În Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor); Ap. 1 Corinteni 6, 12-20; Ev. Luca 15, 11-32; glas 6, voscr. 6, a doua a Triodului, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, textul Sfintei Evanghelii aduce în atenţia noastră Pilda Întoarcerii Fiului risipitor, a tânărului care și-a cheltuit în desfrânări toată moștenirea părintească și a ajuns argat și porcar, adică, rob al patimilor celor păcătoase. Dar, în cele din urmă, l-a făcut să se gândească la tatăl său, tocmai lipsa, foamea, putem spune chiar mizeria vieții, iar, dacă omul nu se smerește de bună voie, Dumnezeu tot nu-l lasă, ci, îi trimite necazuri, încercări, boli, suferințe, ca să-l trezească. Prin aceasta, constatăm că smerenia trupească aduce și smerenia sufletească, iar, omul se trezește, şi chiar dacă nu o face de bună voie, ajunge să-și dea seama de starea decăzută în care se află, de robia și de neputința în faţa greşelilor sale, după care aleargă la Dumnezeu, singurul care poate să ne mântuiască. Deci, Pilda Întoarcerii Fiului risipitor, ne îndeamnă să alergăm degrabă la Tatăl, îndată ce ne-am văzut cum suntem, ca să nu cădem în deznădăjduire, pentru ca Dumnezeu să alunge de la noi îndoiala, teama, rușinea, de aceea, ne pune înainte cea mai desăvârșită icoană a milostivirii și a bunătății proniei dumnezeiești. Aşadar, oricât de mult am păcătuit, să nu ne îndoim de iertarea din partea Lui Dumnezeu, pentru că niciodată nu este absentă milostivirea și iubirea de oameni a Sa, pentru că aşa Îi este Mila cea nesfârșită, încât, nu obosește, nu se împuținează, mereu se uită după fiecare dintre noi păcătoșii, mereu ne așteaptă. Ca urmare, nu este păcat care să biruiască milostivirea Lui Dumnezeu, oricât de apăsătoare ar fi păcătoșenia în care ne aflăm! Niciodată, să nu deznădăjduim, pentru că Dumnezeu ne așteaptă ca să ne ierte, să ne cuprindă în brațele părintești. Și nu numai că ne îmbrățișează, care este semnul iertării, ci ne îmbracă părinteşte cu haina cea dintâi, cu haina curăției, ne pune inel în deget, semnul eliberării de păcat și al înfierii, ne pune încălțăminte în picioare, adică, ne întărește pe calea virtuții, ca să nu ne mai înțepăm de ghimpii păcatului, pentru ca tăind vițelul cel hrănit, adică pe Fiul Său Euharistic, se face mare bucurie, deci, se bucură Puterile cerești și Însuși Tatăl Ceresc pentru păcătosul care s-a pocăit, iar, în acest fel, Dumnezeu ne arată, cât de mare şi nemărginită este milostivirea Sa faţă de cei păcătoşi, cei pierduţi prin păcat, care se întorc cu mare căinţă şi umilinţă, la pocăinţă!
,,Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău”!
Aşadar, mesajul care ni se transmite prin textul Evanghelic: «Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: tată, dă-mi partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împărţit averea. Dar, nu după multe zile, feciorul cel mai tânăr, strângându-şi toate, s-a dus într-o ţară depărtată; şi acolo şi-a risipit toată averea, vieţuind în desmierdări. Şi, după ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea şi el a început să fie în lipsă. Şi, ducându-se, s-a lipit el de unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele ce mâncau porcii, însă nimeni nu-i da. Dar, venindu-şi în fire, a zis: câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier de foame! Mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Iar pe când era încă departe, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă; şi, alergând, a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat. Atunci i-a zis feciorul: tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Iar tatăl a zis către slujitorii săi: aduceţi haina cea mai bună şi-l îmbrăcaţi; puneţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; apoi aducând viţelul cel îngrăşat îl junghiaţi. Să mâncăm şi să ne veselim; căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar feciorul lui cel mare era la ţarină; când s-a întors şi s-a apropiat de casă, el a auzit cântece şi jocuri. Atunci, chemând pe unul dintre slujitori, l-a întrebat: ce înseamnă acestea. Iar acela i-a răspuns: fratele tău a venit şi tatăl tău aînjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: iată de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta; şi mie tu niciodată nu mi-ai dat un ied, să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Însă tatăl i-a zis: fiule, tu în toată vremea eşti cu mine şi toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat” (Luca.15,11)-32), ne înfăţişează şi etapele întoarcerii către Dumnezeu, iar, cea dintâi dintre acestea este venirea în sine, iar, dacă Dumnezeu ne-a dăruit un călăuzitor, adică, raţiunea prin care putem ajunge la înţelepciune, pentru a face alegerea cea bună, atunci, conştiinţa ne spune dacă faptele pe care le facem sunt bune sau rele! Iar, atunci, a-ţi veni în sine şi în fire, înseamnă a-ţi da seama că ai păcătuit şi trebuie să doreşti să te îndrepţi! Astfel e foarte important să avem conştiinţa că am păcătuit şi să încercăm a ne îndrepta, iar conştiinţa păcatului trebuie să vizeze două lucruri importante: atunci când am păcătuit, trebuie să ştiu că păcatul meu L-a supărat pe Dumnezeu, dar şi pe semenul meu, de aceea, Fiul cel risipitor şi-a spus: ,,Tată am greşit la cer şi înaintea Ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău, fă-mă ca pe unul din argaţii Tăi”, după care Tatăl şi-a deschis braţele şi l-a primit cu bucurie, căci, Dumnezeu ne arată, cât de mare şi nemărginită este milostivirea Sa faţă de cei păcătoşi, cei pierduţi prin păcat, care se întorc cu mare căinţă şi umilinţă, la pocăinţă!
,,Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat”!
Un al doilea mesaj pe care ni-l transmite Pilda Întoarcerii Fiului risipitor este bunătatea lui Dumnezeu, cât nu poate să cuprindă mintea noastră, necuprinsa şi nemărginita bunătate a lui Dumnezeu prin care iartă, care ajută şi se bucură de întoarcerea fiecărui păcătos! Aceasta este bunătatea unui tată care se revarsă asupra tuturor fiilor Săi, fără nici o deosebire, chiar şi atunci când aceştia au greşit! În schimb, dacă ne referim la fratele cel mare, am putea spune că nu i-au priit zilele în care fratele său s-a întors acasă, iar, să te vezi deodată pus pe picior de egalitate cu unul care şi-a cheltuit partea de avere şi totuşi tatăl să-l primească şi să facă ospăţ în cinstea lui, e o frământare teribilă în tine însuţi, o confruntare cu cele mai ascunse răutăţi din inima ta, pentru că în noi sunt şi fiul şi fratele risipitor! E o continuă pendulare a noastră între atitudinile şi alegerile celor doi, însă, prin modul cum reuşim să-i împăcăm, depinde însăşi pacea noastră sufletească! Dar, un lucru e sigur, că nu-i putem aduce unul lângă celălalt, decât dacă-i punem pe amândoi în faţa Tatălui ceresc, iar, atunci, putem spune că cei doi devin una, iar noi, una cu Dumnezeu! Poate că uneori, mintea este legată cu «lanțurile» neștinței, ale rătăcirii, din care nu se poate smulge, dar, Domnul va lumina întunericul și va rupe toate «lanțurile» în care se zbuciumă mintea noastră! Dacă voința este înlănțuită de patimi care nu-i dau timp să lucreze, ea se zbate, dar nu se poate slobozi, însă, tu alipește-te de Domnul, iar El îți va da putere și va sfărâma toate legăturile nedreptății ce te țin ferecat! Inima este împresurată de griji neîncetate, care nu-i dau odihnă! Tu, însă, alipește-te de Domnul, iar El te va odihni; și vei avea pace în tine însuți, totul va fi luminos în jurul tău, iar tu vei umbla împreună cu Domnul, fără împiedicare și poticnire, prin bezna și întunericul acestei vieți, spre bucuria cea atotfericită și deplină și spre nesfârșirea veșniciei. În concluzie, Pilda Întoarcerii Fiului risipitor ne descrie chiar zbuciumul sufletesc al omului care se îndepărtează de Dumnezeu, pentru că uneori, toţi ne îndepărtăm de Dumnezeu, într-un fel sau altul, dar este foarte important să ne reîntoarcem, iar, pentru că tatăl din această parabolă este Însuşi Dumnezeul Care aşteaptă pe cel păcătos ca să se întoarcă din clipa în care a rătăcit, fiecare dintre noi, să înţelegem că doar să vrem să ne reîntoarcem, fiindcă numai Dumnezeu ne arată, cât de mare şi nemărginită este milostivirea Sa faţă de cei păcătoşi, cei pierduţi prin păcat, care se întorc cu mare căinţă şi umilinţă, la pocăinţă!
SĂ-L URMĂM PE IISUS HRISTOS DOMNUL! LA MULŢI ANI!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
