoli ai satelor», de pe vremea când nu era o rușine să slujești satului în pridvorul bisericii, fără să faci grevă sau să te gândeşti mai întâi la banii pe care îi primeşti, pentru ca abia în plan secund să ai în vdere şi respectul pe care îl meriţi din partea învăţăceilor sau a părinţilor acestora!  Nici pe pământ, şi nici în Împărăţia Lui Dumnezeu, nu există sfinți mari și sfinți mici, iar, în ultimă instanţă, e bine de reținut că logica omenească, cel puțin în ce-L privește pe Dumnezeu și Sfinții Săi, nu este cea mai utilă dintre unitățile de măsură, pentru că Dumnezeu ne cheamă să-L urmăm prin credinţă, iar, Sfinţii, ne-au devenit prieteni prin rugăciunile lor, modele care ne ajută ca să ne ridicăm din neputințele noastre!

,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri”!
Aşadar, în prima Duminică după Rusalii, numită Duminica Tuturor Sfinților, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă este rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie după Matei, fragmente din capitolul X și din capitolul XIX, referitoare la curajul mărturisirii și urmării lui Iisus Hristos de către creștini prin asumarea Crucii de purtat: „Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată, noi am lăsat toate și Ți-am urmat Ție. Cu noi, oare, ce va fi? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi, cei ce Mi-ați urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va ședea pe tronul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel. Și oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni. Și mulți dintâi vor fi pe urmă și cei de pe urmă vor fi întâi” (Ev. Matei 10, 32-33; 37-38; 19, 27-30). Să ne fie clar, oameni buni, Calea spre Hristos este un drum al renunţărilor, al Crucii, iar, asemănarea cu Dumnezeu nu se poate dobândi în afara Crucii. Aceia care în viaţă nu sunt capabili să-şi asume o astfel de responsabilitate, nu pot primi demnitatea de apostol al lui Hristos, nici aici şi acum, dar, nici dincolo, deoarece, fără o gândire şi o lucrare în acelaşi timp în perspectiva Crucii, nu poţi să dobândeşti mântuirea. Mai ales că Însuşi Iisus Hristos ne atrage atenţia: „Cel ce nu-şi ia Crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine” (Matei 10, 38). Deci, această sfântă povară nu trebuie purtată oricum, din silă, ci, omul credincios trebuie să-şi poarte crucea bucuriilor şi a necazurilor cu demnitate şi cu un ales caracter, precum Mântuitorul a purtat-o pe a Sa. Omul care nu doreşte să-şi asume liber consimţit responsabilitatea Crucii, nu-şi agoniseşte vreun câştig, ci doar numai şi numai pagubă sufletului său, mai ales că avertismentul este relevant: „Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi” (Matei 10, 39), pentru că în planul Lui Dumnezeu, o viaţă tihnită aici, în afara Crucii, va fi lipsită de bucurii veşnice. Hristos îi asigură pe Apostoli că: „Oricine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau femeie sau copii sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică” (Matei 19, 29). Aşadar, pentru puţinul la care au renunţat, înmulţit vor lua şi, în plus, ca răsplată în viaţa viitoare, fiecare va primi cea mai de preţ răsplată, viaţa veşnică, de care se va bucura pururea. Pentru puţinul oferit Lui Dumnezeu, omule, vei primi şi vom primi cu toţi mai mult din partea Lui, însă nu aici, desigur, ci în Împărăţia lui Dumnezeu, Cel Care ne cheamă să-L urmăm prin credinţă, iar, Sfinţii, ne-au devenit prieteni prin rugăciunile lor, modele care ne ajută ca să ne ridicăm din neputințele noastre!

,,Oricine a lăsat case, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau țarini, pentru numele Meu, înmulțit va lua înapoi și viață veșnică va moșteni”!
Sfinţii sunt «Candela» Bisericii, iar, noi, cei de jos, suntem în comuniune cu ei prin credinţă şi prin rugăciune, fiindcă, nu ne-am înstrăinat de ei, aşa cum nici ei nu s-au înstrăinat de noi. Biserica lui Hristos e una singură, dar are două aripi: cea de sus, ca o cunună a Sfinţilor, şi cea de jos, luptătoare, a celor ce ne străduim să ajungem acolo, în Împărăţia cerurilor! Această sărbătoare a fost introdusă mai întâi la Antiohia, în secolul al IV-lea, şi mai apoi s-a răspândit în întreaga Biserică dreptmăritoare. Sinaxarul acestei zile ne spune că sărbătorirea Duminicii Tuturor Sfinţilor, după Pogorârea Sfântului Duh, arată că venirea Preasfântului Duh a lucrat prin Apostoli multe lucruri atât de mari, încât a sfinţit şi a înţelepţit pe semenii noştri şi, aşezându-i pe aceeaşi treaptă cu îngerii, i-a adus, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii, prin mucenicie şi sânge, iar pe alţii, prin trăire şi viaţă virtuoasă. Deci, să trăim veşnic laolaltă cu ei în Lumina Aceluiaşi Dumnezeu, iar, prin moartea fizică, nu facem altceva decât să trecem dintr-o aripă a Bisericii în cealaltă, dar înlăuntrul aceleiaşi Biserici, al cărei Cap este Acelaşi Iisus Hristos! În concluzie, în prima Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, Biserica e în mare sărbătoare a prăznuirii tuturor sfinților din panteonul creștin, în special a celor rămași necunoscuți lumii. De aceea, Duminica Tuturor Sfinților este dedicată tuturor sfinţilor din cei 2.000 de ani de istorie creştină, mai ales că această sărbătoare este şi a sfinţilor ale căror nume şi urme s-au pierdut, s-au uitat sau au rămas neînregistrate şi necunoscute. Prin urmare, prăznuind această sărbătoare, îi cinstim şi pe mulţi alţii care, deşi au bineplăcut lui Dumnezeu prin virtuţile lor, totuşi, din cauze necunoscute, au rămas neştiuţi de nimeni. De asemenea, prăznuirile sfinţilor, ce se fac în fiecare zi, trebuiau adunate într-o singură zi spre a se arăta că ei au luptat pentru un singur Hristos şi că toţi s-au găsit pe aceeaşi cale a virtuţii, fiind încununaţi după vrednicie, ca nişte slujitori ai unui singur Dumnezeu. Totodată, în această Duminică mai prăznuim toate câte Duhul Sfânt a sfinţit: pe strămoşi şi patriarhi, pe proroci şi pe Sfinţii Apostoli, pe mucenici şi ierarhi, pe sfinţii mărturisitori şi pe cuvioşii mucenici, pe cuvioşi, pe drepţi, pe toată ceata sfintelor femei şi pe toţi ceilalţi sfinţi necunoscuţi, împreună cu care să fie şi cei care se vor adăuga în viitor. Dar, mai presus de toţi şi între toţi şi cu toţi Sfinţii, pe Sfânta Sfinţilor, pe Preasfânta şi de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, care ne îndeamnă ca în această Duminică să cinstim întreaga făptură, văzută şi nevăzută, ce s-a învrednicit de primirea darului sfinţeniei de la Bunul Dumnezeu, Cel Care ne cheamă să-L urmăm prin credinţă, iar, Sfinţii, ne-au devenit prieteni prin rugăciunile lor, modele care ne ajută ca să ne ridicăm din neputințele noastre!
Profesor dr. Vasile GOGONEA