În Duminica a 26-a după Rusalii; Ap. Efeseni 5, 8-19; Ev. Luca 12, 16-21 (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina); glas 4, voscr. 10, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, textul Sfintei Evanghelii ne oferă această pildă care nu se găseşte decât la Sfântul Ev. Luca, pe baza unui eveniment deosebit, atunci când Domnul este spre sfârşitul misiunii Sale de evanghelizare în Galileea şi o cerere care I-a fost adresată creează o situaţie de confruntare violentă cu cărturarii şi cu fariseii, care Îl învinovăţesc că alungă pe demoni cu mai marele demonilor, adică Satana! Tema pildei porneşte de la comportamentul unui iudeu care se certa cu fratele lui pentru moștenire: «Învățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moș¬tenirea» (Luca 12, 13), pentru că acesta voia să împartă moștenirea părintească în mod egal cu fratele său mai mare, cu toate că, potrivit tradiţiei, fratele mai tânăr primea doar o treime din avere, pe când fratele mai mare două treimi, deoarece îi revenea sarcina de a îngriji părinții. Prin urmare, sufletul fratelui mai mic era lipit de avere, ceea ce îl face să fie fără rușine și să-L provoace pe Mântuitorul Iisus, socotindu-L învățător de lege. Mântuitorul îi răspunde pe un ton mustrător: „Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?” (Luca 12, 14), mai ales că Sf. Ev. Luca îl numeşte «aphron», adică «nebun» sau «smintit», numire declarată de Însuși Mântuitorul Hristos. Aşadar, Parabola sau pilda ne vorbește despre omul înstărit, proprietar de pământ, care, într-un an, obține o recoltă neașteptat de îmbelșugată şi neavând unde să-și depoziteze recolta, se hotărăște să-și dărâme vechile hambare, care deveniseră neîncăpătoare și să facă altele noi, mai încăpătoare. El credea că după adunarea și depozitarea recoltei, va putea trăi liniștit, mâncând, bând și veselindu-se pentru mulți ani de acum înainte, însă, toate aceste planuri ale bogatului lacom sunt năruite brusc de intervenția divină, care îl înștiințează că îi va lua sufletul chiar în noaptea aceea. În final, putem constata că agoniseala fără Domnul nostru Iisus Hristos este o pierdere totală, și viața fără iubire, fără milă, fără a vedea pe cei din jurul nostru este o viață fără împlinire reală, care trece pe lângă dureri, pe lângă lacrimi, mai ales că bogatul trăiește ca și cum ar dormi somnul lăcomiei de avere! Se pare că nu ne interesează de ziua de mâine, dacă astăzi ni se pare că suntem bine, că avem de toate, însă, Dumnezeu strigă la noi, ca la niște nebuni, ca la niște copii cu mintea slabă şi ne spune că lumea trece și odată cu ea și poftele ei și că veșnicia e adevărata noastră bogăție. Iar, dacă nu suntem plini de harul sfânt și de fapte bune, suntem goi, oricine am fi, oricât am fi avut și oricât am crezut noi că suntem pe lumea aceasta! Ca să trăiești împreună cu alți oameni și să le vrei binele, trebuie să le dorești folosul veșnic și nu doar pe cel de câțiva ani vremelnici, deci, să stai în bine și să urmărești împlinirea binelui în mod binecuvântat, pentru că în cele din urmă, Dumnezeu ne arată că bogatul din parabolă se comportă ca și cum nimeni altcineva în afară de el, nu ar exista în lume, iar, tot ce are i se datorează lui, inclusiv sufletul!
,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi”?
Aşadar, în Duminica a 26-a după Rusalii, în Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina, avem următorul text Evanghelic: «Şi le-a spus lor această pildă, zicând: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele! Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitniţele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo tot grâul şi bunătăţile mele. Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te! Iar Dumnezeu i-a zis: ,,Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi”? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu» ( Sf. Ev. Luca 12, 16-21, capit. 12). Prin urmare, Dumnezeu nu l-a numit «nebun» pe bogat, doar pentru că i-a rodit pământul din câmp, fiindcă pământul rodește din Voia lui Dumnezeu, iar, problema nu constă nici în aceea că avea hambare mici, pe care le-a dărâmat și a făcut altele mai mari ca să pună grâul la adăpost, pentru că, prin aceste lucruri, bogatul s-a arătat responsabil și atent față de darul lui Dumnezeu, însă, problema bogatului și a noastră este că el și noi, nu suntem mulțumitori pentru darurile lui Dumnezeu, iar, din ceea ce primim, mai mult sau mai puțin, nu dăm și altora! Chiar, mai mult, facem din banii noștri, din averea și din poziția noastră socială, din postul nostru de conducere sau din serviciul nostru un motiv de a trăi ca «un dumnezeu local», în mod discreționar, ca suspusul care are de toate, și pentru că are de toate, nu se mai interesează de nimeni și nici de mersul istoriei și nici de vremelnicia acestei vieţi! De aceea, Parabola bogatului căruia i-a rodit țarina reprezintă starea noastră interioară, a tuturor, atunci când ne e bine și uităm că altora le e rău sau ne imaginăm că toți sunt la căldurică asemenea nouă, dacă noi, acum, o ducem bine! Ce bine ar fi dacă aceia care candidează la funcţii înalte în stat, care beneficiază de avalanșa de bunuri și de facilități ale lumii postmoderne, consumiste şi autosuficiente, în care poți cumpăra foarte ușor zile de odihnă, proprietăți, mașini, unelte, bijuterii și haine, dacă te ține contul din bancă, ar înţelege, cum ți se mărește salariul sau pensia şi îți creează o stare de bine euforică, orizontală, în care uiți de Dumnezeu, de viața de apoi, de mântuire, de tot ceea ce ne promit vânzătorii de iluzii! Tocmai mărinimia în istorie, adică, am serviciu, am casă, am familie, am de toate, o duc bine, și nu mă mai interesează de ce-o să fie acum sau pe lumea ailaltă, este cea vizată de Domnul în această parabolă, în acest om, care e considerat «nebun», tocmai datorită lipsei lui de așteptări duhovniceşti! Însă, prin cele spuse, trebuie să înţelegem că Dumnezeu nu ne dorește pe toți cerșetori, ci, Domnul ne dorește pe toți realiști, chiar dacă suntem în mijlocul bogăției sau a sărăciei lucii, pentru că viața de aici de pe pământ, nu înseamnă totul și pentru că mântuirea noastră reprezintă preocuparea de căpătâi, nicidecum strângerea de capital sau prosperitatea strict materială, deşi, Dumnezeu ne arată că bogatul din parabolă se comportă ca și cum nimeni altcineva în afară de el, nu ar exista în lume, iar, tot ce are i se datorează lui, inclusiv sufletul!
Cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu!
Pentru că lumea postmodernă este lumea falsei imagini de sine, a capitalului strâns fără etică, a mizeriei legale, a uitării de Dumnezeu! Bineînțeles că Biserica rămâne ceva în afara setei nemăsurate de îmbogăţire, iar morala publică e din ce în ce mai plină de imoralitate! Lumea noastră nu mai e atrasă spre sus, spre cerul Împărăției lui Dumnezeu, ci este centrată spre murdăria din noi înșine, care suntem indivizi alienați, neînțeleși și secătuiți de viața îndestulată, nepăsători faţă de cei aflaţi în sărăcie! Avizi de funcţii «palavramentare», degeaba vrem să fim cunoscuți, când noi suntem socotiți niște biete numere, CNP-uri dintr-un computer dirijat de globalişti! Degeaba vrem să arătăm bine, pe afară, când noi suntem triști, goi de bucurie și plini de patimi. Folosim termenul «degeaba», ca şi menestrelul Tudor Gheorghe, pentru că degeaba trăim bine, dacă nu ne permitem să fim oamenii lui Dumnezeu, ci, doar niște biete animale de povară, împovărate cu griji anxioase și de plăceri facile! Sfânta Evanghelie citită în prima Duminică din Postul Nașterii Domnului, ne amintește că postul e ziua darului, a bucuriei, a ieșirii spre alții, după cum Fiul lui Dumnezeu iese spre noi, din iubire nemărginită, făcându-Se Fiul Fecioarei, pentru ca să ne învețe să renunțăm la noi înșine, pentru a ne umple de El și de iubirea pentru întreaga lume, iar, spre exemplu, Dumnezeu ne arată că bogatul din parabolă se comportă ca și cum nimeni altcineva în afară de el, nu ar exista în lume, iar, tot ce are i se datorează lui, inclusiv sufletul!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
