Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa – Dumnezeu ne arată, prin vameşul Zaheu, că în fiecare dintre noi există o candelă ce aşteaptă să fie aprinsă ca să lumineze încăperea minţii şi să vedem în lumină tot răul!

În Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu); Ap. 1 Timotei 4, 9-15; Ev. Luca 19, 1-10; glas 6, voscr. 9, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii
evidenţiază problema raportului în care ne aflăm, la un moment dat, cu Dumnezeu-Omul, mai ales că înainte de începutul propriu-zis al Postului Învierii, Biserica face cunoscută apropierea acestuia și ne invită să pășim în perioada de pregătire de dinainte de Post. Iar, această pregătire include cinci Duminici consecutive care preced Postul Mare, pentru ca noi să înţelegem că fiecare dintre aceste Duminici, prin pericopele specifice sunt dedicate unor aspecte fundamentale ale pocăinței. Prin urmare, prima înștiințare referitoare la Post este făcută în Duminica în care se citește pericopa evanghelică despre Zaheu (Luca 19, 1-10), cu narativul unui om care era prea mic de statură pentru a-L vedea pe Iisus, dar care dorea atât de mult să-L vadă încât s-a urcat într-un copac, iar Iisus Domnul a răspuns dorinței acestuia și a mers în casa lui. Deci, tema acestei prime vestiri este dorința omului de a se pocăi, ceea ce înseamnă că omul este dorință, iar acest adevăr voliţional fundamental despre firea omenească este precizat în Evanghelie: „Unde este comoara ta, acolo este şi inima ta”, cum ne spune Mântuitorul, pentru că o dorinţă puternică înfrânge limitările fireşti ale omului şi când omul doreşte ceva, realizează lucruri pe care în mod obişnuit nu le poate săvârşi. Singura problemă este totuşi dacă noi ne dorim lucruri bune, dacă puterea dorinţei din noi este orientată către scopuri bune sau dacă ascunde intenţii necurate! Aşadar, vedem că Zaheu şi-a dorit ca să vadă şi să se apropie de Hristos, ca un prim semnal al pocăinţei, pentru că pocăinţa începe ca o redescoperire a naturii profunde a tuturor dorinţelor, iar, dorinţa după urmarea Lui Dumnezeu şi după dreptatea Lui, după viaţa adevărată dovedeşte faptul că Dumnezeu ne arată, prin vameşul Zaheu, că în fiecare dintre noi există o candelă ce aşteaptă să fie aprinsă, ca să lumineze încăperea minţii şi să vedem în lumină tot răul!

,,Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”!
Aşadar, ca să urmăm firul naraţiunii Pericopei, ni se spune că după ce a vindecat pe orbul Bartimeu, intrând în Ierihon, Mântuitorul era înconjurat de mulţime de oameni, când mai-marele vameşilor, perceptorilor de taxe, acest Zaheu, un om mic de statură, căuta să-L vadă pe Iisus. Dar, fiind mic de statură şi mulţime multă între el şi Iisus, acest vameş care se spune că era lacom şi dispreţuit de comunitate, se urcă într-un sicomor, iar, de acolo, dintre crengile acestui copac, reuşeşte să-L vadă pe Domnul care, «privind în sus» (Luca 19, 5), i-a cerut să coboare degrabă, spre a-L primi în casa sa. Menţionăm faptul că e plină de tâlc această suire în copac a lui Zaheu, cel mai adesea interpretată ca un gen de smerenie, căci a riscat să fie plin de ridicol, făcând acest gest copilăresc, să fie luat în râs de mulţimea care, oricum, nu-l simpatiza nicidecum! Pare, totuşi, paradoxal că Zaheu s-a uitat de sus la Dumnezeu, la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. iar, ca să întărim cele spuse, redăm textul Evanghelic astfel: «În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: ,,Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”! Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: ,,Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut”!» (Luca 19, 1- 10), un lucru care ne ajută să conştientizăm ceea ce avem cel mai profund și adevărat în noi, să conștientizăm setea şi foamea pentru Împărăţia Lui Dumnezeu, care este în noi, chiar dacă realizăm ceva mai dificil acest lucru, pentru că atunci când ne abatem de la acest Adevăr şi îl părăsim, dorinţele noastre ne transformă într-o pasiune zadarnică, iar, dacă dorim îndeajuns de profund, îndeajuns de puternic, Hristos ne va răspunde cu Iubirea Sa care se revarsă în mintea şi în sufletul oricărui om păcătos, pentru că Dumnezeu ne arată, prin vameşul Zaheu, că în fiecare dintre noi există o candelă ce aşteaptă să fie aprinsă, ca să lumineze încăperea minţii şi să vedem în lumină tot răul!

,,Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam”!
Iată, ce pildă de o adâncă pocăinţă a cutremurat sufletul acestui om păcătos, mai ales că la el, un păcătos atât de ticălos, dispreţuit de oameni, vine Însuşi Domnul Iisus Hristos, pentru că acest vameş de frunte, mânat de nevoia simţită lăuntric a renaşterii duhovniceşti, a început să caute întâlnirea cu Domnul Hristos, iar, această întâlnire a avut loc, aducând mântuire casei lui. Deci, credinţa adevărată ne îndeamnă să-L căutăm pe Domnul urmând pilda lui Zaheu, să înviem în sufletul nostru frica de Dumnezeu, dându-ne seama de păcătoşenia noastră şi de nevoia pocăinţei şi a înnoirii sufleteşti! La fel şi noi, suntem toţi datori să ne pocăim din toată inima, ca şi Zaheu, şi, asemenea lui, să ne plătim datoriile faţă de cei pe care i-am necăjit, deci, să ne fìe pildă întotdeauna această întoarcere la credinţă a mai-marelui vameşilor, să ne străduim şi noi, când ne va cerceta Domnul în chip nevăzut, să Îl primim aşa cum L-a primit Zaheu şi să ne învrednicim de aceleaşi cuvinte pe care le-a auzit el de la Dumnezeu! Trebuie subliniat faptul că Mântuitorul încercase să facă această ultimă călătorie a Sa spre Ierusalim prin Samaria, dar, în primul sat samarinean I s-a refuzat găzduirea, tocmai pentru că se îndrepta spre Ierusalim, cum notează Sfântul Luca (5, 53), de aceea Iisus şi ucenicii Săi au luat drumul pe Valea Iordanului şi prin Ierihon, deci ocolind Samaria. Aşadar, în loc de concluzie, să spunem că în ultimă instanţă, chemarea Lui Iisus către Zaheu, când l-a văzut în pom, a fost pasul lui Iisus, a fost mâna lui Dumnezeu întinsă lui Zaheu, aşa cum vine harul către noi, când îl chemăm să ne deschidă posibilitatea de intrare mai cu dinadinsul în ordinea gândirii lui Dumnezeu! Iisus îl ştia pe Zaheu păcătos, îl ştia urât de toţi ceilalţi, ştia că-şi va retrage El însuşi dezaprobarea celor din jur, fiindcă aşa sunt oamenii, buni şi îngăduitori cu ei înşişi, dar, se dovedesc aspri şi judecători cu alţii. Oricum, trebuia să fii Dumnezeu ca să fii altfel, în vremea aceea, ca şi astăzi. Oricine altul şi-ar fi luat cu greu riscul de a face ceea ce a făcut Iisus cu Zaheu, deoarece contrazicea mentalitatea vremii, contrazicea Legea lui Moise şi mai ales, contrazicea tradiţiile locale, puternic înrădăcinate în mentalul evreilor! De aceea, gestul l-a uimit în primul rând pe Zaheu, obişnuit să fie urât şi poate că era împăcat cu aceasta, fiindcă profitul şi bogăţia îi permiteau să-i dispreţuiască şi să nu ţină seama de cei din jur, pentru că avea inima împătimită de bogăţie, dar şi de sentimentele celor din jur, de altfel absolut îndreptăţite. Între el şi cei impozitaţi era o luptă surdă, care pe el îl făcea din rău în mai rău, dar, de data aceasta, rezerva bună ascunsă în el învinsese, pentru că făcuse un pas spre Iisus, dorind să-L vadă şi să-I cunoască îndeaproape îndumnezeirea, ceea ce înseamnă că Dumnezeu ne arată, prin vameşul Zaheu, că în fiecare dintre noi există o candelă ce aşteaptă să fie aprinsă, ca să lumineze încăperea minţii şi să vedem în lumină tot răul!
Profesor dr. Vasile GOGONEA