Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu este mereu iertător şi milostiv, căutându-ne de-a lungul şi de-a latul acestei lumi păcătoase, în speranţa că ne va întâlni pe fiecare şi ne va convinge ca să ne pocăim!

În Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Evrei: 9, 11-14; al Cuvioasei: Galateni 3, 23-29; Ev. Marcu 10, 32-45 (Prevestirea Pătimirilor: Cererea fiilor lui Zevedeu); a Cuvioasei: Luca 7, 36-50 (Pocăinţa femeii păcătoase); glas 5, voscr 2, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, textul Sfintei Evanghelii ne prilejuişte o tainică întâlnire cu Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, al cărei exemplu elocvent constituie o încurajare a faptului că oricât de păcătos ar fi omul pe acest pământ, prin pocăință se poate îndrepta și chiar poate ajunge la sfințenie. De aceea, Sfânta Evanghelie ne arată, atât prin textul pericopei, cât şi prin exemplul Mariei Egipteanca, faptul că oricât de ruşinos am cădea în păcat, ne putem ridica la pocăinţă, numai cu ajutorul lui Dumnezeu, doar prin încercări ale vieţii, dar întotdeauna, punându-ni-se înainte aceeaşi răsplată a mântuirii! Pocăinţa este atotputernică, fiind chezăşia Atotputernicului Dumnezeu, mai ales că nu poate fi un păcat, oricât de mare sau de autodistrugător, care să anuleze pocăinţa, pentru că este un dar al firii omeneşti căzute, dar, totodată, ea este şi o rămăşiţă a neprihănirii întru care a fost zidit Adam, fiind o recunoaştere a unei neprihăniri şi o tânguire pentru pierderea ei, pentru că este socotită o înnoire a Botezului, o legătură a pământului cu cerul şi o scară către cer. Prin ea se şterge orice păcat! Chiar dacă eşti împovărat cu cele mai grele păcate, să nu pierzi nicidecum nădejdea de a te apropia de pocăinţă. Nemăsuratul ocean înghite la fel de lesne şi apele unui fluviu sau ale unui râu mare, care au străbătut cu măreţie ţări întregi, precum şi undele firave ale unui pârâu abia zărit, pentru că în adâncul Bunătăţii divine pier păcatele grele ca şi cele mai mici, cele mai neînsemnate alunecări, de aceea, Dumnezeu este mereu iertător şi milostiv, căutându-ne de-a lungul şi de-a latul acestei lumi păcătoase, în speranţa că ne va întâlni pe fiecare şi ne va convinge ca să ne pocăim!

«Cuvioasă Maică Marie, roagă-te Lui Dumnezeu pentru noi»!
Aşadar, în Duminica a 5-a din Postul Mare, povestea vieții Sf. Maria Egipteanca este un îndemn puternic pentru tot omul care dorește să se apropie de Dumnezeu… (Marcu 10, 32-45; Luca 7, 36-50), pentru că această sfântă cu conotaţii simbolice, născută în hotarele Egiptului, era conştientă că şi-a întinat tinereţile în tot felul de desfrânări, după cum singură mărturisea cu atâta smerenie şi cu lacrimi de pocăinţă, deoarece, la vremea tinereţii, uitând cu totul de Dumnezeu şi neruşinându-se de oameni, petrecea în cele mai grele păcate de moarte, trăgând la pierzare nenumărate suflete. Dar, Milostivul Dumnezeu, Cel Care a pătimit pentru noi şi Care nu voieşte moartea păcătosului, S-a milostivit de «oaia» cea rătăcită şi a chemat-o la pocăinţă, deoarece, ajungând Maria la Ierusalim şi voind să se închine Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos în Biserica Sfântului Mormânt, o străină putere dumnezeiască nu i-a îngăduit să intre înăuntru cu ceilalţi creştini, până ce nu şi-a venit în sine şi nu şi-a mărturisit greşelile desfrânării, ale vieţii destrăbălate şi plină de păcate înaintea icoanei Maicii Domnului, după care, închinându-se în biserică şi rugându-se, a auzit un glas zicându-i: «De vei trece Iordanul, bună odihnă vei afla», aşa că s-a coborât spre apele Iordanului, fără hrană, fără haine, fără de povăţuitor şi trecând Iordanul de cealaltă parte, s-a pierdut în adâncul pustiului fierbinte şi fără viaţă. Nu va putea şti decât Dumnezeu nevoinţele ei în pustiul acela, suferinţele cele mari, ispitele cele iuţi şi înfricoşate venite de la diavoli, de la trup şi de la gânduri, fiindcă nimeni dintre muritori nu a ştiut chinurile ei, nici bucuriile, nici foamea, nici setea, nici gerul, nici arşiţa soarelui pe care le răbda în pustie! Dar, după 47 de ani de pocăinţă şi îngerească vieţuire, Cuvioasa Maria Egipteanca, ajungând la mare sfinţenie şi aproape de sfârşitul vieții, a fost aflată, prin rânduiala lui Dumnezeu, de Cuviosul Zosima, care, ascultând povestea nevoinţelor ei şi împărtăşind-o cu Preacuratele Taine, a îngropat-o în pustiul acela, după ce sufletul său a plecat la Domnul. În acest fel, putem desluşi, cât de mare este puterea pocăinţei în lume şi ce minuni negrăite săvârşeşte ea cu fiecare păcătos care aleargă la limanul hărăzit de Dumnezeu, căci de nimic nu are mai multă nevoie creştinul, decât de pocăinţă adevărată şi de o îndreptare permanentă a vieţii sale spre Bunul Dumnezeu, Cel mereu iertător şi milostiv, căutându-ne de-a lungul şi de-a latul acestei lumi păcătoase, în speranţa că ne va întâlni pe fiecare şi ne va convinge ca să ne pocăim!.

,,A şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit”!
Mai aflăm din textul Evangheliei că: «În vremea aceea, luând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus a început să le spună cele ce aveau să I se întâmple, zicând: iată ne ducem sus în Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat căpeteniilor preoţilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte şi-L vor da în mâna păgânilor, care-L vor batjocori; şi-L vor bate şi-L vor scuipa şi-L vor omorî, dar a treia zi, va învia. Atunci, au venit la Dânsul Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu şi i-au zis: Învăţătorule, voim să ne faci ceea ce vom cere de la Tine. Şi Iisus i-a întrebat: ce voiţi să vă fac? Iar ei I-au spus: dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, în slava Ta. Dar Iisus le-a răspuns: nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu şi să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu? Iar ei au zis: putem! Iisus le-a zis atunci: Paharul pe care Eu îl beau, cu adevărat îl veţi bea, şi cu botezul cu care Eu Mă botez, vă veţi boteza; dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea, nu-Mi este îngăduit să dau decât acelora pentru care s-a rânduit. Când au auzit ceilalţi zece, au început să fie mânioşi pe Iacob şi pe Ioan; iar Iisus, chemându-i la Sine, le-a zis: ştiţi că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ai lor le stăpânesc; dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care dintre voi va vrea să fie mai mare, să fie slujitorul vostru; şi care va vrea să fie cel dintâi între voi, să fie slujitorul tuturor, pentru că şi Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi» (Ev. Marcu, 10, 32-45). Deci, în textul Evangheliei ni se spune cum fiii lui Zevedeu i-au cerut lui Iisus ca să le ofere posibilitatea de a fi, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga în împărăţia lui Dumnezeu, dar, Mântuitorul Hristos le spune că locurile de cinste sunt dăruite prin asumarea crucii, pentru că Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ nepreţuit de răscumpărare! Acest lucru mai înseamnă că orice om tinde spre locul de frunte acolo unde munceşte şi am putea spune că este o realitate încă de la crearea lumii, de la începutul istoriei, mulţi oameni au alergat după putere, după mărire deşartă! Însuşi Adam a vrut să fie ca Dumnezeu şi de atunci otrava pentru autopreaslăvire şi autoafirmare în viaţa socială s-a strecurat ca un virus, iar, urmările ei se numesc: invidie, trufie, rivalităţi, trădare, ură, neînţelegeri şi războaie între oameni! În concluzie, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca este evocată în timpul Postului Mare pentru că ea este, prin excelență, un exemplu de pocăință creștină, pentru că a părăsit viața desfrânată pe care o ducea, trăind în deșert o viață de asceză extremă și de rugăciune, pentru dragostea lui Hristos. Vremea Postului Mare este una de pocăință și, în ultima etapă a ostenelilor postului, ea este prezentată ca exemplu, pentru ca noi să ne mântuim! Finalmente, Duminica a 5-a din Postul Mare este închinată pocăinţei, din două motive: mai întâi, pentru că la Sfânta Liturghie ni se prezintă pocăinţa femei păcătoase, iar în al doilea rând, pentru Sf.Cuv. Maria Egipteanca, o altă femeie păcătoasă care s-a căit de păcatele pe care le-a făcut, îndreptându-se la fapte mai bune, la Dumnezeu, iar, din viaţa celor două femei putem afla despre tabloul vieţii lor care are două feţe:una întunecată, cea a relelor purtări, iar o alta luminoasă, a pocăinţei şi a sfinţeniei, ceea ce înseamnă că Dumnezeu este mereu iertător şi milostiv, căutându-ne de-a lungul şi de-a latul acestei lumi păcătoase, în speranţa că ne va întâlni pe fiecare şi ne va convinge ca să ne pocăim!
SĂ-L URMĂM PE DOMNUL IISUS HRISTOS PE CALEA ÎNVIERII!
Profesor dr. Vasile GOGONEA